Calendarul evenimentelor, 10 septembrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Administrație

* Sfântu Gheorghe: O sculptură în memoria copilului Vaszi Janoska, care a murit în 1984 în Piaţa Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe din cauza unei explozii provocată de un dispozitiv artizanal, va fi dezvelită sâmbătă, în centrul municipiului. Sculptura a fost realizată de Sarpatki Zoltan, iar iniţiativa realizării acesteia aparţine lui Vary O. Peter, reprezentant al Fundaţiei Harmas. Monumentul va fi dezvelit de primarul municipiului Antal Arpad şi de Rapolti Eva, sora lui Janoska, iar pastorul reformat Denes Elod, fost coleg de clasă al acestuia, va ţine un discurs în memoria sa. Totodată, va avea loc o ceremonie de depuneri de coroane de flori la mormântul lui Vaszi Janoska din cimitirul catolic, urmată de proiecţia filmului documentar ‘În locul unui monument – în memoria lui Vaszi Janoska”, la Cinematograful Arta din Sfântu Gheorghe

– Culte, Biserică

* Huși, jud. Vaslui: Episcopia Hușilor organizează sâmbătă, 10 septembrie, Simpozionul Național „Episcopia Hușilor – memorie și actualitate. Un sfert de veac de la reînființare (1996-2021)”. Manifestarea va reuni comunicări care vor ilustra parcursul acestor 25 de ani, moștenirea spirituală, culturală și edilitară primită și modul în care aceasta a rodit, contextul istoric al desființării și al reînființării Episcopiei, viața Bisericii în această parte de țară în perioada comunistă, precum și impactul reînființării Episcopiei asupra vieții spirituale și culturale a județului Vaslui. Totodată, va fi lansat volumul „Episcopia Hușilor, memorie și actualitate – monografie istorică”, alcătuit de Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Vor lua cuvântul: PS Ignatie, Episcopul Hușilor; PS Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului; Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași; Arhim. Zaharia Curteanu – exarhul Mănăstirilor din Episcopia Hușilor; Prof. Costin Clit; Pr. Miron Marcel; Prof. Theodor Codreanu; Dr. Valeriu Lupu, alături de numeroși alți invitați. Programul evenimentului:

  • ora 9:30 – TeDeum de mulțumire și Slujba Parastasului pentru ctitori, în Catedrala Episcopală
  • ora 10:00 – lucrările Simpozionului – Esplanada Catedralei Episcopale din Huși

– Social

* Civistarter, incubatorul de inițiative și antreprenoriat civic, revine și în 2022 cu 4 noi ediții în 4 mari orașe universitare pentru a reactiva, după 2 ani de pandemie, spiritul civic al tinerilor și pentru a-i învăța mai multe despre cum pot schimba în mod practic lumea în care trăiesc. Cele 4 ediții Civistarter de anul acesta sunt lansate de Corupția Ucide. Fiecare ediție vine cu sesiuni de deschidere și închidere, două sesiuni de ateliere la alegere și pauza de masă, iar la finalul zilei, afterparty. În data de 10 septembrie, la Bucureşti, are loc ultima ediție a evenimentului

* Oradea: În cadrul Bazinului Crișul Oradea, de la ora 9:00, Fundația Comunitară Oradea organizează ediția aniversară cu numărul zece a Swimathon Oradea, competiție simbolică în care oamenii se întâlnesc pentru a strânge fonduri pentru diverse cauze caritabile. Cele 12 proiecte care pot fi susținute cu donații anul acesta, pot fi consultate pe link-ul  https://swimathon.fundatiacomunitaraoradea.ro/proiecte.

– Economic

* Jud. Iaşi: Cel de-al doilea eveniment din cadrul proiectului ‘Piaţa Metropolitană’ Iaşi – cu vânzare de produse tradiţionale – se va desfăşura în localitatea Vişan, din comuna Bârnova, în perioada 10-11 septembrie – ora 9:30, pe terenul din apropierea fabricii GRAMMA Wines. La Piaţa Metropolitană Bârnova vor fi expuse spre vânzare produse apicole, vin, carmangerie, lactate, zacuscă, panificaţie, condimente, ceaiuri, mere, struguri, lavandă, fructe deshidratate şi multe alte fructe şi legume diverse. Organizatorii evenimentului sunt Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iaşi (ADI ZMI), Primăria comunei Bârnova şi partenerii acestora

– Medicină, Sănătate

* Clij-Napoca: Conferinţă de presă organizată cu ocazia semnării memorandumului în vederea transferului de expertiză, cunoştinţe şi bune practici către sistemul de sănătate din România pentru pacienţii cu boli cerebrovasculare – ora 13:00, la sediul Institutului RoNeuro, Str. Mircea Eliade, nr. 37

– Istorie

* Jud. Alba: Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’ Alba organizează, în zilele de 9 și 10 septembrie, o serie de evenimente comemorative în memoria lui Avram Iancu, Erou al Naţiunii Române de la moartea căruia se împlinesc 150 de ani, la Ţebea, Avram Iancu, Abrud, Câmpeni şi Blaj. Din program:

  • Acţiunea va continua, sâmbătă, 10 septembrie, începând cu ora 11:30, la Casa Memorială ‘Avram Iancu’ din satul Inceşti (comuna Avram Iancu), unde va fi oficiată o slujbă religioasă şi vor fi depuse coroane de flori. Cu această ocazie va fi lansată cartea ‘Avram Iancu’, autor Silviu Dragomir, ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Ioan Bolovan şi Sorin Şipoş (Editura ‘Şcoala Ardeleană’). Vor urma momente evocatoare susţinute de Dumitru Acu, Tiberiu Groza, Ion Cârje, Nicolae Furdui Iancu şi Veta Biriş. La ora 13:00, manifestări comemorative în memoria eroului naţional Avram Iancu vor avea loc la Câmpeni, în Piaţa ‘Avram Iancu’, iar la 14:30 vor continua în Piaţa Eroilor din Abrud, unde programul va fi completat şi de evoluţia Grupului vocal tradiţional ‘Ţarina’ din Abrud. La ora 18:00 manifestările se vor încheia pe Câmpia Libertăţii din Blaj, unde vor susţine recitaluri interpreţii Mariana Anghel şi Adriana Anghel, Roxana Reche, Nicolae Plută, Floricica Moga şi Dorina Nariţa

* Sibiu: Cu prilejul comemorării a 150 de ani de la moartea eroului naţional Avram Iancu, muzica Garnizoanei Sibiu va susţine începând cu ora 11:00 un concert în curtea Muzeului de Istorie – Casa Altemberger din Sibiu. La începutul concertului, Dan Nanu, director DJC Sibiu va lansa Programul de conştientizare a importanţei conservării, promovării si valorificării ştiinţifice a patrimoniului cultural naţional. Evenimentele sunt organizate de Muzeul Naţional Brukenthal, Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu din Sibiu, Direcţia Judeţeană de Cultură Sibiu, Mitropolia Ardealului

– Manifestări organizate cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului (10 sep.)

