Copiii refugiaţi din Ucraina au fost înregistraţi pe platforma „Primero”

830 de copii refugiaţi din Ucraina au fost înregistraţi în prima săptămână pe platforma „Primero”, care se ocupă de gestionarea cazurilor pentru protecţia copilului. Platforma îi ajută pe lucrătorii sociali să identifice şi să înregistreze copiii refugiaţi ca apoi să îi îndrume către servicii specializate în funcţie de nevoi. „Primero” permite de asemenea identificarea timpurie a potenţialelor situaţii de abuz, neglijare sau trafic şi adoptarea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea şi protejarea drepturilor copilului. UNICEF precizează că majoritatea copiilor înregistraţi în prima săptămână au fost în judeţele Timiş, Arad, şi în Sectorul 2 al Bucureştiului. Se estimează că 37 de mii de copii refugiaţi ucraineni sunt în prezent în România. Unii au venit cu familiile lor, alţii cu persoane din afara familiilor sau chiar neînsoţiţi. Ministrul familiei, Gabriela Firea, a declarat că aplicaţia permite inclusiv servicii de monitorizare şi reunificare a familiei./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 august)