Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdoğan vor avea întâlnirea fără o conferință de presă

În urma convorbirilor dintre președinții Rusiei și Turciei de la Soci nu este planificată o conferință de presă comună din cauza programului părții turce, a declarat jurnaliştilor secretarul de presă al preşedintelui rus, Dmitri Peskov. „Conferința de presă nu este posibilă din cauza părţii turce. Întâlnirea ar putea să se lungească, iar partea turcă trebuie să se întoarcă” – a explicat el. Dmitri Peskov a subliniat, însă că reprezentanții Kremlinului, precum și vicepremierul Aleksandr Nova, vor discuta cu jurnaliştii după încheierea convorbirilor ruso-turce la nivel înalt.
Recep Tayyip Erdoğan va sosi la Soci la 5 august. Dmitri Peskov a fost întrebat dacă Vladimir Putin plănuiește o călătorie în Turcia, unde fusese deja invitat, la care secretarul de presă a răspuns că la această ședință cei doi președinți vor discuta, printre altele, şi un program al contactelor ulterioare la cel mai înalt nivel./ssirbu/ilapadat

(www.interfax.ru – 4 august)