* Sâmbătă, 10 septembrie, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, dar şi de Ziua Naţională a Cinematografiei, Muzeului Național de Artă al României, are loc un program special care cuprinde, pe lângă ghidaje şi vizite gratuite, o avanpremieră a filmului Paradisul Naivilor. Ediţia de anul acesta a Zilelor Europene ale Patrimoniului are ca temă centrală ‘Împreună, în simbioză cu patrimoniul cultural’. Din program:

  • Pentru a celebra această zi în care muzeele au ca demers comun invitarea publicului pentru o mai bună cunoaştere a patrimoniului, Muzeul Naţional de Artă al României oferă vizitatorilor atât acces gratuit în Sala Tronului, Scara Voievozilor şi Sufrageria Regală, cât şi o serie de ghidaje gratuite în aceste spaţii istorice de la orele 11:00, 14:00 şi 16:30
  • Cu ocazia Zilei Naţionale a Cinematografiei, tot în data de 10 septembrie, în Sala Auditorium a Muzeului National de Artă al României, de la ora 19:00, va avea loc proiecţia în avanpremieră a filmului documentar Paradisul Naivilor de Copel Moscu

* Ca în fiecare început de toamnă, în preajma sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci, cunoscută în popor și ca Ziua Crucii, Muzeul Național al Țăranului Român întâmpină anotimpul cu expoziții noi, Festivalul povestirilor de pe Via Transilvanica, lansări de carte, ateliere, târg de icoane și proiecții de film. În perioada 8 – 18 septembrie, are loc cea de-a zecea ediție a Zilelor Muzeului Țăranului. Din programul zilei:

‣ Zilele Europene ale Patrimoniului. Ediția a XXVIII-a

  • ora 10:00 – Expoziția de scoarțe românești, Țeserea lumii, la Sala Tancred Bănățeanu
  • ora 10:00 – Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, în curtea interioară (9-11 sep.)

* Jud. Botoșani: Cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu propune o serie de activități. Din program:

  • Începând cu ora 11:00, în parteneriat cu Centrul Județean pentru Cultură, instituția organizează o masă rotundă cu genericul: Vocația coezivă a culturii: narațiuni identitare, azi. Comunicările și discuțiile vor avea ca subiecte: Patrimoniul cultural european – vocația coezivă a culturii: valori cultural-identitare și dialog intercultural (Iulian Costache, Ambasada României la Berlin/ Memorialul Ipotești); Despre conservare și dezvoltare: din experiența de dialog civil cu administrația municipală pe tema: „Nucleul istoric al Chișinăului” (Alexandru Corduneanu, Grupul Civic pentru Patrimoniu Cultural, Chișinău); Noi și ceilalți. Narațiune bucovineană (Mircea A. Diaconu, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava/ Memorialul Ipotești); Monumente arheologice din județul Botoșani. Rezultate și perspective ale cercetărilor recente (Adela Kovács, Muzeul Județean Botoșani); Punerea în valoare a Centrului Istoric al municipiului Botoșani prin proiecte transfrontaliere (Dănuț Huțu, Direcţia Județeană de Cultură Botoşani); Din patrimoniul Memorialului Ipotești: documente inedite în Fondul Documentar (Ala Sainenco, Memorialul Ipotești). Dezbaterea se va desfășura în format mixt (online și cu prezență, în Sala Horia Bernea) și va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook a Memorialului Ipotești (https://www.facebook.com/Memorialul-Ipotesti-Centrul-National-de-Studii-Mihai-Eminescu-432404520184709)
  • Vizitatorii Memorialului Ipotești vor avea parte de două expoziții: Tabăra de pictură de la Ipotești, ediția 2022 – în Sala Portaluri; Ilustratori ai operei eminesciene în ediții Eminescu – în Sala Horia Bernea. Copiii care vor vizita Memorialul în această zi vor avea ocazia să construiască din puzzle imagini ce țin de Memorialul Ipotești

* Oradea: Fundaţia pentru Protejarea Monumentelor Istorice din judeţul Bihor oferă, sâmbătă, 10 septembrie, intrare gratuită, cu ghidaj, pentru vizitatori la cele cinci obiective turistice din administrare, cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului. Acestea sunt Turnul Primăriei Oradea, Casa Darvas – La Roche, Sinagoga Sion, Templul Francmasoneriei şi Sinagoga Aachvas Rein. Obiectivele turistice administrate de Oradea Heritage vor fi deschise publicului pe 10 septembrie, între orele 10:00-18:00. Vizitatorii vor avea parte şi de tururi ghidate din oră în oră, cu începere la ora fixă (14:00, 15:00, 16:00, 17:00). Din program:

  • Casa Darvas-La Roche, din str. Iosif Vulcan nr. 11, prezintă o nouă expoziţie – ‘Belgrad – Feţele (ne)obişnuite ale Art Nouveau’, ghidaj realizat în parteneriat cu Ordinul Arhitecţilor din România, colectiv coordonat de preşedinte arh. Daniel Panait şi arh. Mara Vida
  • Sinagoga Aachvas Rein, str. Primăriei nr. 23, oferă vizitatorilor expoziţia temporară ‘Biró József Remember 2022’, ghidaj susţinut de istoricul Gabriela Lobonţ
  • Templul Francmasoneriei, str. Armatei Române nr. 4, va fi prezentat vizitatorilor de către dr. Dacian Palladi, din partea Asociaţiei ‘Ţara Celor Trei Crişuri’

* Jud. Prahova: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale vă invită în perioada 7-10 septembrie, organizează o serie de evenimente cu prilejul celei de-a XXVIII-a ediții a Zilelor Europene ale Patrimoniului, cu tema: Împreună, în simbioză cu patrimoniul cultural. Din program:

‣ Brebu

  • ora 9:30 – Muzeul ,,Casa Domnească”, Brebu, comuna Brebu, Aleea Casa Domnească nr. 3 – Matineu muzeal: Paşi prin istoria şi cultura naţională şi europeană – realizat în colaborare cu Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuzaˮ Câmpina

‣ Bucov

  • ora 10:30 – Muzeul Memorial „Constantin şi Ion Stere” Bucov – Parcul Constantin Stere, str. Dacia, nr. 13 – Vernisajul expoziţiei temporare: Ploieştiul Vechi în cărţi poştale

‣ Valea Călugărească

  • ora 10:00 – Muzeul ,,Crama 1777”, comuna Valea Călugărească, str. Valea Largă, nr. 139A – Vernisajul expoziţiei temporare: Brâul tradiţional românesc – inelul corpului uman

* Sibiu: Cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, porţile Palatului ASTRA vor fi deschise pentru publicul larg. Vizitatorii vor avea acces gratuit la o expoziţie documentară de carte românească veche sibiană, disponibilă în Muzeul Asociaţiunii (Corp A, etajul 1), între orele 10:00 şi 15:00

