Zelenski, despre posibilitatea unor negocieri cu Moscova: Rusia trebuie să-și recunoască statutul de ocupant

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că Moscova trebuie să-şi demonstreze dorința de a negocia. Pentru a face acest lucru, Rusia trebuie să-și recunoască statutul de ocupant – subliniază Zelenski. Într-o intervenţie la forumul Yalta European Strategy (YES), organizat, sâmbătă, la Kiev, liderul ucrainean a remarcat că Federația Rusă nu dă dovadă de voință diplomatică pentru eventuale negocieri și nu recunoaște că este pregătită să returneze teritoriile ocupate. „Nu sunt pregătiți să-și schimbe statutul, nu sunt pregătiți să spună că sunt ocupanți. Nu sunt pregătiți să spună: a fost o mare tragedie, o greșeală istorică – plecăm. Dacă nu sunt pregătiți, înseamnă că nu au voință politică. Nu sunt pregătiți să recunoască ocupația din țara noastră” – a afirmat Volodimir Zelenski. Potrivit preşedintelui, prelungirea războiului va presupune anumite riscuri, inclusiv reducerea asistenței financiare și militare. „Va fi o scădere a asistenței financiare, iar sarcina noastră este să prevenim acest lucru, dar se va întâmplă. Va fi și o scădere a furnizărilor de arme. Sarcina noastră este să nu permitem o astfel de posibilitate. Doar societatea mai poate interveni în ajutor în acest sens” – a explicat Zelenski. Amintim că, recent, președintele turc, Recep Erdogan, a purtat discuții cu Volodimir Zelenski, căruia i-a propus organizarea unei întâlniri cu liderul rus, Vladimir Putin. Ulterior, Zelenski a transmis că un dialog cu Rusia ar fi posibil doar în cazul unei retrageri complete a forțelor de ocupație ruse de pe teritoriul ucrainean./sdan/avladucu

(Agenția de presă RBC – 11 septembrie)