RETROSPECTIVĂ: Radio România în 2022

de Răzvan Moceanu
  • 1 ianuarie – Radio România Internaţional a continuat tradiţionala anchetă de opinie printre ascultătorii săi şi utilizatorii de Internet şi reţele sociale pentru a decide care dintre personalităţile prezentului şi-au pus amprenta cel mai mult în 2021, în sens pozitiv, asupra lumii.

Cum era de aşteptat, nu “Omul Anului 2021 la RRI”, ci “Oamenii anului 2021 la Radio România Internaţional” au fost desemnaţi, din nou, angajaţii din domeniul sănătăţii din întreaga lume, aflaţi în linia întâi a luptei împotriva pandemiei de COVID-19, dar şi toți dezvoltatorii de vaccinuri împotriva COVID-19, cu menţiuni speciale pentru medicii germani şi fondatorii laboratoarelor BioNTech Uğur Şahin şi Özlem Türeci, care au dezvoltat un vaccin împotriva maladiei, şi biochimista maghiară Katalin Karikó care a contribuit la dezvoltarea tehnologiei ARN mesager ce stă la baza unora dintre vaccinurile anti-COVID-19.

Au mai fost nominalizaţi jurnaliștii și prezentatorii care au furnizat informații reale de la începutul pandemiei, medicul Annalisa Malara, cea care a diagnosticat primul caz de COVID-19 în Italia, şi medicul Marco Stabile, care a descoperit că heparina reduce cazurile de tromboză, salvând astfel pacienţi.

Printre liderii politici propuşi s-au aflat fostul cancelar german Angela Merkel, preşedintele SUA, Joe Biden, preşedintele rus Vladimir Putin, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, sau ambasadorul României în Italia care îşi încheie mandatul, George Bologan.

O nominalizare a primit, per anasmblu, COP26, summitul privind schimbările climatice.

Au mai fost propuşi “Omul Anului 2021”, între alţii, antreprenorul american Jeff Bezos, revelaţia tenisului mondial feminin Emma Răducanu, Asociaţia umanitară «Auvergne pour un enfant», YouTuberul somalez AboFlah, echipa de fotbal a Algeriei, câştigătoarea Cupei Arabe 2021 pe naţiuni, sau medicii care l-au salvat pe fotbalistul danez Christian Eriksen după criza cardiacă suferită pe teren, în iunie.

  • 11 ianuarie – Radio România Actualităţi este din nou lider de piaţă, înregistrând cea mai mare valoare a indicatorului market share (cota de piaţă) din România, pe mediile de rezidenţă naţional, urban şi Bucureşti, potrivit celui mai recent sondaj publicat luni, de Asociaţia pentru Radio Audienţă (ARA) – valul trei 2021.

La nivel naţional, Radio România Actualităţi a înregistrat o cotă de piaţă de 12,7%, în mediul urban de 13,7% şi în Bucureşti de 15,4%.

Datele sondajului ARA indică, de asemenea, că în perioada 30 august – 12 decembrie 2021, în plină pandemie, când nevoia de informaţie promptă şi corectă a fost poate mai acută ca niciodată, aproape 1.800.000 de ascultători au ales zilnic, ca mijloc de informare, Radio România Actualităţi. În Bucureşti, Radio România Actualităţi ocupă a doua poziţie după numărul zilnic de ascultători.

Audienţa zilnică a programelor Radio România (Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Antena Satelor şi Reţeaua Studiourilor Regionale) însumează 3,3 milioane de ascultători zilnic, înregistrând astfel o cotă de piaţă de circa 25%, ceea ce poziţionează Societatea Română de Radiodifuziune pe locul I în preferinţele ascultătorilor.

Valul de toamna al Studiului de Audienţă Radio a fost realizat în perioada 30 august – 12 decembrie 2021 de către IMAS – Marketing şi Sondaje şi Mercury Research. În cadrul cercetării s-a măsurat audienţa posturilor de radio la nivel naţional, respectiv în urban, rural şi în municipiul Bucureşti.

Eşantionul are un volum de 11.114 persoane, cu o eroare maximă de eşantionare de ±0,9%. În mediul urban s-au realizat 7.765 interviuri, în mediul rural s-au realizat 3.349 interviuri, iar în Bucureşti s-au realizat 1.829 interviuri. În eşantion au fost incluse 1.848 localităţi din România.

