Comisia Europeană propune suspendarea unei sume mari de bani, dar acordă timp guvernului ungar

Decizia luată la Bruxelles a fost prezentată de comisarul european responsabil pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn. La prezentarea deciziei Comisiei Europene privind mecanismul de condiţionalitate declanşat împotriva Ungariei, Johannes Hahn a spus că sistemul ungar judiciar, de procuratură și de achiziții publice este foarte problematic, dar guvernul ungar s-a angajat că va lua măsuri de reformă foarte importante, respectiv va adopta 17 noi legi, relatează portalul ungar 444.hu, citat de infostart.hu. Comisia Europeană a propus duminică Consiliului Europei tăierea a 65% din fondurile europene ale Ungariei pentru trei programe operaționale, ceea ce ar însemna o pierdere de 7,5 miliarde de euro, adică o treime din fondurile de coeziune alocate Ungariei. Despre intensificarea pedepsei trebuie să voteze guvernele statelor membre, astfel că decizia este lăsată la latitudinea miniștrilor Consiliului European. Comisia Europeană a mai propus să aștepte până pe 19 noiembrie cu luarea deciziei, deoarece până atunci Guvernul ungar ar putea implementa reforme semnificative. Hahn a mai afirmat că există multe probleme cu sistemul ungar privind justiţia și achizițiile publice, dar a subliniat și că Guvernul ungar este angajat să adopte măsuri importante de reformă, astfel ar adopta 17 noi legi în spiritul luptei împotriva corupției, relatează Telex.hu.
Comisia Europeană a demarat procedura împotriva Ungariei în luna aprilie, în cadrul mecanismului privind statul de drept, printre altele din cauza neregulilor constatate în domeniul privind achizițiile publice, subvențiile agricole, controlul financiar și corupția.
Între părţi au avut loc negocieri intense. Negocierile au fost conduse de ministrul ungar al justiţiei, Judit Varga. Guvernul ungar a promis că va adopta mai multe legi, propuse de Comisia Europeană. Tibor Navracsics, ministrul ungar pentru Dezvoltarea Regională, a declarat în cadrul unei emisiuni difuzate duminică de Radio Kossuth din Budapesta că primul pachet de proiecte de lege va fi prezentat Parlamentului luni, iar al doilea vineri./rganciu/ilapadat

(https://infostart.hu/kulfold/2022/09/18/nagy-penzelvonast-javasol-de-idot-ad-a-magyar-kormanynak-az-europai-bizottsag)