Cifre îngrijorătoare aduse în atenție de Ziua mondială dedicată luptei împotriva violenței asupra femeilor

Realizator: Aproape 70.000 de intervenții ale Poliției în cazuri de violență domestică au fost înregistrate în România, în acest an, iar 15.000 de agresori au primit ordine de restricție pentru a nu se mai putea apropia de victimele lor. Sunt cifre îngrijorătoare aduse în atenție astăzi, de Ziua mondială dedicată luptei împotriva violenței asupra femeilor.
Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu: Nu trebuie acceptat ca acasă, locul care ar trebui să fie cel mai sigur, să ajungă arenă în care să dau pumni, în care să dau lovituri cauzatoare de moarte sau în care violența psihică atinge cote din cele mai înalte. La Parlament, noi putem să schimbăm legile. Antecamera violenței domestice este mentalitatea ”femeia la cratiță”. E nevoie de acțiuni pentru combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor, împotriva fetelor.
Realizator: Reducerea fenomenului violenței domestice rămâne una dintre cele mai mari provocări ale statului român, atâta vreme cât studiile arată că, de foarte multe ori, victimele aleg să păstreze tăcerea și nu să ceară ajutorul autorităților pentru a opri situația de abuz în care se află./lbadiu

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (25 noiembrie)