Delegaţiei chineze i-a fost interzis accesul la Westminster Hall pentru a-i aduce un omagiu Reginei Elisabeta a II-a

Potrivit informaţiilor aflate de BBC, delegaţiei chineze i-a fost interzis accesul la Westminster Hall, unde se află sicriul Reginei Elisabeta a II-a. Reprezentantul Camerei Comunelor a refuzat accesul delegaţiei la Westminster Hall. Anul trecut, China a impus interdicţii de călătorie şi îngheţarea activelor în cazul a nouă britanici, inclusiv şapte parlamentari, pentru că au acuzat Beijingul de tratarea inumană a musulmanilor uiguri. În consecinţă, ambasadorul chinez în Marea Britanie a fost interzis în Parlament, o mişcare extinsă acum la intreaga delegaţie care a vrut să îi aducă un omagiu Reginei Elisabeta. Accesul în Westminster Hall este în sarcina reprezentanţilor celor două camere ale Parlamentului. Funeraliile de stat de luni au reguli diferite, iar vicepreşedintele Chinei este aşteptat să participe. (BBC SERVICIUL MONDIAL – 16 septembrie)/aboboc/asalar