Radio România Actualități, din nou pe primul loc în preferințele ascultătorilor

Potrivit datelor celui mai recent studiu de audienţă pus la dispoziţie de ARA, Radio România Actualităţi are cea mai mare cotă de piaţă la nivel naţional – 11.9%, fiind pe primul loc şi în rural, cu 11.6% cotă de piață și în București, cu 15.5% cotă de piață.

Valul de vară al Studiului de Audienţă Radio a fost realizat în perioada 2 mai – 14 august 2022 de către IMAS şi MERCURY RESEARCH. În cadrul cercetării s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, urban, rural şi în municipiul Bucureşti pe baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall), la care apelează cele mai multe dintre sistemele de măsurare existente pe plan internaţional, metodologie recomandată de EBU (European Broadcasting Union) şi ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research).