Controverse legate de vizita cancelarului german în China

Ministrul de externe german, Annalena Baerbock, are programată o întâlnire cu secretarul de stat american, Antony Blinken, cu ocazia reuniunii G7. Unul din subiectele discutate ar fi vizita de mâine a cancelarului Olaf Scholz în China, care a stârnit controverse politice la Berlin. Potrivit corespondentului RRA, opoziția conservatoare germană l-a criticat pe cancelarul social-democrat pentru politica prea îngăduitoare față de China, iar un grup de disidenți chinezi i-au cerut chiar să renunțe la călătorie, din cauza încălcării drepturilor omului de care este acuzat regimul de la Beijing. France Presse scrie că nici Washingtonul nu vede cu ochi buni această vizită, deși, potrivit unui diplomat american, Statele Unite și Uniunea Europeană și-au amortizat de câțiva ani pozițiile în fața provocărilor create de Beijing.

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 noiembrie)