Seceta a expus pe Dunăre zeci de epave de nave de război ale Germaniei naziste

Seceta din Europa, cea mai gravă din ultimele decenii, a adus nivelul Dunării la cel mai scăzut punct din ultimul secol, expunând epavele a zeci de nave germane de război, scufundate în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în apropiere de portul danubian Prahovo din Serbia, multe dintre ele fiind în continuare încărcate cu explozibili şi muniţie. Sute de nave au fost scufundate de-a lungul Dunării, nave care fac parte din flota Germaniei naziste de la Marea Neagră şi care s-au retras pe Dunăre în sus fugind de înaintarea forţelor sovietice. Traficul pe Dunăre este perturbat de nivelul scăzut al apei şi prezenţa epavelor în zonă. „Flotila germană a lăsat în urmă un posibil dezastru ecologic, care ne ameninţă viaţa nouă, celor din Prahovo”, a declarat Velimir Trajiovic, care a scris o carte despre navele germane de război scufundate în Prahovo. Industria locală a pescuitului este, de asemenea, pusă în pericol, inclusiv pentru România, aflată pe celălalt mal al Dunării./mbaciu/asalar

(REUTERS – 19 august)