Rusia „transformă hrana în armă”, prin decizia de a se retrage din acordul privind exportul cerealelor prin Marea Neagră (Casa Albă)

Decizia Rusiei de a-şi suspenda participarea la un acord de export al cerealelor, mediat de Organizaţia Naţiunilor Unite, „transformă hrana în armă”, a afirmat, sâmbătă, Casa Albă. „Orice discuţie din partea Rusiei de a perturba aceste exporturi critice de cereale constituie, practic, o declaraţie că oameni şi familii din lumea întreagă trebuie să plătească mai mult pentru hrană sau să se înfometeze”, a declarat Adrienne Watson, o purtătoare de cuvânt a Consiliului Naţional de Securitate. „Rusia încearcă din nou să folosească războiul pe care l-a început ca pretext pentru a transforma hrana în armă, ceea ce are un impact direct asupra ţărilor sărace şi asupra preţurilor globale ale alimentelor şi exacerbează crizele umanitare deja grave şi insecuritatea alimentară”, se precizează în comunicat. Ministerul rus al Apărării a anunţat, sâmbătă, că Rusia îşi sistează participarea la acordul cu Ucraina, ca urmare a unor atacuri cu drone asupra oraşului Sevastopol din Crimeea. În iulie, după luni de negocieri, miniştri din Ucraina şi Rusia au semnat un acord mediat de ONU şi de Turcia. Rusia a promis să deblocheze porturile de la Marea Neagră pentru a permite trecerea sigură a cerealelor şi a seminţelor de floarea soarelui – unele dintre cele mai importante exporturi exporturi ale Ucrainei. „Iniţiativa pentru Cereale prin Marea Neagră a facilitat, deja, circulaţia a peste 9,3 milioane de tone metrice de cereale şi a dus la scăderea preţurilor în întreaga lume. Este un succes extraordinar şi trebuie să continue”, a precizat Casa Albă, în comunicat./mbrotacel/asalar

(edition.cnn.com – 29 octombrie)