Preşedintele SUA a spus că nu a văzut nicio mişcare din partea preşedintelui Rusiei privind eliberarea lui Brittney Griner

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a declarat că nu a văzut nicio mișcare din partea președintelui Rusiei, Vladimir Putin, în ceea ce privește eliberarea vedetei americane de baschet feminin Brittney Griner. „Nu din partea lui Putin”, a spus Joe Biden marţi, răspunzând la întrebările moderatorului Jack Tapper de la CNN. Preşedintele Biden a mai spus că ar fi dispus să se întâlnească cu Vladimir Putin la viitorul summit G20 din Indonezia, dacă preşedintele rus ar fi dispus să discute despre eliberarea lui Brittney Griner. „Nu am nicio intenție de a mă întâlni cu el dar, de exemplu dacă ar veni la mine la G20 și mi-ar spune că vrea să discutăm despre eliberarea lui Griner, m-aș întâlni cu el. Adică, ar depinde”, i-a spus Joe Biden lui Jack Tapper în interviul exclusiv acordat CNN. Joe Biden a declarat miercuri reporterilor că recentele atacuri rusești asupra infrastructurii civile ucrainene au fost brutale și „dincolo de orice limită”. Un consilier al Kremlinului a declarat miercuri că Moscova „nu refuză niciodată negocierile și orice contacte internaționale utile”, potrivit presei ruse de stat RIA Novosti. „Noi nu respingem niciodată o mână întinsă. Dacă simțim și înțelegem că un partener, dintr-un motiv sau altul, nu dorește să se întâlnească, nu ne impunem”, a declarat pentru presă Iuri Uşakov, consilierul lui Vladimir Putin pentru politică externă. Întrebat dacă Vladimir Putin va participa la summitul G20, care va avea loc în noiembrie în Indonezia, Uşakov a spus că „mai este încă destul timp” pentru a decide. „În ceea ce privește G20… Mai este mult până la el, precum și până la alte reuniuni (forumuri internaționale din noiembrie), mai este încă mult timp. Să așteptăm și să vedem”, a declarat el, potrivit presei de stat din Rusia./mbaciu/asalar

(CNN INTERNATIONAL – 12 octombrie)