* Ştefăneşti, jud. Argeş: Cu ocazia Zilelor Europene ale Patrimoniului, la Muzeul Național Brătianu intrarea este liberă, între orele 9:00 – 20:00. Tot cu această ocazie, este vernisată expoziția temporară “Florica de odinioară…”. Expoziția cuprinde panouri fotografice (reproduceri ale unor fotografii de epocă) și va fi organizată în parcul muzeului, fiecare panou fiind amplasat cât mai aproape de locul ilustrat de acesta sau de locul în care a fost poziţionat obiectivul aparatului de fotografiat; în acest fel, vizitatorul poate compara trecutul din imagine cu perspectiva actuală

* Zalău: Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău  celebrează,  și în acest an, Zilelor Europene ale Patrimoniului, propunând activități care se adresează comunității  și care sunt menite să valorizeze inițiative locale meritorii în protejarea și promovarea patrimoniului cultural (9 – 11 sep.). Din program:

‣ Sâmbătă, 10 septembrie, evenimentele culturale dedicate ZEP 2022 au loc la Bădăcin, la Casa Memorială ”Iuliu Maniu”. Pentru punerea în valoare a patrimoniului moștenit de la Iuliu Maniu, se derulează trei ateliere dedicate copiilor:

  • Atelier de scriere cu peniță (Marcela Băbănaș)
  • Atelier de linogravură (Attila Szabo și Andrei Herța)
  • Atelier de desen (Dan Ștefan)
  • De asemenea, vizitatorii care vor ajunge la Casa Memorială ”Iuliu Maniu” de la Bădăcin în data de 10 septembrie vor beneficia de ghidaj de specialitate – dr. Marin Pop, istoric MJIAZ

– Cultură

* Semifinala Secțiunii Vioară (recitaluri) a Concursului „George Enescu” 2022 se va desfășura pe 10 și 11 septembrie, în două sesiuni: cu începere de la ora 10:00, respectiv ora 16:00 – la Ateneul Român

* Vernisajul expoziţiei ‘Ecologies of Repair’ cu lucrări ale artistelor Amaia Molinet, Anca Bucur, Andreea Medar & Malina Ionescu, Diana Popuţ, Lucia Ghegu, Stanca Soare, Thea Lazăr – ora 16:00, la Gaep, Str. Plantelor nr. 50

* Programul ‘Străzi deschise’ continuă şi în zilele de 10 și 11 septembrie, pe Calea Victoriei, incluzând spectacole de dans, concerte, ateliere şi campanii de sustenabilitate, transmite ARCUB. Iubitorii de muzică swing sunt invitaţi sâmbătă să danseze lindy pop cu Jazz Roots Bucharest, unul dintre proiectele câştigătoare ale apelului deschis pentru completarea programului artistic ‘Străzi deschise’. Programul weekendului este completat de mult aşteptatul maraton de teatru de păpuşi susţinut în fiecare zi de weekend de Teatrul de Animaţie Ţăndărică. Instalaţia participativă de pe magazinul Muzica adună mesaje şi dorinţe pentru Bucureşti de la trecători, iar campania Fundaţiei 9 ‘Punga cu pungi nu mai are loc în viaţa ta. Doneaz-o!’ are nevoie de implicarea locuitorilor oraşului pentru o nouă instalaţie de artă. ‘Străzi deschise’ va continua până pe 16 octombrie, cu cinci weekenduri pietonale, excepţie făcând datele de 24-25 septembrie. Proiectul este organizat de Primăria Capitalei prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism alături de ARCUB şi PROEDUS

* Ziua Cinematografelor – eveniment în premieră absolută, organizat de Asociaţia Operatorilor de Cinema, în parteneriat cu Ministerul Culturii. Din programul manifestării:

‣ Teatrul Național București – 10 septembrie, ora 18:00, Sala Mică, Proiecție de scurtmetraje studențești:

  • În continuarea seriei de spectacole teatrale prezentate între 3 și 7 septembrie, vor fi prezentate scurtmetrajele studențești selecționate în cadrul Festivalului „Șerban lonescu” desfășurat în iulie 2O22, în localitatea 2 Mai
  • Difuzare online, între 14:00 și 18:00, pe canalul Youtube al TNB, a conferinței despre film din seria CONFERINȚELE TEATRULUI NAȚIONAL: Alex Leo Șerban – De ce vedem filme
  • Proiecția filmului „Dog poop girl” regizat de Andrei Huțuleac, 2021, producător Dan Chișu, Premiul Festivalului internațional de Film de la Moscova pentru cel mai bun film. Proiecție urmată de o sesiune Q&A. La Amfiteatrul în aer liber sau la Sala Mică (ora 21:00).
  • O proiecție specială cu un film emblematic din filmografia lui lon Caramitru, la comemorarea a unui an de la moartea sa

‣ Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

  • lansarea filmului documentar Focul viu – partea I, ce prezintă oieritul în Bucovina, dar și tradițiile legate de anul agro-pastoral. Sunt prezentate și elemente din patrimoniul mobil al Muzeului Satului (Coliba mutătoare, strunga de oi, stâna, buciumul, recipiente pentru păstrarea laptelui).

‣ Muzeul Național „George Enescu”

  • la sediile de la Sinaia și Tescani, se va proiecta filmul „Enescu – la răspântie de vremi”, regia și imaginea Nicolae Mărgineanu, scenariul Ada Brumaru, producători Ministerul Culturii și Editura Video, 1996;
  • pe site și pe pagina proprie de facebook se va distribui linkul filmului „Muzica rănilor de război”, film documentar realizat de Asociația MENS SANA în parteneriat cu Muzeul Național „George Enescu” și finanțat de Ministerul Culturii în cadrul programului Centenarul Marii Uniri;
  • concurs online de desen adresat copiilor cu vârsta între 7 și 14 ani, care va fi finalizat în data de 10 septembrie cu publicarea pe conturile de social media ale muzeului a celor mai reușite lucrări

‣ Muzeul Național al Țăranului Român

  • de la ora 13:00 – la Cinema Muzeul Ţăranului se va organiza un atelier educativ pentru liceeni, despre realizarea filmelor de animație, urmat de o sesiune de întrebări și răspunsuri cu Valentin Urziceanu
  • de la ora 14:00, se va proiecta filmul Merge și-așa (cu bilete cu tarif redus de 75%). Animaţia, cu o durată de 78 de minute, în regia lui Valentin Urziceanu, este o satiră despre film, muzică și viață – la Cinema Muzeul Țăranului
  • ora 15:00 – Expoziția „Unexpected (RE)solutions: How the process drives the outcome”, la MNȚRplusC

‣ Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”

  • Sâmbătă, 10 septembrie, se va distribui și promova, pe rețelele sociale, scurtmetrajul documentar „Cântecele Renașterii”/„The Renaissance Songs” (1969, RO), cu participarea Corului Madrigal, condus la acea dată de către fondatorul său, Maestrul Marin Constantin. În 1969, documentarul „Cântecele Renaşterii” produs de Studio Alexandru Sahia în regia lui Mirel Ilieşiu a obţinut premiul Palme d’Or pentru scurtmetraj la Festivalul de la Cannes, Franța

