Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, condamnă atacurile repetate ale Rusiei asupra civililor din Ucraina

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat azi atacurile repetate ale Rusiei asupra civililor din Ucraina, a obiectivelor civile și celor de infrastructură critică și a lansat un apel către comunitatea internațională să-și crească presiunile asupra Moscovei, pentru a pune capăt agresiunii acesteia. Un nou val de atacuri cu rachete rusești a vizat azi Ucraina, ducând la alte întreruperi de curent electric și apă, într-o țară care se confruntă deja cu o criză energetică. Fragmente dintr-o rachetă au fost descoperite azi și în orașul Briceni din nordul Republicii Moldova, care se învecinează cu Ucraina. Ministerul Apărării de la Chișinău nu a oferit deocamdată detalii despre proveniența rachetei găsite într-o livadă, menționând doar că o anchetă este în curs de desfășurare./lalexandrescu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 5 decembrie