Zelenski a susţinut un discurs la deschiderea Festivalului de Film de la Veneţia

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a fost invitat surpriză la deschiderea celei de-a 79-a ediţii a Festivalului de Film de la Veneţia, care a avut loc miercuri – transmite RBC. Zelenski s-a adresat participanților și oaspeților festivalului cu un discurs despre Ucraina și războiul pe care Rusia îl duce de 189 de zile. Într-un mesaj video, liderul de la Kiev a îndemnat personalitățile culturale să nu fie indiferente față de războiul declanșat de Rusia. „Această poveste este în afara competiției și a umanității și a bunului simț. Această groază nu durează 120 de minute, ci durează de 189 de zile. 189 de zile de război care se desfășoară în Ucraina și de care se presupune că Europa și lumea întreagă au obosit… Aşa susţine Rusia. Aceasta este ceea ce vrea Rusia. O scenă primitivă în trei acte, pentru ca lumea să facă trei greșeli dramatice: să se obișnuiască cu războiul, să se împace cu situaţia de război, să uite de război” – a afirmat Volodimir Zelenski./sdan/atataru

(Agenția de presă RBC – 1 septembrie)