Turcia nu va recunoaște referendumurile privind aderarea teritoriilor ucrainene la Rusia (Ibrahim Kalin)

Turcia nu va recunoaște rezultatele referendumurilor organizate (de Rusia, n.red.) în Ucraina.

Acest anunţ, potrivit Agenţiei de presă TASS, a fost făcut de purtătorul de cuvânt al președintelui turc, Ibrahim Kalin, în direct la o emisiune a postului NTV. ”Nu recunoaștem inițiativa referendumurilor unilaterale organizate în Ucraina. Poziția noastră nu s-a modificat din 2014, atunci când nu am recunoscut rezultatele referendumului din Crimeea. Recunoaștem suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a mai spus Kalin.

În opinia sa, conflictul din Ucraina, în urma mobilizării parțiale anunțate în Rusia, ar putea fi de lungă durată. Autoritățile autoproclamatelor republici populare Luhansk şi Doneţk (regiunile Luhansk şi Doneţk, din Ucraina, n.red.), precum și administrațiile regiunilor Zaporijjia și Herson au decis să organizeze referendumuri pentru aderarea lor la Rusia, ca subiecți ai Federației Ruse. Votul în toate aceste teritorii are loc în perioada 23-27 septembrie./vdraguta/schelaru

www.rosbalt.ru – 24 septembrie