Danemarca şi Groenlanda investighează acuzaţiile legate de contracepţia forţată în rândul populaţiei feminine inuite

Danemarca şi insula sa autoguvernată Groenlanda au decis să investigheze acuzaţiile istorice potrivit cărora femeile şi fetele inuite de pe insulă au primit contraceptive fără consimţământ şi fără a li se explica în mod just. Investigaţia se referă la acţiunile autorităţilor medicale daneze din anii 1960 şi 1970, când populaţia din Groenlanda creştea rapid. Informaţiile indică faptul că 4.500 de femei şi fete, începând de la vârsta de 12 ani, au suferit intervenţii în care le-au fost montate dispozitive intrauterine. Decenii mai târziu, femei traumatizate fizic şi psihic au vorbit deschis. Unele spun că nu li s-a comunicat pentru ce era procedura, altele au aflat ulterior că nu mai puteau avea copii./aionita/avladucu

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 1 octombrie)