Ciocniri între protestatari și polițişti la Chişinău

O serie de ciocniri între protestatari și polițiști au avut loc, duminică, la Chișinău, când unei coloane de manifestanți nu i s-a permis intrarea în Piața din fața clădirii Guvernului republicii, a anunţat corespondentul TASS de la fața locului. Protestatarii s-au deplasat pe bulevardul principal din Chișinău și au încercat să intre în Piața unde organizatorii acţiunii, intenţionau să organizeze un miting, dar au fost blocați de cordoane întărite ale forțelor speciale de poliție cu scuturi și bastoane. Intrarea în piață a fost blocată de autobuze. Polițiștii au început să-i rețină pe cei mai activi participanți la acțiune pentru a-i duce la secții. Ca răspuns la aceasta, femeile care protestau au început să împartă flori polițiștilor. Câteva mii de oameni participă, duminică, la un protest la Chișinău, solicitând alegeri parlamentare anticipate. Cetățenii își exprimă nemulțumirea față de prețurile mari la energie și scăderea nivelului de trai, cerând demisia președintelui Maia Sandu și a Guvernului. Coloana de protestatari este condusă de deputați ai partidului „Şor” și ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova. Duminica trecută, protestul s-a încheiat cu ciocniri cu forţele de poliție, deoarece acestea nu au permis participanților accesul în Piața Marii Adunări Naționale. Duminica aceasta, oamenii legii au izolat din nou străzile centrale ale orașului și efectuează controale selective asupra oamenilor. Cu o zi înainte, poliția a anunţat că nu vor permite manifestanților să blocheze străzile. (https://tass.ru/mezhdunarodnaya-panorama/16256869)/ssirbu/asalar

(www.tass.ru – 6 noiembrie)