În urmă cu 106 ani (1916) se înființa Serviciul Foto-Cinematografic al Armatei Române (SFCAR) – cea dintâi instituţie de profil din ţară şi una dintre primele case de filme militare din lume.
Context
Intrarea României în Marele Război a arătat că este necesar să se înființeze un serviciu care să imortalizeze acțiunea Armatei Române și să ofere posterității surse istorice, dar şi un material didactic pentru elevii din şcolile militare. Din august 1916, oficialii Armatei au primit oferte din țară, dar le-au respins deoarece, din septembrie 1916, s-a cerut ajutor aliaților francezi pentru trimiterea unei misiuni militare, care să ofere consultanță și să reorganizeze Armata română, având la bază uriaşa experiență franceză în cei doi ani de război. Puținele mărturii păstrate în România indică faptul că Serviciul Fotografic și Cinematografic al Armatei Române a fost creat cu sprijin francez, după modelul existent în armata acestei țări.
Ioan Oliva începe constituirea serviciului
Un serviciu fotografic nu era o noutate pentru Armata română până în 1916. În cadrul Batalionului de Specialităţi se aflau încadraţi fotografi care imortalizau evenimentele deosebite şi acopereau necesarul iconografic al diverselor unităţi în timpul manevrelor. Dar, la intrarea României în Războiul cel Mare, s-a considerat necesar ca această specialitate să capete amploare şi să se afle la dispoziţia directă a Marelui Cartier General. Aceasta şi datorită faptului că, din străinătate, era solicitată aprobarea accesului pe frontul românesc al unor fotografi, pentru a documenta evoluţia trupelor noastre, ce abia cunoscuseră botezul focului.
Spre a veni în întâmpinarea nevoilor documentare ale armatei aflată în campanie, prin Ordinul nr. 1041 din 29 noiembrie 191620 secţiile fotografice de la Batalionul de Specialităţi sunt unite într-un singur organism, ce primea numele de Serviciul Fotografic al Armatei şi era ataşat Biroului Informaţii al Marelui Cartier General. Șef acestui serviciu a fost ales un ofiţer de rezervă, student arhitect în viaţa civilă, Ion Oliva (născut la Bucureşti, în 1888). Până să ajungă în această funcţie, îşi făcuse serviciul militar la arma Geniu, la Batalionul 5 Pionieri şi la Batalionul Pionieri de Cetate.
Chemat la concentrare pe 17 noiembrie 1914, fusese amânat până în ianuarie 1915 când, fiind din nou convocat, nu se prezentase şi, prin Ordin de zi nr. 51/13 februarie 1915, fusese dat ca nesupus. Dar această nesupunere nu a avut, se pare, repercusiuni căci, pe 27 octombrie 1916, este detaşat din Batalionul Pionieri de Cetate la cel de Specialităţi (cf. Ordinul nr. 1312 al Marelui Cartier General) şi repartizat la Serviciul Fotografic (cf. Ordin de Zi nr. 682/1916). Prin Înalt Decret Regal nr. 150 din 8 martie 1917 a fost avansat locotenent cu vechime de la 1
noiembrie 1916.
Pe 2 ianuarie 1917 – într-un moment foarte dramatic pentru ţară, la scurt timp după ocuparea Capitalei de trupele Puterilor Centrale şi după retragerea în Moldova a Armatei române, a comandamentelor şi guvernului – Oliva înainta un memoriu către Marele Cartier General în care expunea, foarte clar, obiectivele serviciului pe care îl conducea şi metodele ce trebuiau folosite pentru finalităţile propuse.
De exemplu, fotografii aveau de respectat niște standarde pentru imaginile captate. Acestea trebuiau să fie interesante din punct de vedere al valorii lor propagandistice, al celei istorice şi artistice, precum şi al celei de document militar.
Astfel, pentru latura propagandistică trebuiau imortalizate defilări, prizonieri, parcuri de artilerie, geniu, aviaţie etc., apoi scene care demonstrau buna funcţionare a serviciilor sanitare şi de aprovizionare, din care să rezulte abundenţa şi buna organizare, ce aveau drept scop revelarea „forţei materiale şi morale a Armatei”. Trebuiau documentate distrugerile făcute de
inamic, iar, dacă acestea afectau monumentele civile şi religioase, acestea trebuiau fotografiate din mai multe unghiuri „în aşa fel ca să poată permite reconstituirea în întregime a aspectului lor” .
Oliva intenționa și constituirea unei arhive istorice în care să fie adunate imagini legate de război: tranşeele, poziţiile inamicului, atacurile, câmpul de luptă, serviciile de aprovizionare şi materialul de luptă. Serviciul urma să reunească profesioniști, fiecare cu o sarcină anume: cei care luau imagini erau repartizaţi câte doi la fiecare armă, cu câte un aparat şi o cantitate de clişee pe care, după expunere, aveau obligaţia să le numeroteze şi să le expedieze, prin curier special, la interval de trei zile de la execuţie, la Serviciul Fotografic, spre a fi developate.