Măsurarea audienţei posturilor de radio în cadrul SAR s-a realizat pe baza metodei rememorării audienţei din ziua precedentă (Day After Recall), la care apelează cele mai multe dintre sistemele de măsurare existente pe plan internaţional, metodologie recomandată de EBU (European Broadcasting Union) şi ESOMAR (European Society for Opinion and Marketing Research).

  • 13 ianuarie – Pe scena Sălii Radio s-a încheiat Turneul „Moştenitorii României muzicale”, organizat de Radio România Muzical. Protagoniştii recitalului din această seară au fost pianistul Cadmiel Boțac și violoncelistul Cornelius Zirbo, care au interpretat Sonata în si minor pentru pian de Franz Liszt și Sonata op. 19 în sol minor pentru violoncel și pian de Serghei Rahmaninov. Gazdă a fost Cristina Comandașu, redactor-șef Radio România Muzical și inițiatoarea acestui proiect.

În cadrul evenimentului a fost prezentat şi albumul de debut al pianistului Cadmiel Boțac, apărut la Editura Casa Radio în noiembrie 2021, realizat ca parte a premiului obţinut în 2020 în cadrul competiţiei pentru bursa „Moștenitorii României muzicale”. La finalul evenimentului, Cadmiel Boțac a oferit autografe publicului meloman.

  • 14 ianuarie – Primul concert al Noului An prezentat de Orchestra Naționala Radio a adus pe scena Sălii Radio un repertoriu românesc 100%, într-un concert conceput special cu prilejul Zilei Culturii Naționale.

Au fost aplaudaţi doi muzicieni români care au purtat numele artei românești peste hotare: dirijorul Cristian Oroșanu – aplaudat la pupitrul unor ansambluri ca Orchestre Nationale Bordeaux-Aquitaine sau Deutsche Symphonie Orchester Berlin și violoncelistul Răzvan Suma – care a prezentat peste 1000 de concerte și recitaluri pe toate continentele și a înregistrat 12 albume până în prezent.

Programul serii a cuprins integral lucrări semnate de compozitori români: Constantin Silvestri – Trei piese pentru orchestră de coarde, Constantin Dimitrescu – Dans ţărănesc, Serenada română, Paul Constantinescu – Cântec vechi – lucrări ce l-au avut ca solist pe Răzvan Suma – și Marțian Negrea – Suita Prin Munţii Apuseni.

  • 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale la Radio România. A fost un week-end special la Radio România – toate posturile Societăţii Române de Radiodifuziune au avut programe speciale dedicate Zilei Culturii Naţionale: interviuri, reportaje, dezbateri, ediţii speciale, emisiuni dedicate.

„Niciodată în istoria noastră națională, artiștii nu au fost văzuți așa cum ar trebui să fie văzuți de către o națiune civilizată”, spunea Mircea Cărtărescu în cadrul emisiunii speciale Cultura între extreme, moderată de Dan Vasiliu, produsă de Radio România Cultural și difuzată de toate posturile Radio România.

În cadrul acesteia s-a vorbit, o dată în plus, despre discrepanțele din cultura românească, despre premiile internaționale prestigioase obținute de artiștii români, în contextul în care domeniul cultural este subfinanțat și nu reprezintă o prioritate pentru clasa politică.

Scriitorul Mircea Cărtărescu, regizorul Radu Jude, pianista Alexandra Dariescu, profesorul universitar Daniel David, criticul de teatru Cristina Modreanu și profesorul de filozofie Ștefan Motologa au fost invitații alături de care au fost puse în dezbatere reușitele dar și provocările cărora trebuie să le facă față cultura și educația din România.

Ziua Culturii Naționale în sărbătoare și în dezbatere la Radio România Cultural

Ziua Culturii Naționale a fost, anul acesta, la Radio România Cultural, prilej de sărbătoare, dar și de dezbatere. Dăm tonul culturii a fost deviza postului Radio România Cultural care este în totalitate dedicat acestui fenomen. De aceea, este o bucurie faptul că pe 15 ianuarie cultura națională este, o dată mai mult, și în atenția altor mijloace media, dar și a autorităților și a întregii societăți românești.

Pe 15 ianuarie, de la ora 12:00, Radio România Cultural a transmis emisiunea specială Cultura între extreme, moderată de Dan Vasiliu.

Începând cu ora 16:00, Radio România Cultural a transmis în direct, în calitate de coproducător: Gala Tinerilor Scriitori – Cartea de poezie a anului 2021, care s-a desfășurat la Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.

