Preşedintele Klaus Iohannis începe o vizită la Riga

Preşedintele Klaus Iohannis începe astăzi o vizită în două dintre ţările baltice, unde va participa, împreună cu omologii din Lituania, Letonia şi Polonia, la un summit dedicat întăririi flancului estic al NATO, susţinerii Ucrainei şi Republicii Moldova. Prima etapă a vizitei este la Riga, în Letonia. Are detalii Oana Bâlă.

Reporter: Vizita președintelui Klaus Iohannis la Riga are loc în anul centenarului stabilirii relațiilor diplomatice româno-letone, iar șeful statului urmează să aibă astăzi consultări politice cu omologul său, Egils Levits, precum și întrevederi cu premierul și cu președintele Parlamentului Letoniei. În actualul context de securitate, un subiect important aflat pe agenda discuțiilor va fi cooperarea în cadrul NATO și întărirea flancului estic al Alianței, pentru asigurarea securității Europei, inclusiv prin participarea României la misiunea de poliție aeriană întărită în țările baltice, începând cu anul viitor. De asemenea, vor fi analizate posibilitățile de creștere a eforturilor de asistență pentru Ucraina și refugiații ucraineni, precum și măsurile de susținere a exporturilor de cereale din această țară afectată de război. Va fi abordată și tema securității energetice, cu accent pe soluțiile de diversificare a aprovizionării cu gaze a Europei, în scopul reducerii dependenței de gazul rusesc. Alte teme ce urmează a fi abordate în cadrul convorbirilor președintelui României cu oficialii letoni sunt evoluțiile din Republica Moldova și măsurile de asistență în contextul economic dificil pe care statul vecin îl traversează, precum și cooperarea în plan regional./schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 noiembrie