‣ Muzeul Național Peleș deschide sâmbătă spre vizitare Sala de Teatru aflată la parterul Castelului Peleș, unde cei interesați vor primi informații legate de momentul din anul 1911 când în acest spațiu a rulat primul film românesc de lung metraj, în regia lui Grigore Brezeanu, Independența României

‣ Opera Națională București organizează, pentru a marca această zi, Gala Uniunii Cineaștilor din România – UCIN. Orchestra ONB, condusă de maestrul Daniel Jinga, va interpreta în cadrul evenimentului muzică de film din producții românești sau aparținând cinematografiei universale

‣ Opera Națională din Cluj-Napoca – participă la Sibiu Opera Festival cu producția realizată în parteneriat cu Filarmonica de Stat din Sibiu

  • • Evenimente conexe:
  • Cinema Muzeul Tăranului, sâmbătă, 10 septembrie, 18:30-19:45 – Al treilea calup competițional al BIDFF regăsește corpul în locuri și poziții provocatoare, într-o mișcare contraintuitivă în raport cu spațiul pe care-l ocupă. Protagoniștii acestor producții cinematografice lovesc în sau se lovesc de tabuuri sociale în Olanda, ocupă teatre abandonate din Panama sau refuză să părăsească forțat domiciliul în UK
  • Cinema Elvire Popesco, sâmbătă, 10 septembrie, 20:30-21:45 – Ultima proiecție de scurtmetraje invită spectatorii într-un univers senzorial care topește limitele corporale. Hip Zones împletește realitatea cu ficțiunea și dizolvă corpul într-o lavă a propriilor frici, dorințe si gânduri. Cele cinci scurtmetraje, prezentate la Cinema Elvire Popesco, explorează memoria corporală prin reimaginarea unor noi forme de mișcare, experiențe sinestezice și recontextualizări necesare

* Teatrul de Artă București își deschide stagiunea cu numărul 10, intrând așadar, în al zecelea an de activitate de la inaugurarea sălii sale de spectacole din Str. Sfântul Ștefan nr. 21, după alți doi ani în care își susținuse primele producții prin parcuri și cafenele, în spații neconvenționale din București și din marile orașe ale țării. Din program:

  • ora 19:00 – Insomniacii de Mimi Brănescu. Cu: Liviu Cheloiu, George Constantinescu, Marin Grigore. Regia: Sorin Militaru

* În deschiderea stagiunii, la TNB, are loc premiera europeană a  unui musical ”noir”, semnat de Alexander Hausvater, o coproducție a Teatrului Național ”I.L.Caragiale”  București cu Asociația CREAS. În deschiderea noii stagiuni 2022 – 2023, TNB prezintă, în avanpremieră, în zilele de 10 și 11 septembrie, la Sala Studio, de la ora 19:30, un spectacol inedit semnat de regizorul Alexander Hausvater: Mașinăria. Musicalul. Spectacolul are la bază  piesa lui Elmer Rice, Mașina de calcul (The Adding Machine) scrisă în 1923 și considerată, la acea vreme, „piesa cea mai originală și mai inteligentă scrisă până acum de un american, cea mai dură, dar și cea mai vizionară piesă despre societatea modernă văzută vreodată pe Broadway”

* Bucureşti/ Braşov/ Cluj-Napoca: Turneul Naţional ‘Fiori e Colori’, susţinut de soprana Rodica Vică şi harpista Maria Bîldea, se va desfăşura în perioada 10 – 14 septembrie, la Bucureşti, Braşov şi Cluj-Napoca. Programul va cuprinde piese de: Henry Purcell, George Enescu, Alessandro Scarlatti, Giulio Caccini, Franz Schubert, Cesar Franck, Gabriel Faure, Nicolae Bretan. Cu ocazia turneului, alături de cele două muziciene se vor afla pe scenă – pentru etapele de la Bucureşti şi Cluj-Napoca – tinerele artiste Andreea Gabriela Tudor şi Ana Postolachi, bursieri în cadrul programului Tinere Talente – secţia pictură desfăşurat de Fundaţia Regală Margareta a României. Acestea vor picta pe şevalet, în timpul concertului, florile despre care vor cânta cele două artiste în programul muzical Fiori e Colori. Din program:

  • Bucureşti – 10 septembrie, ora 19:00, la CREART – Sala Teatrelli

* Afumați, jud. Dolj: Primăria comunei Afumaţi şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj organizează inaugurarea Muzeului Culturii şi Civilizaţiei Săteşti din localitate, de la ora 15:30. Evenimentul este inclus în programul activităţilor prilejuite de sărbătorirea Zilei comunei – Festivalul Ropotinul ţestelor, ediţia a VI-a. Pe lângă inaugurarea muzeului, localnicii se vor bucura şi de cântece şi jocuri populare oferite de ansamblurile folclorice: ‘Muguraşul’ din Afumaţi, ‘Bobocica’ din Băileşti, ‘Urziceanca’ din Urzicuţa, ‘Alunelul’ din Galiciuica, de Trupa ‘Hora’ şi de soliştii: Valentin Sanfira, Delia Barbu, Irina Maria Birou, Loredana Sotea

* Alba Iulia: Vineri, 9 septembrie şi sâmbătă, 10 septembrie, la Alba Iulia, are loc Festivalul Alb-Umor, ediţia a XIII-a, evenimentul revenind în forţă, cu un program extins şi variat, la conceperea căruia au contribuit toate instituţiile de cultură din subordinea Consiliului Judeţean Alba: Biblioteca Judeţeană ‘Lucian Blaga’ Alba, Teatrul de Păpuşi ‘Prichindel’ şi Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’. Programul zilei:

  • ora 10:00 – Expoziţie personală de caricatură, semnată de Adrian Bighei, în Spaţiile expoziţionale de la Poarta a III-a a Cetăţii Alba Carolina
  • ora 11:00 – Ateliere de caricatură cu Vladimir Chirică, în Spaţiile expoziţionale de la Poarta a III-a a Cetăţii Alba Carolina
  • ora 11:00 – Râsul în grup – show de bancuri, glume, texte umoristice/lectură publică prin Laboratorul de C’ArteTeatru, dar nu numai…, în Grădina Bibliotecii Judeţene ‘Lucian Blaga’ Alba
  • ora 12:00 – Tom & Jerry – the movie – difuzare film de desene animate, în aer liber, pe Strada Muzeului din Alba Iulia
  • ora 16:00 – Duelul epigramiştilor – Show de epigrame – Festivitatea de premiere a concursului de epigrame ALB-UMOR, în Spaţiile expoziţionale de la Poarta a III-a a Cetăţii Alba Carolina
  • ora 18:30 – Sufletul petrecerii – difuzare film de comedie, în aer liber, pe Strada Muzeului din Cetatea Alba Carolina
  • ora 20:00 – GIGEL, regia Vlad Zamfirescu – One-man show cu Gheorghe Ifrim, Teatrul Municipal ‘Lucia Sturdza Bulandra’ Bucureşti, la Sala 67 a Teatrului de Păpuşi ‘Prichindel’ din Alba Iulia

* Bârlad: Consiliul Județean Vaslui și Asociația de binefacere „Speranța Viitor” organizează vernisajul expoziției Valori și tradiții ale romilor din județul Vaslui în cadrul proiectului „Promovarea culturii și a tradițiilor romilor din județul Vaslui” – ora 12:00, la Muzeul Colecțiilor Casa Sturdza Bârlad (10 – 11 sep.)