Pe parcursul zilei au fost ascultate vocile unor importanți oameni de cultură români extrase din Fonoteca de Aur a Radio România. Printre aceștia de numără: Cella Delavrancea, Eugen Ionescu, Gellu Naum, George Bacovia, Henri Coandă, Tudor Arghezi etc.

De la ora 19:00, Radio România Cultural a transmis în direct, de la Teatrul Naţional din Bucureşti, spectacolul organizat de Ministerul Culturii cu ocazia Zilei Culturii Naţionale. Au evoluat nume celebre din România şi Republica Moldova printre care Maia Morgenstern, Horaţiu Mălăele, Oana Pellea, Diana Decuseară, Ghenadie Gâlcă, Teodora Gheorghiu, Ruxandra Donose, Daniel Magdal, alături de orchestra Operei Naţionale Bucureşti, sub bagheta lui Tiberiu Soare.

Radio România Muzical a transmis în direct de la Sala Radio, vineri 14 ianuarie, începând cu ora 19:00, Concertul Orchestrei Nationale Radio dedicat Zilei Culturii Naționale, sub bagheta dirijorului Cristian Oroșanu, solist Răzvan Suma.

Pe 15 ianuarie, pe parcursul întregii zile, Radio România Muzical a difuzat creaţii în interpretări românești de referință și lucrări din literatura muzicală românească, selecțiuni din concertul Gheorghe Zamfir-80, susținut la Sala Radio, muzică românească înregistrată în studiourile Radio România de pianistul Ștefan Vârtejaru, finalist al bursei Moștenitorii României muzicale şi, începând cu ora 18:30, transmisiunea în direct de la Ateneul Român a Concertului Orchestrei Filarmonicii George Enescu, dedicat Zilei Culturii Naționale .

Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Radio România a invitat posturile de radio private să se alăture demersului de conştientizare a importanţei şi a valorii patrimoniului cultural naţional, prin difuzarea a două piese de patrimoniu din Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române: un fragment din poezia Luceafărul de Mihai Eminescu, în lectura istorică a lui George Vraca, din 1959, și Balada lui Ciprian Porumbescu, o înregistrare din 2020, în interpretarea lui Răzvan Stoica – vioară, Andreea Stoica – pian si Kamerata Stradivarius. A fost un gest simbolic, un gest de unitate, de celebrare și reflecție asupra culturii române.

  • 15 ianuarie – Reflexii muzicale ale culturii naționale la Editura Casa Radio. 15 ianuarie este data la care România celebrează Ziua Culturii Naționale, ziua în care societatea românească încearcă să regăsească și să pună într-o lumină mai puternică valorile culturale naționale autentice. Pentru Editura Casa Radio, 15 ianuarie este încă o ocazie de a reafirma frumusețea valorilor culturale românești și capacitatea lor de a întări „imunitatea” societății și de a oferi perspectiva unui viitor sănătos pentru următoarele generații.

Aceste atribute ale culturii sunt valorizate la Editura Casa Radio în produsele editoriale și sunt reflectate, poate mai puternic de această dată, în patru albume muzicale apărute la finalul lui 2021 și realizate în parteneriat cu postul Radio România Muzical. Patru albume ce înmănunchează importante repere muzicale naționale – în frunte cu George Enescu, dar și universale, prezentate publicului de tineri artiști români, la o altitudine calitativă deosebit de înaltă:

– Răzvan Stoica, Andreea Stoica, Kamerata Stradivarius – Lost in Translations

Albumul prezintă lucrări binecunoscute publicului, ce reușesc să depășească granița, uneori restrictivă, a muzicii clasice și să adauge virtuozitatea interpretării originale unor partituri din repertoriul universal și românesc, altfel mai rar întâlnite împreună: de la Ciprian Porumbescu, la George Enescu și Béla Bartók, până la Astor Piazzolla. Într-un playlist eclectic dar bine temperat, violonistul Răzvan Stoica și pianista Andreea Stoica, alături de ansamblul Kamerata Stradivarius, înființat în anul 2010, readuc în scenă sunetul viorii din secolul al XVIII-lea, purtând numele lui Antonius Stradivarius, o vioară pe care Răzvan Stoica a obținut-o în 2009, la Concursul internațional Strad Prize de la Salzburg. Răzvan Stoica, Andreea Stoica și Kamerata Stradivarius au realizat turnee în peste 40 de țări și au cântat pe scene internaționale celebre precum Concertgebouw (Amsterdam), Gewandhaus (Leipzig), Konzerthaus (Berlin), dar și la Ateneul Român și Sala Radio (București).

