Kremlinul anunţă că nu există un nou val de mobilizare în Rusia

În momentul de faţă nu există un nou val de mobilizare în rândul cetățenilor ruşi cu privire la participarea lor la operațiunea militară specială a Federației Ruse din Ucraina, le-a declarat reporterilor Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin. Astfel Peskov a comentat declarațiile unor guvernatori ruşi care au susţinut recent că au primit noi sarcini de mobilizare. „Nu există niciun nou val (de mobilizare – nota IF). Este necesar să clarificaţi cu fiecare guvernator în parte ce au avut ei în vedere”, a mai spus Peskov. Marţi, guvernatorul regiunii Rostov, Vasili Golubev, susţinea că regiunea a primit o nouă sarcină în cadrul mobilizării, iar comisariatele municipale au început deja să o implementeze. Președintele rus Vladimir Putin a semnat anterior un decret privind mobilizarea parțială în Federația Rusă. Activitățile de mobilizare au început pe 21 septembrie. Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a raportat că 300.000 de rezerviști vor fi convocaţi în cadrul mobilizării parțiale./vdraguta/ilapadat

(www.interfax.ru – 12 octombrie)