Sfaturi practice pentru păstrarea calităţii mediului din locuinţe

Calitatea mediului din locuinţe contribuie la sănătatea, starea de bine şi productivitatea oamenilor din ele, mai ales că 90 la sută din timp îl petrecem în interior. Pentru a avea un spaţiu eficient energetic dar şi sănătos, România Eficientă a transmis câteva sfaturi practice.
Reporter: Adriana Leu – Creșterea confortului și calității mediului interior poate reduce bolile asociate cu traiul în locuințe inadecvate, precum astmul, bronșitele sau chiar depresia. Acest lucru va diminua costurile medicale și ale altor servicii sociale. Una dintre măsurile care ar trebui luate pentru a avea un aer mai sănătos în interiorul locuinței este de a o ventila pentru a elimina toxinele strânse în interior și a aduce aer proaspăt în casă. Așadar, cel mai simplu sfat este să deschideți ferestrele. O altă măsură vizează alegerea unei mobilier nontoxic, adică fără compuși volatili organici. Pentru un confort termic și acustic mai mare trebuie investit în termoizolația clădiri. Montați jaluzele exterioare sau interioare și alegeți draperii groase, care pot preveni pierderile de căldură în timpul iernii și pot bloca lumina nedorită a soarelui pentru a vă menține casa mai răcoroasă vara. De asemenea, o lumină de calitate este esențială pentru o viață sănătoasă și de aceea este nevoie de maximizarea utilizării luminii naturale. Investiți în corpuri de iluminat eficiente energetic de tip LED, care consumă mai puțin și au o durată de viață mai mare. Potrivit unor date publicate de Institutul European pentru Performanța Clădirilor, aproximativ 2,2 milioane de europeni suferă de astm din cauza condițiilor lor de viață și 110 milioane locuiesc în clădiri cu mari concentrații de poluanți periculoși, din cauza nivelurilor inadecvate de ventilație./denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iulie)