Albumul a fost lansat la postul Radio România Muzical, în emisiunea Music box, în 10 ianuarie, de la ora 19:00, și a fost difuzat în reluare în 15 ianuarie, la aceeași oră.

  • 19 ianuarie – Unul dintre cei mai apreciați dirijori români – Cristian Mandeal – și un concert în care „vedeta” serii a fost harpa, instrumentul ce naște o sonoritate atât de specială și de plăcută, au fost „ingredientele” evenimentului prezentat de Orchestra de Cameră Radio, la Sala Radio. În ipostază solistică a fost apreciată Maria Bîldea, a cărei carieră s-a construit în cea mai mare parte în Grecia, acolo unde a înființat, în 1988, prima clasă de harpă la Conservatorul din Salonic
  • 27 ianuarie – Sala Radio a găzduit un concert aniversar de jazz: apreciatul solist vocal Berti Barbera a sărbătorit 50 de ani printr-un eveniment prezentat alături de Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor
  • 28 ianuarie – Sala Radio a fost gazda unui concert simfonic ce a reunit lucrări semnate de Mozart, Mendelssohn și Wagner, interpretate de Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu.
  • 2 februarie – Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai apreciați violoniști români, a interpretat pe celebra vioară de patrimoniu Stradivarius Elder-Voicu una dintre creațiile ce poartă semnătura lui Mozart: Concertul nr. 5 pentru vioară şi orchestră. Evenimentul prezentat de Orchestra de Cameră Radio la Sala Radio s-a desfășurat sub bagheta lui Radu Popa, dirijor permanent al Filarmonicii Banatul – Timișoara.
  • 10 februarie – Iubitorii de jazz s-au bucurat de un concert special la Sala Radio, o incursiune printre câteva dintre cele mai apreciate hit-uri românești de pop-rock sau folk, prezentate publicului într-o versiune inedită, cu sonorități de jazz!

Sub titlul Vine o zi, au fost ascultate șlagăre ca Vine o zi (Holograf), Banii (Timpuri noi), Vine o vreme (Direcția 5), Cântec de leagăn (Horia Moculescu), Trurli (Vasile V. Vasilache), Vorbe (3 Sud Est), Dor de viață (Aura Urziceanu) ș.a.

Aranjamentele muzicale ale pieselor au fost semnate de George Natsis.

  • 11 februarie – La Sala Radio, seara beethoven s-a desfășurat sub bagheta dirijorului german Christoph König, care a urmat studii de perfecționare sub tutela unor celebri muzicieni, ca Sergiu Celibidache și Sir Colin Davis.

În concertul de la Sala Radio a putut fi aplaudat în ipostază solistică şi pianistul Răzvan Dragnea.

  • 18 februarie – Violonistul Valentin Șerban a fost invitatul special la Sala Radio, unde a interpretat, alături de Orchestra Națională Radio, Fantezia scoţiană pentru vioară şi orchestră semnată de compozitorul german Max Bruch.
  • 23 februarie – Cornistul Felix Klieser a fost aplaudat pe scena Sălii Radio, într-un concert prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu. Cornistul german a interpreta şi Concertul nr. 1 în Mi bemol major pentru corn și orchestră semnat de Richard Strauss.
  • 24 februarie – Sub titlul Jazz în dar de Dragobete, Nadia Trohin – una dintre tinerele voci apreciate pe scenele de jazz din România, a concertat la Sala Radio alături de Big Band-ul Radio, dirijat de Ionel Tudor.
  • 1 – 31 martie – Hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme: sunt spațiile neconvenționale unde marea muzică a tuturor timpurilor s-a auzit în fiecare zi a lunii martie, în cadrul proiectului „Ascultă 5 minute de muzică clasică”, inițiat de Radio România Muzical și desfășurat fără întrerupere începând cu anul 2010.
  • 2 martie – De ziua sa, la împlinirea celor 64 de ani, Radio Târgu Mureș a lansat campania ”Mergem la donare, de aniversare”. În momentele grele, fiecare gest, fiecare act curajos, fiecare strop de sânge contează! Radio Târgu Mureș s-a alăturat campaniei de donare de sânge iniţiată de Guvernul Romaniei.

Anul acesta, aniversarea Radio Târgu Mureș s-a desfășurat sub semnul bunătății, solidarității, încrederii și responsabilității.

