Precizări ale Ministerului Sănătăţii cu privire la distribuirea de pastile de iodură de potasiu

Ministerul Sănătăţii vine cu precizări privind distribuirea de pastile de iodură de potasiu şi spune că acestea se administrează la populaţia de până în 40 de ani, numai în caz de expunere după un incident nuclear. Este contraindicată administrarea preventivă a comprimatelor, mai precizează Ministerul. Distribuţia către populaţie se face în mod gratuit, pe baza prescripţiei eliberată de către medicul de familie. Lista cu cele peste 2.500 de farmacii în care se eliberează pastilele de iod se găseşte pe site-ul Ministerului Sănătăţii.bcodreanu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 august