Fritz Kreisler – un cosmopolit în exil

Expoziție 3D/VR online a Centrului Exilarte din Viena, disponibilă în România

Marcăm în acest an 60 de ani de la moartea lui Fritz Kreisler (1875-1962), unul dintre violoniștii iconici ai lumii. Cu această ocazie, „Exilarte – Centrul pentru studierea muzicii interzise” al Universității de Muzică și Artele Spectacolului din Viena a realizat o expoziție despre personalitatea excepțională a acestui artist a cărui glorie fulminantă a fost urmată de o decădere radicală, provocată de un regim totalitar care l-a constrâns la exil. Expoziția „Fritz Kreisler – un cosmopolit în exil. Copilul minune devenit ‚regele violoniștilor’” este acum accesibilă publicului român până pe 30 octombrie, grație unui tur 3D/VR oferit în exclusivitate de Forumul Cultural Austriac pe site-ul său. Acest proiect este prezentat grație unui parteneriat între Centrul Exilarte și Ministerul austriac al Afacerilor Europene si Internaționale. Eveniment recomandat de Radio România Muzical și Observator Cultural.

Turul virtual este disponibil pe http://bit.ly/FritzKreislerRo

Credit foto – (c) Exilarte Zentrum

Această expoziție prezintă istoria familiei violonistului Fritz Kreisler, perioada petrecută de acesta la Viena, prin intermediul a numeroase fotografii, înregistrări audio și documente diverse. Sunt explicate atât stilul său de interpretare (în special a marilor concerte și sonate de Beethoven) cât și maniera sa componistică sau modul în care realiza aranjamentele orchestrale. De asemenea, este analizat contextul expulzării sale de către regimul nazist din motive „rasiale”. În buna tradiție a expozițiilor Exilarte, parcursul de viață al lui Fritz Kreisler este documentat în legătură cu contextul epocii și cu parcursurile altor muzicieni de renume, exilați și/sau ostracizați în acea perioadă (Alma și Arnold Rosé, Carl Flesch, Bronislaw Huberman, Ferdinand Adler, Cvartetul Busch, Cvartetul Rostal etc.).

Fritz Kreisler (Viena, 1875 – 1962, New York) a fost discipolul tatălui său în ale muzicii, înainte de a intra, în 1882, la Conservatorul Gesellschaft der Musikfreunde din Viena (astăzi mdw – Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului din Viena), unde a studiat cu Josef Hellmesberger Jr. și Anton Bruckner. La cei doar șapte ani ai săi, era cel mai tânăr „copil minune” care fusese acceptat vreodată în această prestigioasă școală. Urmează apoi studii la Paris, care îi deschid porțile spre primul său turneu de răsunet, în SUA, realizat împreună cu pianistul Moriz Rosenthal în 1888.

După succese cu Filarmonicile din Viena și Berlin, Fritz Kreisler începe una dintre cele mai strălucitoare dar și cele mai profitabile, din punct de vedere financiar, cariere de solist ale vremii. Din momentul în care regimul național-socialist preia puterea în Germania, artistul este marginalizat progresiv, din cauza ascendenței sale evreiești. Odată cu așa-numita „anexare” a Austriei de către Germania nazistă, în martie 1938, lui Fritz Kreisler îi este retras pașaportul austriac. După ce obține cetățenia franceză, artistul se vede nevoit să se exileze în Statele Unite în septembrie 1939. Se stabilește cu soția sa la New York și este naturalizat în 1943. Ultima apariție publică a lui Kreisler a avut loc în 1949. După plecarea sa peste ocean, violonistul nu a mai călătorit niciodată în Europa. A murit la New York în 1962.

Partenerii media ai FCA – Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agerpres, Observator Cultural, RFI România, Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, Agenţia Rador, Revista Igloo, Radio Bukarest, Zile şi Nopţi, Bookhub.ro, Revista Zeppelin, Modernism.ro, Revista culturală Leviathan, Spotmedia.ro, Bel-Esprit, Munteanu recomandă, Verbs describe us, Urban Things

Pentru contacte de presă și programări de interviuri, vă rugăm să luați legătura cu Andrei Popov, responsabilul pentru relația cu presa al Forumului Cultural Austriac (Andrei.POPOV@bmeia.gv.at ; 0723.17.47.96)