Context
Începutul secolului al XX-lea a marcat pentru omenire evoluția conflictelor, de la un stadiu regional, la stadiul internațional, prin implicarea tuturor, chiar și a celor care și-au declarat neutralitatea. Din punct de vedere strategic, unul dintre principalii poli de putere regionali „gâfâia” măcinat de intense crize interne și imposibilitatea mediului politic de a rezolva problemele apărute. La polul opus, alte puteri regionale s-au înfruntat pentru accesul la Marea Mediterană, rezultatul fiind o înfrângere în fața unui actor care abia mai rezistă, sprijinit de Marea Britanie și Habsburgi.
Imperiul Otoman s-a aflat într-o criză încă din secolul al XIX-lea, slăbită de revoltele sârbe și războiul grec pentru independență, lucru de care Rusia Țaristă a încercat să profite, fără rezultat. În timpul războiului din Crimeea, Rusia a încercat fără succes să-și extinde și mai mult influența în Europa, folosind motivație tratamentul aplicat de otomani asupra persoanelor de altă religie. În anii `70 ai secolului al XIX-lea, Imperiul Otoman și Rusia s-au înfruntat din nou, fiind vorba despre o victorie a Rusiei, alături de o coaliție a unor țări din Balcani. La început de secol XX-lea, Imperiul Otoman este zguduit puternic de desprinderea Bulgariei, care s-a declarat independentă în anului 1908, profitând de probleme cauzate de junii turci. Tot în același an, junii turci i-au incitat pe macedoneni să se ridice împotriva Imperiului Otoman, lucru care a generat o criză internă, încununată cu o revoluție a junilor turci care l-au îndepărtat pe sultanul Abdul Hamid al II-lea. Rusia a simțit că se poate folosi de aceste crize pentru a slăbi și mai puternic Imperiul Otoman și a intra în posesia accesului la strâmtori.
Desfășurarea războiului
La începutul secolului al XX-lea, Rusia Țaristă a determinat Grecia, Bulgaria, Serbia și Muntenegru să formeze o alianță militară, denumită “Liga Balcanică”, care a fost îndreptată inițial doar împotriva Austro-Ungariei, dar ulterior și împotriva Imperiului Otoman. În primăvara anului 1912, Liga Balcanică s-a format și ulterior în același an, Grecia, Bulgaria și Serbia declarat război Imperiului Otoman pe 17 octombrie, în timp ce Muntenegru pe data de 8 octombrie 1912. Raymond Poincaré, premier și ministru al Afacerilor Externe în Franța, a aflat în vara anului 1912 de alianța “aparent defensivă” a statelor balcanice, însă acesta și-a dat seama că această alianță nu are cum să fie doar defensivă, ci este mai degrabă ofensivă. Cu toate acestea, el nu a putut să intervină, întrucât Franța susținea Rusia Țaristă în acel moment. Marile Puteri nu au crezut inițial în victoria Ligii Balcanice, însă primul armistițiu a fost semnat pe 3 decembrie 1913, deoarece armatele otomane, fiind extrem de slăbite, au fost ușor de înfrânt. Acest armistițiu a fost denunțat de Junii turci iar războiul continuă până pe data de 17 aprilie 1913.
Capacitatea de luptă a armatei otomane a fost supraestimată de junii turci și pe câmpul de luptă, unitățile otomane au avut și un comandant nu foarte strălucit, iar armata otomană a fost și depășită numeric. La scurtă vreme după semnarea armistițiului, Grecia, Bulgaria, Serbia și Muntenegru au avut o dispută legată pe împărțirea teritoriilor care au aparținut Imperiului Otoman iar la nivel superior, Rusia, Marea Britanie, Austro-Ungaria, Germania și Franța au purtat discuții în legătură cu care țară ar trebui să aibă influență mare asupra Balcanilor. Conferința de la Londra, unde Marile Puteri s-au strâns la nivel de ambasador, a funcționat din decembrie 1912 până la sfârșitul războiului, în 1913.
La finalul conflictului balcanic, Grecia, Bulgaria, Muntenegru și Serbia s-au certat din pricina trasărilor teritoriale. Macedonia a fost împărțită în mare parte între Grecia și Serbia, lăsând și Bulgariei o mică parte, motiv pentru care Bulgaria va declanșa ulterior un alt război balcanic. Într-un final, Bulgaria s-a întors împotriva Serbiei, considerându-se neîndreptățită și declanșând al doilea război balcanic. Rămasă fără sprijin, Bulgaria a dus lupte împotriva Serbiei, în timp ce România, Grecia și Muntenegru au atacat împreună Bulgaria. România a înaintat fără rezistență până la Sofia, astfel încât a determinat Guvernul bulgar să capituleze. Interesul României în acest al doilea conflict regional a fost de a nu permite vecinilor să devină potențiali hegemoni care ar putea amenința echilibrul în Balcani. (Autor: Alexandru Balaci)
Bibliografie
https://www.britannica.com/topic/Balkan-Wars
https://www.history.com/this-day-in-history/the-first-balkan-war-ends
https://historia.ro/sectiune/general/primul-razboi-balcanic-detonarea-butoiului-cu-582088.html
https://www.jstor.org/stable/44508864
https://www.jstor.org/stable/4617011#metadata_info_tab_contents
Lucrări
Major David S. Anderson, The Apple of discord: The Balkan League, and The Military Topography of The First Balkan War, School of Advanced Military Studies United States Army Command and General Staff College Fort Leavenworth, Kansas, 1997.
