Relaţiile dintre Bulgaria şi Macedonia de Nord au o bază solidă (Rumen Radev)

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, s-a întâlnit cu premierul Macedoniei de Nord, Dimităr Kovacevski, care a efectuat o vizită de lucru la Sofia. Şeful statului bulgar a remarcat că, în ciuda patimilor politice tumultuoase din ultimele luni, relaţiile dintre cele două ţări au o bază solidă, care este dincolo de orice conjunctură politică. „Avem convingerea că în numele popoarelor de pe ambele părţi ale graniţei, în numele generaţiilor viitoare şi pentru viitorul nostru european comun, suntem datori să dezvoltăm şi să întărim acest fundament”, a subliniat preşedintele bulgar, salutând iniţiativa premierului Kovacevski de a vizita Sofia. „Convenţiile politice legate de negocierile de aderare la UE sunt parte a acestui proces şi un pas important înainte. Doresc să vă asigur că Bulgaria va fi din nou solidară cu Macedonia”, a adăugat Rumen Radev. La rândul său, prim-ministrul macedonean a mulţumit Bulgariei, pentru că a fost primul stat care a furnizat Macedoniei de Nord vaccinuri împotriva COVID-19 şi l-a informat pe preşedintele bulgar în legătură cu planurile ca ţara sa să primească energie electrică din Bulgaria până la sfârşitul sezonului rece./ddaniela/asalar

(www.dariknews.bg – 5 septembrie)