Materialul trebuia expediat cu raport scris către superior. Pentru legitimare, operatorii aveau asupra lor un ordin de serviciu cu fotografie, pentru a nu fi considerați spioni. Era stabilită dimensiunea standard de 13 x 18 cm pentru fiecare copie
Sublocotenentul Oliva menţiona şi o secţie cinematografică, ai cărei operatori trebuiau să urmeze aceleaşi reguli ca şi fotografii. Propunea, de asemenea, ca operatorii străini trimişi pe front de diverse companii cinematografice să fie obligaţi a-şi developa peliculele la Serviciul Fotografic, pentru a putea fi ţinută sub control producţia documentariştilor de alte naţionalităţi. De asemenea, se sugera a fi interzisă filmarea ori fotografierea pe front fără o autorizaţie specială emisă de Marele Cartier General.
Începutul activității
Serviciul Fotografic a avut o intensă activitate de-a lungul războiului. Stă mărturie bogatul material iconografic păstrat în fototeci de muzee şi biblioteci.
În primăvara anului 1917, pe 24 martie/9 aprilie, SFCAR a realizat o înțelegere cu generalul Berthelot, șeful Misiunii Militare Franceze în România, prin care trebuiau trimise în Franța negativele filmărilor de pe frontul român, iar odată copiate de francezi acestea trebuiau aduse înapoi. Ioan Oliva începe să corespondeze cu Parisul – în data de 24 iunie/7 iulie 1917 mulțumea, de pildă, omologului său francez pentru ,,felicitările adresate în ce privește serviciul cinematografic și în legătură cu aceasta eu sunt foarte mișcat” .
Serviciul a trimis la Paris, în 1917-1918, şi o parte dintre fotografiile realizate și 1.806 metri de peliculă negativă de film, iar unele dintre filmările operatorilor români – „Iarna pe front”, „Vizita regelui Ferdinand pe front”, „Vizita în România a ministrului Albert Thomas”, „Generalul Berthelot pe frontul român” – au fost difuzate în cinematografele din Paris.
O latură a colaborării româno-franceze a fost pe linia acordării permisiunii de a filma Armata rusă și pe cea română timp de câteva luni pe frontul român din Moldova în anul 1917. George Ercole, celebru printre cameramanii de război, a filmat în vremea Primului Război Mondial în Rusia. În Moldova el a realizat 10 reportaje, însumând 2.000 de metri de peliculă – printre ele, unul intitulat „Cu viteaza Armată română”, scene din acesta fiind utilizate și de SFCAR.
Serviciul Foto-Cinematografic a avut sediu inclusiv într-o garnitură de tren
Ulterior, în timpul retragerii, a fost utilizat Liceul din Bârlad. Aici sunt developate și primele fotografii realizate în timpul retragerii, acestea reprezentând și singura contribuție importantă a serviciului în Campania din 1916. Următorul pas a fost trimiterea la Iași a unui membru al echipei ca să găsească un spaţiu potrivit. Clădirea aleasă a fost sediul Școlii de Infanterie, unde au fost rezervate două săli mari – una pentru laboratorul de developat și montat filme și fotografii și una pentru birouri.
La început, dotarea SFCAR conținea câteva aparate de fotografiat care erau utilizate inclusiv pentru fotografiere aeriană, camerele de proiecție Gaumont. Serviciul cinematografic și-a completat baza materială cu aparatura adusă de la Brăila de către cineastul Tudor Posmantir: un laborator de developare-montaj peliculă, două camere de filmat Parvo produse de Andre Debrie, achiziționate în 1913, şi un aparat de proiecție german.
Potrivit unui raport al lui Ion Oliva, din 2 ianuarie 1917, serviciul avea la vremea respectivă cinci secții: de fotografie, de developat și înregistrat clișee, de multiplicare și control a copiilor executate, de arhive și secțiunea cinematografică . În ceea ce privește filmările din avion, un singur operator român, Ivanovici, mărturisește că a filmat din avion, dar, probabil din lipsă de experiență, pe peliculă nu s-a imprimat nimic.
În primăvara lui 2018, Ion Oliva – între timp avansat la gradul de căpitan
este demobilizat, la cererea sa, iar în locul este numit, cu începere de la 1 mai, locotenentul Sava Georgescu, ofiţer de geniu, dar care activase până atunci tot în Serviciul Fotografic al Armatei.
În cei trei ani de funcționare în timpul războiului, de la SFCAR au rămas 208 clișee din campania anului 1916, 5.000 de clișee de fotografii realizate între ianuarie 1917-mai 1918, 7.079 metri de film, iar până la sfârșitul anului 1919, materialul filmat a totalizat 20.000 de metri de peliculă.
Au fost filmate pe teritoriul României aproximativ 53 de reportaje de război, iar 35 au fost realizate de Serviciul cinematografic al armatei germane, operatori ai Gaumont, Pathé. Au fost filmate 9 reportaje în 1916, 38 în 1917, 23 în 1918, 18 în 1919 .
După război, serviciul a continuat să funcționeze și să realizeze alte filmări cu rezonanță istorică, cum ar fi, în 1922, încoronarea ca suverani ai României Mari a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. Multe dintre fotografiile și filmele realizate de Serviciu au supraviețuit, fiind și astăzi în patrimoniul statului român. (Autor : Alexandru Balaci)
Bibliografie:
http://presamil.ro/studioul-cinematografic/
https://www.istoriafilmuluiromanesc.ro/ifr~primul-razboi-mondial-i-cinematografia~91
https://historia.ro/sectiune/general/serviciul-fotografic-si-cinematografic-al-armatei-570800.html
