Ateliere culturale și sociale, vernisajul expoziției „Transforming” de Beate Winkler

 

Idei și soluții concrete, dar și viziuni ambițioase pentru o transformare în profunzime a societăților noastre în următorii ani. După o primă parte în luna mai la care au luat parte aproximativ două sute de persoane (online și offline), atelierele #newTogether revin la Timișoara pentru a doua şi ultima sesiune de schimburi de experiență între profesioniștii români, austrieci și europeni din diferite domenii culturale și sociale. În această toamnă, participanții vor discuta relația și schimburile educative dintre comunitatea locală și artele spectacolului, cu ocazia unui atelier organizat de Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara și Forumul Cultural Austriac. Pe de altă parte, educația pentru sănătatea publică și situația sectorului medical în context pandemic vor fi abordate în cadrul unei mese rotunde sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara. Publicul larg timișorean va putea participa direct la acest dialog între artă și societate prin intermediul expoziției interactive de pictură și instalație „Transforming” de Beate Winkler, de la Galeria Jecza (15.09 – 01.10.2022). Programul #newTogether este organizat de Forumul Cultural Austriac și partenerii săi exclusiv în orașul Timișoara, în contextul pregătirilor pentru Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, și vizează intensificarea dialogului și a colaborării între actorii culturali din Austria și România.

 

Creat la inițiativa artistei vizuale și expertei în drepturile fundamentale, Beate Winkler, proiectul de artă și dialog social #newTogether, este realizat cu sprijinul Ministerului austriac al Afacerilor Europene și Internaționale. Această inițiativă constă într-o serie de ateliere, conferințe, dezbateri, expoziții, proiecții de film etc. despre modurile în care societățile austriacă, românească și europeană, în general, se transformă în contextul noilor provocări internaționale. Contextul actual „arată foarte clar cât de important este, în acest moment, să consolidăm coeziunea, implicarea activă a societății civile și democrația pentru a edifica societăți rezistente la crize”, precizează Beate Winkler.

 

În cadrul acestor ateliere, sunt discutate modele de bune practici și propuneri concrete pentru îmbunătățirea și evoluția pozitivă a vieții comunitare. La finalul proiectului, toate contribuțiile participanților vor fi reunite într-o „Carte a viziunilor pentru un nou ÎMPREUNĂ”, ce va fi integrată în programul „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

 

De notat că, pentru Forumul Cultural Austriac, promovarea unei abordări sustenabile în cultură este una dintre prioritățile absolute ale programului #newTogether. Organizarea acestui proiect se realizează, așadar, în conformitate cu un set de reguli și criterii internaționale care urmăresc diminuarea amprentei evenimentelor culturale asupra mediului.

 

Detalii suplimentare despre proiectul #newTogether pehttps://www.newtogether.ro/ (RO) și https://www.newtogether.at/ (GER, ENG)

 

 

Programul sesiunii de toamnă a întâlnirilor #newtogether, dedicate profesioniștilor din sectorul cultural și social din Timișoara

Atelier #newTogether cultură și artă – „Operatorii culturali în interacțiune cu comunitatea locală”

15.09.2022, 09.30-17.30, Sala 2 a Teatrului Național „Mihai Eminescu” Timișoara (Parcul Civic, Bulevardul Ion C. Brătianu); atelier în limbile engleză și română cu traducere simultană; lucrări în plen și pe grupuri

Invitați – Ada Hausvater, manager Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara (România); Robert Pienz, directorul Schauspielhaus Salzburg, și Marietheres Mader, consultant artistic Schauspielhaus Salzburg (Austria); Jort Faber, dansator, coregraf, performer, profesor independent (Țările de Jos).

Experții invitați vor discuta, împreună cu participanții, despre modalitățile în care actorii culturali publici și independenți – plecând de la artele spectacolului, ca un exemplu concret – se implică în și influențează viața comunităților în care activează. Ei vor aborda diferitele modele de management cultural în relație cu un anumit context urban, dezvoltarea și atragerea de noi categorii de public, influențele reciproce între artiști și agenda socială a unei comunități date.

Moderatori – Codruța Popov, consultant artistic Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara; Andrei Popov, director adjunct Forumul Cultural Austriac București.

Parteneri – EUNIC Romania, Ambasada Regatului Țărilor de Jos, Consulatul onorific al Austriei la Timișoara, Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, Reprezentanța Comisiei Europene în România. Evenimentul este susținut de V.I.C. Productions.

Atelier deschis profesioniștilor din domeniul cultural, cu înscriere obligatorie la adresa de email – bukarest-kf@bmeia.gv.at

Informații în timp realhttps://fb.me/e/6ggRMzHTQ

 

Expoziția de pictură si instalație „Transforming” de Beate Winkler, la Galeria Jecza

15.09.2022 – 01.10.2022; vernisaj – 15.09.2022, ora 19.00, Galeria Jecza (Calea Martirilor 1989 51/52, Timișoara). Vernisajul va avea loc în prezența artistei Beate Winkler și a E.S. Adelheid Folie, Ambasadoarea Austriei în România.

Beate Winkler își vede arta în dialog și relație constantă cu schimbarea. În vremuri dominate de grabă și incertitudine, ea alege în mod deliberat materiale „vechi”, cum ar fi hârtia făcută manual și cerneala colorată – resurse testate în timp, materiale care rezistă curgerii istoriei. În acest fel, artista dorește în mod intenționat ca lucrările sale să treacă prin procese de alterare, pe care le controlează sau nu, așa cum se întâmplă și cu procesele sociale la scară mare.

Beate Winkler își concepe arta în interacțiune cu publicul: vizitatorii vor invitați să își scrie gândurile și speranțele pentru o mai bună coeziune socială pe lucrări de mici dimensiuni, realizate pe hârtie manufacturată. Toate aceste contribuții vor fi introduse într-o „Cutie a viitorului” și, ulterior, vor fi expuse la „Sala 2” a Teatrului Național Timișoara, în decembrie 2022, cu ocazia festivalului internațional FEST-FDR.

Informații în timp realhttps://fb.me/e/3LsfnXfPX

 

Eveniment asociat – masă rotundă #newTogether educație pentru sănătate publică – „Comunitatea medicală timișoreană – necesități post-pandemice”

01.10.2022, masă rotundă în limba română

Eveniment organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeş” Timișoara și de Asociația pentru Anestezie Terapie Intensivă „Aurel Mogoşeanu” Timișoara în cadrul celei de-a XX-a ediții a Congresului Internațional de Ghiduri și Protocoale în Anestezie, Terapie Intensivă și Medicină de Urgență, sub auspiciile Forumului Cultural Austriac

Moderatori – Ramona Băluțescu, jurnalistă specializată în tematici medicale; Prof. dr. Dorel Săndesc, președintele Comisiei ATI a Ministerului Sănătății, prorector UMF „Victor Babeş, șeful Clinicii ATI a Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara.

Pandemia de Covid a produs schimbări de comportamente si practici atât la nivel social larg, precum și în sistemele medicale europene. Pe lângă necesitățile vechi au apărut și altele, noi, care au trebuit acoperite într-un alt ritm și în alte moduri decât în perioada anterioară. Participanții la masa rotundă vor discuta despre noile raporturi dintre sistemul medical și comunitate, despre nevoia de educație pentru sănătate publică, dar și despre cerințele diferențiate ale sistemelor de sănătate europene.