Proiect în dezbatere publică al Ministerului Sănătăţii privind vizitarea pacienţilor în spitale

Realizator: Mira Gomboş – Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de ordin, care stabileşte, printre altele, un program organizat de vizitare a pacienţilor în spitale, dar şi suspendarea vizitelor în anumite contexte epidemiologice. Potrivit documentului, spitalele trebuie să pună la punct un sistem prin care la internare fiecare bolnav să primească un cod, care va ajuta familia să obţină informaţii despre acesta. În ceea ce priveşte tratarea copiilor, proiectul prevede posibilitatea prezenţei permanente a unui părinte, atunci când minorul este internat la ATI sau în altă secţie a spitalului.
Alexandru Rafila: Ideea este de a reglementa intervalele de vizită în timpul săptămânii, în weekend, durata vizitei, numărul de persoane care pot să intre o dată, de exemplu, într-un salon, că discutăm şi de controlul infecţiilor şi nu putem să facem lucrurile astea fără să fie necontrolate şi un lucru care este important, pacienţii aflaţi în situaţie dificilă, care sunt în stare critică, să poată familia să-i viziteze în astfel de perioade./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 noiembrie)