* Braşov: De la ora 19:00, în Piaţa Sf. Ioan (în spatele Hotelului ARO PALACE), are loc evenimentul extraordinar ‘Mirajul operei’, dedicat Sărbătorii Naşterii Fecioarei Maria, ocrotitoarea Braşovului. Artiştii Operei Braşov vor oferi cele mai frumoase şi însemnate pagini din lirica universală, din operele ‘Wilhelm Tell’ şi ‘Bărbierul din Sevilla’ de G. Rossini, ‘Nunta lui Figaro’ şi ‘Răpirea din serai’ de W.A. Mozart, ‘Tosca’, ‘Turandot’ şi ‘Boema’ de G. Puccini, ‘Lucia di Lammermoor’ şi ‘Elixirul dragostei’ de G. Donizetti, ‘Il Trovatore’, ‘Ernani’, ‘Nabucco’, ‘Vecerniile siciliene’ şi ‘La Traviata’ de G. Verdi. Vor participa soliştii: Mădălina Bourceanu, Maria Catrina, Nicoleta Chirilă, Aurelia Florian, Valentina Mărgăraş, Silvia Micu, Anda Pop, Lăcrămioara Schuller, Sonia Hazarian, Adrian Dumitru, Liviu Iftene, Mihai Irimia, Alexandru Chiriac, Adrian Mărcan, Marian Reşte, Dan Popescu, Ştefan Schuller. Îşi dau concursul Orchestra şi Corul Operei Braşov. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Traian Ichim. Dirijor cor: Dragoş-Mihai Cohal. Coordonator spectacol: Lăcrămioara Schuller. Regie scenă: Marilena Aldea

* Drobeta-Turnu Severin: Asociaţia pentru Cultură şi Tradiţie Anton Pann, sub patronajul Ambasadei Turciei la Bucureşti, lansează Ada Kaleh Mon Amour – un proiect cultural complex menit să readucă la viaţă prin muzică, poveşti şi imagini memoria insulei dispărute a Dunării – Ada Kaleh. De la istoria locului, la amintirile comunităţii: o poveste fascinantă în sunete, imagini şi rememorări cu muzicieni şi locuitori ai insulei într-un proiect unic în: Drobeta-Turnu Severin – 10-11 septembrie, Muzeul Regiunii Porţile de Fier, Constanţa – 17 – 18 septembrie, Biblioteca Judeţeană I.N.Roman şi Bucureşti – 23 septembrie – Opera Naţională şi 24 septembrie – Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’. Din program:

  • Drobeta-Turnu Severin: sâmbătă, 10 şi duminică, 11 septembrie, de la ora 13:00, în Muzeul Regiunii Porţile de Fier

* Galați: De la ora 19:00, Teatrul Dramatic ‘Fani Tardini’ prezintă spectacolul Pasagerii de Sam Bobrick, direcţia de scenă: conf.univ.dr. Florin Toma, scenografia: Daniel Divrician. Spectacolul este o co-producţie Universitatea ‘Dunărea de Jos’ Galaţi şi a avut premiera în februarie 2021. Din distribuţie fac parte absolvenţii Facultăţii de Arte, Promoţia 2021

* Iași: Stagiunea 2022-2023 a Operei Naţionale Române din Iaşi se deschide cu spectacolul inaugural ‘Magia serii în sunet şi lumină’ – ora 20:00

* Reșița: Turneul naţional Classic Unlimited, susţinut de pianistul Bogdan Vaida, propune melomanilor, între 8 septembrie şi 7 octombrie, 10 noi întâlniri în tot atâtea spaţii inedite din 10 oraşe ale ţării. Din program:

  • 10 septembrie – Concertul va avea loc la Hala Minda

* Sibiu: După spectacolele de succes care au marcat, în ultimii ani, destinul teatral al Sibiului, Silviu Purcărete revine în luna septembrie cu o premieră pe scena Teatrului Național „Radu Stanca” (TNRS), într-un spectacol care îl are în rolul principal pe Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. „Jocuri, vorbe, greieri…” va avea avanpremiera în 10 septembrie, la ora 19:00, iar premiera în 11 septembrie, la ora 17:00, la Fabrica de Cultură IACM Construcţii SA UniCredit, Str. Triajului, nr 1-3, Sala „Eugenio Barba”

* Sibiu: În perioada 9 – 11 septembrie, Sibiul găzduieşte din nou cel mai mare eveniment de întâlnire a chitariştilor din toată ţara – Sibiu Guitar Meeting. Timp de 3 zile, cele 2 locaţii ale festivalului – Muzeul ASTRA şi Piaţa Mică vor vibra prin zeci de concerte live, cântări de chitară şi un program bogat de activităţi pentru publicul larg. Din programul zilei:

  • Sâmbătă, de la ora 12:00, are loc Masterclass-ul Indiero On Tour, un workshop gratuit despre industria muzicală, la care o serie de profesionişti în domeniu vor prezenta informaţii utile legate de prezenţă şi promovare online: Anca Lupeş, Cosmin Sipoş şi Cosmin Ionescu
  • Sâmbătă, 10 septembrie, este programat în Muzeul ASTRA marele Concert Manifest – cel mai spectaculos şi emoţionant moment, începând cu ora 17:00. Sute de chitarişti veniţi din peste 30 de oraşe vor fi vedetele unui adevărat show de 3 ore. Aceştia vor cânta în acelaşi timp un playlist format din 18 piese folk-rock româneşti şi internaţionale, acompaniaţi de mari artişti invitaţi pe scenă: Adrian Despot de la Viţa de Vie va cânta ‘Praf de stele’, Emeric Imre ne aduce ‘Nebun de alb’, Mircea Vintilă – ‘Vinovaţii fără vină’ de Pasărea Colibri, Ştefan Boldijar de la Semnal M va evoca nostalgia prin piesele ‘La fereastra ta’ şi ‘Primăvara Românescă’, iar Paul Radu îi va acompania pe chitarişti pe cele două piese Antract – ‘Trebuie să crezi’ şi ‘Iubirea’
  • Trupa Viţa de Vie revin pe scena de pe lac cu un mult-aşteptat concert pentru publicul sibian – sâmbătă, de la ora 21:00

* Sibiu: Peste 300 de artişti sunt invitaţi, în perioada 1-11 septembrie, la ‘Sibiu Festival Opera’, singura manifestare din municipiu dedicată artei lirice. Sibiu Opera Festival, ediţia a XXI-a, este un proiect organizat de Filarmonica de Stat Sibiu cu susţinerea Consiliului Judeţean Sibiu, co-finanţat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2022. Din programul de astăzi:

