Australia urmează să aprobe o lege pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon

În Australia a fost aprobată o lege ambiţioasă, legată de modificările climatice, prin care obiectivele de reducere a emisiilor de carbon vor deveni lege. Mai este nevoie de aprobarea Senatului, dar aceasta pare o certitudine, după ce Verzii australieni au afirmat că vor susţine legea. Proiectul de lege este o parte esenţială a manifestului noului guvern laburist. Acesta obligă ţara să reducă emisiile cu 43% până în 2030 şi să ajungă la zero, până în 2050. Parlamentarii au susţinut propunerea, după ce guvernul a fost de acord cu câteva amendamente minore, printre care şi ca reducerea de 43% să fie cea minimă. Guvernul a refuzat însă recent să elimine ideea de a aproba noi proiecte legate de gaz şi petrol, iar unii critici au susţinut că noua politică legată de modificările climatice nu este încă suficientă./aionita/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 4 august)