NAFTEMPORIKI: Parlamentul European – România și Bulgaria trebuie să adere imediat la Spațiul Schengen

Printr-o rezoluție adoptată marți cu 547 de voturi pentru, 49 împotrivă și 43 de abțineri, parlamentarii europeni susțin că până la sfârșitul anului 2022, Consiliul ar trebui să ia măsuri pentru ca România și Bulgaria să adere la spațiul Schengen de liberă circulație, cu scopul desființării controlului pașapoartelor la granițele lor cu alte țări UE începând cu anul 2023.

Menționând că spațiul Schengen este una dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene, europarlamentarii critică faptul că încă nu a fost decisă de Consiliu integrarea Bulgariei și României în acest spațiu, deși ambele țări au îndeplinit de mult criteriile în acest sens. Menținerea controalelor la frontierele interne este o sursă de discriminare și are un impact serios asupra vieții lucrătorilor migranți și a cetățenilor, susțin europarlamentarii. Prin împiedicarea importurilor, exporturilor și a liberei circulații a mărfurilor, piața unică a UE este, de asemenea, afectată, adaugă aceștia.

Informații pe această temă

Toate statele membre UE, cu excepția Bulgariei, Croației, Ciprului, Irlandei și României, au aderat la spațiul Schengen, la care mai participă și țări terțe precum Islanda, Norvegia, Elveția și Liechtenstein. Deputații europeni au cerut în repetate rânduri integrarea deplină a Bulgariei și României în Schengen printr-o rezoluție din 2018, printr-o rezoluție din 2020 cu privire la situația din spațiul Schengen în contextul pandemiei și printr-un raport în acest sens din 2021. Rezoluția de astăzi finalizează dezbaterea ce a avut loc în plen la data de 5 octombrie 2022.

Integrarea unor noi țări în Spațiul Schengen necesită o decizie unanimă a Consiliului UE. Președinția cehă a Consiliului a declarat că intenționează să poarte discuții pe această temă până la sfârșitul anului 2022./cciulu

NAFTEMPORIKI (Grecia), 18 octombrie 2022 – https://www.naftemporiki.gr/story/1916346/eurokoinoboulio-i-roumania-kai-i-boulgaria-na-prosxorisoun-amesa-sto-xoro-sengken

Traducerea: Carolina Ciulu