  • 3 martie – La împlinirea a 45 de ani de la începuturile Cenaclului de Luni, Editura Casa Radio a lansat audiobookul (carte şi CD) Poemul care se împotriveşte. Poeme rostite la Radio (1993-2008) de Traian T. Coşovei.

Cu acest prilej poetul a fost evocat de aceia care l-au cunoscut îndeaproape, nume de marcă ale vieţii scriitoriceşti: Romulus Bucur, Magda Cârneci, Bogdan Ghiu, Florin Iaru, Ion Bogdan Lefter şi Cristian Teodorescu. La întâlnire a participat şi criticul literar Cosmin Ciotloş, un fin cunoscător al operei lui Traian T. Coşovei. De asemenea, Georgeta Drăghici, realizatoarea multor interviuri cu Traian T. Coşovei la Radio România, a făcut un portret al scriitorului. Evenimentul a fost transmis pe canalul de youtube al Editurii Casa Radio şi pe paginile de facebook Radio România şi Editura Casa Radio.

  • 9 martie – Melomanii au avut ocazia să o aplaude pe Kira Frolu la Sala Radio. Alături de Orchestra de Cameră Radio, tânăra pianistă a interpretat Mozart: Concertul nr. 9 pentru pian și orchestră – Jeunehomme, creat de marele Amadeus la doar 21 de ani.

Întregul eveniment s-a derulat sub bagheta unui muzician de origine română care și-a construit o carieră frumoasă în străinătate, mai ales în Franța, țara sa de adopție – dirijorul Christian Ciucă.

  • 10 martie – Jazz-ul a cucerit din nou Sala Radio, de această dată cu o seară dedicată pieselor create în jurul iubirii. Sub titlul Love Around the World (Dragoste în jurul lumii), evenimentul conceput de trompetistul Sebastian Burneci a propus publicului piese ca Blame it on my Youth, I Wish You Live, I Fall in Love to Easily, Guarda che luna, Somos novios, Love Has Come ș.a.

Concertul a fost prezentat în formulă de cvintet: Sebastian Burneci – trompetă, Adrian Flautistu – contrabas, Laurențiu Zmău – tobe, Adrian Cojocaru – percuție și George Natsis – pian (membri ai Big Band-ului Radio).

  • 10 martie – Peste 50 posturi de muzică clasică membre EBU (European Broadcasting Union) au dedicat timp prețios promovării păcii drept testament al spiritului uman. Acestea s-au unit într-o emisie comună a Simfoniei a IX-a de Beethoven.

Inspirată de o inițiativă Radio România, membru EBU, această transmisie a putut fi ascultată în peste 30 de țări în diverse momente ale zilei. Interpreții au fost selectați de către radiodifuzori cu ocazia acestei zile speciale. Proiectul a fost iniţiat de Cristina Comandașu, redactor-șef Radio România Muzical

  • 11 martie – Dirijorul britanic Leo Hussain, care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public, a revenit la Sala Radio. În concertul prezentat de Orchestra Națională Radio, Leo Hussain a propus publicului bucureștean, printre altele, o lucrare cu o poveste inedită: Turandot – uvertură şi marş, creație a compozitorului german Carl Maria von Weber.
  • 15 martie – Radio România și-a asumat în această perioadă dificilă, în contextul internațional grav generat de declanșarea războiului din Ucraina, statutul de principală sursă de știri importante, verificate, în timp real pentru toți ascultătorii din România și din afara ei.

– Posturile Radio România ce acoperă zonele de graniță – Radio Sighet, Radio Iași și Radio Constanța dar și Radio Chișinău difuzează zilnic 3 buletine de știri realizate de Radio România Internațional, în limba ucraineană, după următorul program : Constanța și Iași – 9:00, 14:00 si 18:00, Sighet – 6:00, 11:00 si 14:00, Chișinău – 10:00, 15:00 și 20:00. Radio Sighet difuzează, de luni până vineri, emisiuni ce conțin informații relevante si mesaje ale cetățenilor ucraineni care au trecut granița în România. La acestea se adaugă informațiile pentru refugiați inserate în emisiunile regionale în limba ucraineană: Radio Cluj – în fiecare duminică, în intervalul orar 7:00-7:20, Radio Timișoara duminica, 18:00-19:00, Radio Resița, luni, 20:15-20:45, Radio Iași, joi, 20:30-21:00.

