Preşedintele Klaus Iohannis a convocat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pe 25 octombrie

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pe 25 octombrie, la Palatul Cotroceni. Administraţia Prezidenţială informează că pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la situaţia de securitate în contextul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și implicaţiile pentru România, precum şi la îmbunătăţirea rezilienţei energetice a ţării pentru asigurarea securităţii în domeniu, prin adaptarea operativă şi dezvoltarea de noi capacităţi de producţie, tot în contextul războiului din Ucraina. Membrii CSAT vor mai discuta un raport privind măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimului de sancţiuni instituit pe plan internaţional în perioada octombrie 2021 – septembrie 2022, dar şi măsuri privind modernizarea Armatei României./ctuluc/gpodea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 11 octombrie)