Numărul cazurilor de COVID, în creştere

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a confirmat astăzi că se înregistrează în țară, similar celorlalte state europene, un trend crescător al cazurilor de COVID, fără să existe motive de îngrijorare, pentru că majoritatea cazurilor sunt forme ușoare. El a recomandat imunizarea anti-COVID cu noul vaccin, pentru persoanele cu boli cronice și pentru cele de peste 65 de ani. Alexandru Rafila a mai spus că din comenzile anterioare mai există în depozite circa 6 milioane de doze de vaccin expirat, ca urmare a comenzilor făcute în 2021. Serul nu a fost utilizat și nici nu a putut fi vândut, a explicat ministrul./amirea/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 13 decembrie)