  • ora 19:00 – Toţi iubitorii operei sunt aşteptaţi la Sala Thalia pentru a vedea şi a asculta ‘Don Giovanni’, cu baritonul Florin Estefan în rolul titular. Distribuţia este completată de soliştii: Cristian Hodrea (Leporello), Lorena Puican (Donna Elvira), Diana Ţugui (Donna Anna), Eusebiu Huţan (Don Ottavio), Sebastian Balaj (Masetto), Maria Miron Sîrbu (Zerlina), Corneliu Huţanu (Il Commendatore). La pupitrul orchestrei sibiene se va afla Tiberiu Soare, dirijorul principal al Filarmonicii de Stat Sibiu

* Sinaia: Avanpremiera Turneului naţional ‘Clasic la puterea a treia – Violoncellissimo’ – ora 17:00, în parcul Dimitrie Ghica (în cadrul festivalului „Sinaia Forever” – 9-11 sep.). Coproducători: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

* Târgu – Mureș: Scena Mare a Teatrului Național „Liviu Rebreanu” va îmbrăca haine de sărbătoare pentru prima premieră din stagiunea 2022-2023. Spectacolul „Ierbar” realizat de Radu Afrim, cu un scenariu inspirat de volumul de poezie „Cartea plantelor şi animalelor“ de Simona Popescu, va avea premiera bsolută sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 19:a00

* Târgu-Neamţ: Nume importante ale folk-ului vor participa la a doua ediţie a ‘B Zone Folk România’, eveniment organizat la Târgu-Neamţ, în 10 şi 11 septembrie, de Consiliul Judeţean Neamţ, Primăria Târgu-Neamţ şi Casa Culturii ‘Ion Creangă’. În cele două zile vor avea loc în Parcul ‘Cetate’ recitaluri susţinute de Ducu Bertzi, Radu Gheorghe, Adrian Mărgineanu, Adrian Bezna, Cenaclul ‘Flacăra’ cu Andrei Păunescu şi invitaţii săi, printre care Mircea Vintilă, Emeric Imre şi Magda Puskas

– Sport

* E programată tragerea la sorţi a tabloului principal de simplu al turneului de tenis Ţiriac Foundation Trophy – ora 13:00, la Centrul Naţional de Tenis – Bucureşti

* Au loc meciuri în etapa a 10-a a Superligii de fotbal:

  • AFC Chindia Târgovişte – ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – ora 13:00, pe Stadion ”Ilie Oană” – Ploieşti
  • AFC Hermannstadt – FC Petrolul Ploieşti – ora 15:00, pe Stadion Gaz Metan – Mediaş
  • FCU 1948 Craiova – FC Rapid Bucureşti – ora 21:30, pe Stadion Municipal – Târgu Jiu

* Red Bull Racing Show Run vine în premieră la București. Evenimentul se desfășoară în Piața Constituției, în fața Palatului Parlamentului, pe Bulevardul Libertății.

Din program:

  • ora 14:00 – acces public
  • ora 17:00 – pre-show
  • ora 17:30 – Start Red Bull Racing Show Run
  • ora 19:45 – Grand Finale
  • ora 20:00 – Aftershow

* Selecţionata Lupii României debutează în Rugby Europe Super Cup, contra formaţiei israeliene Tel Aviv Heat – ora 19:00, pe Stadionul Naţional de Rugy Arcul de Triumf – Bucureşti

* Asociaţia Club Sportiv Nautic Titanii organizează Cupa Titan la caiac-canoe, ediţia de toamnă 2022, care va avea loc pe 10 septembrie, pe lacul Titan din Parcul Alexandru Ioan Cuza, Bucureşti

* Fundația Țiriac organizează, în perioada 10-18 septembrie, în București, Tiriac Fundation Trophy – turneu de tenis de talie mondială. Acesta se va derula la Centrul Național de Tenis (Bd. Pierre de Coubertin, nr. 11, București), în aer liber, pe zgură. Tiriac Foundation Trophy este singurul turneu WTA (Women’s Tennis Association) programat a se desfășura în București. Turneul WTA 125 de la București va avea un tablou principal de simplu cu 32 de jucătoare și un tablou de dublu cu 8 echipe. Meciurile de calificări pentru tabloul de simplu se vor desfășura în zilele de 10 și 11 septembrie, urmând ca meciurile de pe tabloul principal să înceapă în data de 12 septembrie. Semifinalele și finala se vor desfășura pe 17, respectiv 18 septembrie

* Jud. Brașov/ jud. Argeș: Federația Română de Ciclism, alături de Ministerul Sportului, prezintă cel mai prestigios eveniment sportiv al țării – Turul României. Ediția cu numărul 55 a Turului României se bucură de una dintre cele mai numeroase participări din istoria competiției –  24 de echipe profesioniste din 15 țări, și de o expunere fără precedent, evenimentul fiind transmis, pentru prima dată, în 50 de țări, prin intermediul Eurosport. Competiția are loc în perioada 6-11 septembrie și se desfășoară pe un traseu de aproximativ 850 km de la Satu-Mare la București, trecând prin Bistrița, Târgu-Mureș, Făgăraș și Curtea de Argeș. Programul zilei:

  • Etapa 4, start ora 11:00, finiș ora 16:30 – Cristian – Curtea de Argeș, Curtea Domnească

* Buzău: Se dispută un meci din etapa a treia a Ligii Naţionale de handbal masculin: ACS HC Buzău 2012 – CSM Odorheiu Secuiesc – ora 18:00, la Sala Sporturilor ”Romeo Iamandi”

* Cheia, jud. Prahova: În perioada 9 – 11 septembrie, au loc Cursele de Alergare Montană Ciucaș X3. Din program:

‣ Start curse:

  • Ultramaraton Crazy Wolf: Sâmbătă, 10 sep, ora 6:00
  • The Ridge: Sâmbătă, 10 sep, ora 9:30
  • Semimaraton: Duminică, 11 sep, ora 10:00
  • Cros Kaufland & Cros Family by IconLab: Duminică, 11 sep, ora 10:30
  • Kids Race 140bpm: (1) Sâmbătă, 10 sep, ora 16:30 și (2) Duminică, 11 sep, ora 16:00

* Galați: Are loc turneul masculin de volei Cupa Arcada – la Sala Florin Balaiş (8-10 sep.)

  • CSA Steaua Bucureşti – SCM Zalău – ora 10:00
  • CSM Arcada Galaţi – CSM Constanţa – ora 12:00

* Se joacă meciuri din etapa a şasea a Ligii a II-a de fotbal:

  • FC Braşov – FC Metaloglobus Bucureşti – ora 11:00, Stadion Tineretului – Braşov
  • CSM Slatina – SC FC Ripensia Timişoara – ora 11:00, Stadion 1 Mai – Slatina
  • CSC Dumbrăviţa – AFC Unirea 04 Slobozia – ora 11:00, Stadion ”Ştefan Dobay” – Dumbrăviţa
  • ACSM Politehnica Iaşi – Gloria Buzău – ora 11:00, Stadion ”Emil Alexandrescu” – Iaşi
  • AFC Unirea Constanţa – CS Concordia Chiajna – ora 11:00, Arena 1 – Clinceni
  • CSC 1599 Şelimbăr – FC Unirea Dej – ora 11:00, Stadion Municipal – Râmnicu Vâlcea
  • Politehnica Timişoara – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – ora 11:00, Stadion Ştiinţa – Timişoara

* Mioveni: Este programat un meci din etapa a patra a Ligii Naţionale de handbal feminin: CS Dacia Mioveni 2012 – SCM Râmnicu Vâlcea – ora 18:00, la Sala Sporturilor

* Austria: Echipa feminină de baschet 3×3 a României participă la FIBA 3×3 Europe Cup de la Graz

* Belgrad: Sportivi români la Campionatele Mondiale de lupte de la Belgrad (10-18 sep.)

