Spitalul Județean Suceava va deveni spital clinic şi va face şi activitate de învățământ și cercetare științifică

Spitalul Județean Suceava va deveni spital clinic, care va face și activitate de învățământ și cercetare științifică. Ministerul Educației și-a dat avizul pentru înființarea acestei unități medicale, respectiv pentru transformarea Spitalului Județean în spital clinic, dar și pentru construcția sediului Facultății de Medicină în curtea spitalului. Potrivit corespondentei RRA, Mihaela Buculei, pentru spitalul clinic au fost aprobate secțiile de nefrologie, diabet zaharat, reumatologie, chirurgie ortopedică infantilă, Serviciul Județean de Medicină Legală, chirurgie generală, pediatrie, ortopedie și traumotologie, plus laboratorul pentru depistarea tuberculozei. Acum se așteaptă avizul de la Ministerul Sănătății./mcimpoaca/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 noiembrie)