Kremlinul a comentat publicarea proiectului Kievului privind „garanțiile de securitate”

Proiectul Kievului privind „garanțiile de securitate” pentru Ucraina menține amenințarea aderării țării la NATO și accentuează încă o dată necesitatea urgentă a operațiunii militare speciale rusești, a declarat, miercuri, jurnaliştilor secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov. „Per ansamblu, vorbim despre un anumit document. Și nimeni nu ascunde faptul că acest document se are în vedere până la aderarea Ucrainei la NATO, adică punctul de referință pentru aderarea la NATO se menţine” – a declarat reprezentantul Kremlinului, comentând textul publicat de Kiev cu o zi înainte. „Prin urmare, se menţine principala amenințare pentru țara noastră, ba chiar unul dintre motivele care au făcut necesară desfășurarea operaţiunii militare speciale devine şi mai actual. De facto și de jure, aceasta este situația” – a continuat Peskov. Acesta a mai comentat că acest document nu propune un statut neutru pentru Ucraina. „Acest lucru subliniază încă o dată caracterul actual și necesitatea urgentă a desfăşurării operațiunii militare speciale pentru a ne asigura securitatea și interesele naționale” – a subliniat Peskov. Secretarul de presă al preşedintelui rus a reamintit că în textul acordurilor discutate de delegațiile Rusiei și Ucrainei în primăvară „au existat și niște garanții de securitate”. „Cu toate că acestea au existat sub un text complet diferit, care, apropo, a fost parafat. Dar, după cum știți, partea ucraineană a refuzat să-şi pună semnătura sub acest text. Acum acest proces a fost încheiat” – a adăugat Peskov. Potrivit afirmaţiilor acestuia, conducerea Ucrainei trebuie să elimine amenințările la adresa securității Rusiei. Reprezentantul Kremlinului a subliniat că Moscova va reacționa negativ dacă proiectul de garanții internaționale de securitate pentru Ucraina, publicat marți de Kiev, va fi semnat. (https://tass.ru/politika/15746889)/ssirbu/dstanesc

(www.tass.ru – 14 septembrie)