* Zagreb: CS Rapid Bucureşti întâlneşte echipa Lokomotiva Zagreb, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin – ora 19:00, la Sala Sutinska Vrela

– Diverse

* Cea de-a doua ediţie a Târgului de jucării ‘2nd Life’ se va desfăşura la Roaba de Cultură, în Parcul Herăstrău, fiind un eveniment de educaţie ecologică, financiară şi socială, ce îşi propune să redea jucăriilor nefolosite o nouă viaţă, educând în acelaşi timp copiii în spiritul celor 3 R: reuse, repair, recycle. Pe lângă acţiunea de vânzare a jucăriilor, pe scena Roabei de Cultură vor avea loc prezentări ce vizează educaţia financiară, dar şi o dezbatere despre importanţa donaţiilor în educaţia copiilor. Totodată, micii participanţi la Târgul de jucării vor avea parte de momente artistice dedicate lor, de workshopuri educative şi concursuri antrenante, precizează organizatorii. Evenimentul se va desfăşura în intervalul orar 10:00 – 18:00, iar intrarea este gratuită

* Primăria Capitalei, prin Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) invită toți iubitorii de animale în Parcul Regele Mihai I al României (Herăstrău), începând cu ora 11:00, unde are loc un nou târg de adopții. Evenimentul se va desfășura la intrarea în parc de la Piața Charles de Gaulle, între orele 11:00-19:00. Aproximativ de 40 de căţei din centrele de adopţii ASPA, dar și 20 de pisici de la asociația All Souls Rescue Center vor fi la târg, pregătiți să fie adoptați

* Brașov: Grupul de iniţiativă AMI şi Asociaţia MTB Trails, invită locuitorii cartierului Răcădău la o zi de sport şi mişcare împreună la ‘Jocurile Cartierului Răcădău – ediţia a II-a’, sâmbătă, 10 septembrie de la ora 11:00. În Parcul Trandafirilor şi la peretele colorat Magnolia vor avea loc concursuri, activităţi sportive şi jocuri recreative prin care comunitatea va redescoperi beneficiile mişcării. De la ora 11:00 la 16:00, în Parcul Trandafirilor, atât pe zona verde, cât şi pe aleea principală, copiii, părinţii şi bunicii se vor putea bucura de jocuri de volei, badminton, paddle, frisbee, fotbal sau tir cu arcul

* Jud. Mureș: Primăria comunei Tăureni, cu sprijinul Consiliului Județean Mureș și al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Câmpia Transivaniei, organizează în perioada 10-11 septembrie, „Festivalul Câmpiei Mureșene”. Sâmbătă, 10 septembrie, începând cu ora 16:00, printre invitați se vor număra: Ansamblul Artistic „Ardealul” din Luduș, Ansamblul „Junii Tăurenilor”, Formația de Jocuri din Frata, Moldovan Denisa, Andreea Petruț, Radu Petru, Roxana Varodi, Larisa Cotoi, Nelu Sânmărtean, Florin Miler, Aurel Șuteu, Ceterașii de pe Câmpie, Ionela Moruțan și Veta Biriș

* Târgu-Mureș: Federaţia Chinologică Internaţională şi Asociaţia Chinologică Mureş organizează, în perioada 9 – 11 septembrie, cea mai mare expoziţie chinologică din România, compusă din trei expoziţii internaţionale, ‘Mures Dog Show’, ‘Dracula Dog Show’ şi ‘Transilvania Dog Show’, la care participă peste 900 de câini din 200 de rase, provenind din 40 de ţări. Din program:

  • Evenimentul continuă sâmbătă cu ‘Dracula Dog Show’, iar duminică, cu ‘Transilvania Dog Show’

* Zalău: Meşteri populari şi producători locali vor fi prezenţi, în zilele de 10 şi 11 septembrie, în Amfiteatrul Parcului Central Municipal, la un eveniment de promovare a tradiţiilor locale, sub sloganul ‘Haidaţ’ pă la noi! Deschideţi lada cu zestre sălăjeană’. Ajuns la ediţia a VII-a, evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Zalău, prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică şi Casa Municipală de Cultură, în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ţara Silvaniei, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, primăriile mai multor comune

– S-a întâmplat într-o zi de 10 septembrie

* Într-o zi de 10 septembrie, acum 154 de ani (1868), pe un loc ales de domnitorul Carol I, a fost pusă prima piatră de temelie a Gării de Nord din București, cea mai mare stație feroviară din România. Aceasta a fost inaugurată pe 13 septembrie 1878, după 4 ani de construcție. Inițial stația a fost numită Gara Târgoviștei (pentru că strada numită astăzi Calea Griviței se numea pe acea vreme Calea Târgoviștei), iar oamenii puteau beneficia de circulație feroviară doar pe linia Roman-Galați-București-Pitești. Abia în anul 1888, când a avut loc prima reabilitare a gării, a fost numită „Gara de Nord”. În anii 1930-1932 Gara de Nord a fost modernizată, făcându-se mai multe lucrări. Una dintre cele mai importante a fost legarea celor nouă peroane printr-un peron transversal. Însă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în timpul bombardamentelor, clădirea, deși a rămas în picioare, a suferit importante distrugeri. Clădirea Gării de Nord a fost inclusă în lista Monumentelor Istorice din România. În momentul de față reprezintă cel mai important nod feroviar din România, în fiecare zi, din cele 8 peroane, plecând și sosind aproximativ 200 de trenuri. În aproprierea Gării de Nord există și un Muzeu al Căilor Ferate Române, unde se pot descoperi machete, vagoane, fotografii și acte vechi, costume de ceferiști, dar și obiecte cu caracter memorial legate de personalități cum ar fi Anghel Saligny (1854-1925) sau Elie Radu (1853-1931), care au avut realizări deosebite în domeniul podurilor feroviare

* Acum 139 de ani (1883) apărea bilunar (până în septembrie 1885; ianuarie 1894 – iunie 1896), la Iaşi, revista de muzică „Astra”. A publicat articole şi studii de orientare, cronici, între care cele mai importante au fost semnate de Gavriil Musicescu (10/23)

* Cu 112 ani în urmă (1910), Yvonne Blondel-Cămărăşescu (n. 1884 – m. 1971) parcurgea cu un biplan distanţa Ploieşti-Chitila, la o înălţime de 600 de metri, doborând recordul mondial feminin la 30 km, care aparţinea unei franţuzoaice

