Vânt puternic în zece județe

Este vânt puternic în zece județe. Potrivit meteorologilor, vântul depășește la rafală 55-65 de kilometri pe oră în județele Maramureș, Sălaj, Cluj, Satu Mare, Constanța, Tulcea, Dolj și Mehedinți. De asemenea, până la ora 17:00, în zonele de munte din județele Suceava și Neamț vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de 90-110 kilometri pe oră. Au fost semnalate deja și pagube în municipiul Zalău, unde vântul a smuls bucăți de tablă de pe acoperișul unui bloc. Una a ajuns pe partea carosabilă, iar o alta era suspendată într-un copac atunci când au ajuns pompierii chemați să le înlăture, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sălaj./abranescu/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 11 decembrie)