* Puterile Aliate au semnat acum 103 ani (1919), la Saint-Germain-en-Laye (Franţa), Tratatul de pace cu Austria, prin care se recunoştea, pe plan internaţional, unirea Bucovinei cu România

* În urmă cu 92 de ani (1930) diplomatul Nicolae Titulescu (1882-1941), delegat permanent al României la Liga (Societatea) Naţiunilor în perioada 1920-1936, era ales preşedintele Adunării Ligii (ca şi în anul următor, 1931), fiind cel mai înalt post în ierarhia organismelor diplomatice internaţionale pe care îl ocupase până la acea dată o personalitate politică din România

* Acum 62 de ani (1960), la Jocurile Olimpice de la Roma (25 aug.- 11 sep.), Iolanda Balaş câştiga medalia de aur cu o diferenţă de 14 centimetri faţă de atleta clasată pe cea de-a doua poziţie, în urma unei sărituri de 1,85 metri. După performanţa obţinută a primit „Ordinul Muncii”, doi ani mai târziu fiind distinsă cu „Ordinul Steaua României”, iar în 1964 cu „Ordinul Meritul Sportiv”. În toată cariera sa sportivă a depăşit de 14 ori recordul mondial, a câştigat 142 de competiţii şi a fost de 19 ori campioană naţională

* Într-o zi de 10 septembrie, în urmă cu 58 de ani (1964), a avut loc prima audiţie din România a poemului simfonic „Vox Maris”, de George Enescu, interpretat de Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii Române, dirijată de Iosif Conta

* Acum 48 de ani (1974) Republica Guineea-Bissau își declara independența față de Portugalia

* Acum 33 de ani (1989), în urma coliziunii cu un convoi bulgăresc, format din şase barje încărcate cu minereu de fier şi împingătorul „Petar Karamincev”, nava de pasageri „Mogoșoaia” (construită în anul 1975) s-a scufundat, la mila 180, în dreptul localităţii Grindu (judeţul Tulcea). Coliziunea dintre pasagerul românesc şi convoiul bulgăresc de barje s-a produs la ora 8:20, în urma tragediei pierzându-şi viaţa 207 oameni (bărbaţi, femei şi copii) dintre cei 223 pasageri, inclusiv 9 membri ai echipajului

* Cu 26 de ani în urmă (1996) Tratatul privind interzicerea totală a testelor nucleare (Comprehensive Nuclear Test-Ban Treaty – CTBT) a fost adoptat de Adunarea Generală a ONU şi deschis pentru semnare (la 24 septembrie 2006). Aceasta cuprinde 44 de state, printre care şi România. Până în acest moment, Tratatul (care are 185 de state semnatare) a fost ratificat de 170 de state, dintre care 36 incluse în Anexa 2 (printre care şi România). CTBT urmează să intre în vigoare la 180 de zile după ratificarea sa de către toate statele care posedă instalaţii nucleare semnificative, incluse în Anexa 2 la Tratat. Tratatul nu este încă în vigoare deoarece o serie de state aflate pe Anexa 2 fie nu au semnat documentul, fie nu l-au ratificat. La 19 noiembrie 1996, printr-o decizie a statelor semnatare a fost constituită o Comisie Pregătitoare (PrepCom) a CTBTO. România a semnat CTBT la 24 septembrie 1996 şi l-a ratificat la 4 octombrie 1999 şi deţine pe teritoriul său o staţie secundară de monitorizare (staţia de monitorizare seismică Cheia – Muntele Roşu), inclusă în Sistemul Internaţional de Monitorizare

* Acum 23 de ani (1999) era inaugurat, la Bucureşti, primul mare centru comercial de tip mall (în cartierul Vitan), București Mall, de către grupul turc Bayindir Fiba, care reuneşte zeci de magazine, un complex de cinematografe, restaurante şi locuri de joacă pentru copii

* Se împlinesc 20 de ani (2002) de când Elveţia a devenit cel de-al 190-lea stat membru al ONU, în urma cererii, din 17 iulie 2002, de admitere în cadrul organizaţiei ca membru cu drepturi depline (Elveţia avea statut de observator în cadrul ONU din anul 1948)

* Tot în Elveţia, acum 14 ani (2008), era pus în funcţiune cel mai mare şi cel mai puternic accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider de la CERN (Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară), cu sediul la Geneva

Aniversări – Comemorări

– 1635: A murit Georgius (George) Buitul, primul iezuit român sfințit preot în Roma, unde a studiat între 1619 și 1623, ca rezident al seminarului colegiului german, fiind şi primul român trimis la Roma pentru studiile superioare ecleziastice; este considerat autorul primei cărți tipărite în limba română cu caractere latine – o traducere a catehismului lui Petrus Canisius (n. 1591)

– 1709, 10/21: S-a născut Antioh Cantemir, scriitor iluminist şi diplomat rus de origine română; fiul cel mic al al domnitorului moldovean Dimitrie Cantemir; unul dintre iniţiatorii clasicismului în literatura rusă; considerat şi primul poet modern rus, iniţiator al direcţiei criticiste (dintre cele mai importante s-au dovedit peste timp cele nouă satire scrise de el între anii 1729 şi 1739, publicate postum); ambasador al Rusiei la Londra şi Paris (m. 1744). NOTĂ: Surse din R. Moldova (cantemir.asm.md) dau ca an al naşterii 1708

– 1872: A murit Avram Iancu, conducător al Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania; în fruntea cetelor de moţi (pe care le-a organizat într-o adevărată armată populară şi care l-au numit „Crăişorul munţilor”), a apărat regiunea Apusenilor („Ţara moţilor”) împotriva atacurilor armatelor nemeşeşti maghiare, pe care le-a înfrânt în câteva bătălii (n. 1824) – 150 de ani

– 1912: S-a născut (în comuna Stăneştii de Jos, azi în Ucraina) Vasile Posteucă, poet, eseist, folclorist, profesor şi publicist; unul dintre fondatorii grupării cernăuţene „Iconar”; încarcerat în mai multe rânduri pentru convingerile sale legionare, părăseşte ţara în 1941; după ce trăieşte în mai multe ţări europene, Canada şi Mexic, se stabileşte în SUA (m. 1972) – 110 ani

– 1930: S-a născut Liviu Călin, poet, critic şi istoric literar, editor (m. 1994)

– 1932: A murit Alfred Moşoiu, poet, prozator şi dramaturg (n. 1890) – 90 de ani

– 1935: S-a născut matematicianul și profesorul Ion D. Ion; cercetări în domeniile: algebra necomutativă (inele, module, categorii), semigrupuri, teoria numerelor (m. 2018)

– 1944: S-a născut Eugen Evu, poet, publicist și prozator (m. 2017)

– 1951: S-a născut compozitorul și profesorul Adrian Pop

– 1955: S-a născut compozitorul, interpretul de muzică uşoară și producătorul Mihai Pocorschi; fondator al trupelor „Holograf”, „Formula 5” și „VH2”