– Radio România Internațional difuzează pe unde scurte, pe Internet livestream și on demand pe site-ul www.rri.ro și pe Soundcloud, 3 emisiuni în limba ucraineană, la orele 18:00, 20:00 și 22:00, de câte 26 de minute pe zi, cu focus pe comunitățile de români din Ucraina și pe comunitățile de ucraineni din România, una dintre emisiuni fiind redifuzată de Radio Cernăuți.

– Streaming-ul radioului public ucrainean este accesibil pe site-urile Radio România și Rador, http://www.srr.ro, http://rador.ro.

– Începând de joi 24 februarie, Radio România Actualități poate fi recepționat, pe timpul nopții, și pe frecvența de unde lungi 153 (Bod).

– Pentru utilizatorii rețelelor sociale, Radio România Actualități a creat, pe pagina de Facebook, o linie live ce prezintă în timp real, 24/24, evoluția situației din Ucraina. La realizarea acestui stream video contribuie, pe lânga RRA, toate posturile regionale ale Societății Române de Radiodifuziune.

– De la începutul conflictului, postul public de radio a suplimentat numărul de corespondenți locali din zonele apropiate graniței cu Ucraina și a trimis jurnaliști la Cernăuți și Ismail. Acestora li se adaugă corespondenții Radio România Actualități de la Moscova, Roma, Tel Aviv, Paris, Londra, Valencia, Barcelona, Helsinki.

– Agenția de presă Rador monitorizează zilnic și transmite în flux știri din peste 200 de surse străine.

– Rador a introdus pe site-ul www.rador.ro rubrica în limba engleză Romania for Ukraine, unde sunt valorificate știrile transmise de posturile regionale.

– Campaniile și proiectele speciale de solidaritate cu poporul ucrainean ale radioului public, lansate încă din primele zile de conflict, au atras imediat atenția internațională, fiind preluate și promovate onair și online pe retelele EBU, ABU si URTI, ajungând astfel în peste 150 țări din Europa și Asia-Pacific:

          – Rugă pentru pace, proiectul inițiat de Radio România Cultural și preluat de majoritatea instituțiilor de cultură din România și Republica Moldova – teatre, opere, filarmonici, muzee, cinematografe, librării este un apel al postului public de radio la solidaritate, empatie și compasiune față de tragedia războiului din Ucraina. Mesajul a fost transmis de poeta Ana Blandiana, care a citit un scurt fragment din prefața cărții „Ultimii martori” a scriitoarei născută în Ucraina, câștigătoare a premiului Nobel pentru literatură, Svetlana Aleksievici.

          – Stop războiului din Ucraina – Odă pentru pace, inițiativa postului Radio România Muzical, în cadrul căreia peste 50 posturi de muzică clasică membre EBU (European Broadcasting Union) au difuzat integral sau fragmentar Simfonia a IX-a de Beethoven. „Prin inițiativa Radio România de a avea o transmisie comună a unui număr semnificativ de canale de muzică clasică, organizațiile radio EBU dovedesc încă o dată puterea muzicii de a aduce confort, compasiune și sprijin. Să construim o multitudine de legături între oameni, ascultători de radio și muzicieni din jurul lumii, stă în continuare la baza valorilor noastre de serviciu public”, a declarat Jean Philip De Tender, Director general adjunct și Director media al EBU.

          – Solidari cu Ucraina – împreună pentru mame și copii și Radio Iași pe frecvența solidarității sunt două campanii umanitare de strângere de donații inițiate și derulate de Radio Reșița și Radio Iași.

          – Campania de donare de sânge inițiată de Guvernul României este susținută de posturile radioului public.

  • 15 martie – Eforturile echipei Teatrului Naţional Radiofonic – Radio România de a continua să producă spectacole de înaltă calitate artistică, pe toată perioada restricţiilor sanitare, sunt răsplătite cu trei nominalizări pentru Premiile UNITER la categoria Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: Un secol de teatru românesc la Chişinău – Revanşa memoriei interzise, scenariu de Mariana Onceanu, Radio Noir. Povestiri polițiste (Sezonul 1), dramatizare radiofonică de Mihnea Chelaru şi Cazul Tudor Vladimirescu, scenariu radiofonic de Gavriil Pinte. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2021.
  • 18 martie – Eugen Cojocariu, Secretar general Radio România Internaţional, postul pentru străinătate al Radio România, a fost ales ca membru în Comitetul Executiv al AIB (Association for International Broadcasting/Asociaţia pentru Audiovizualul Internaţional), pentru un mandat de 2 ani (martie 2022 – martie 2024). Ceilalţi 5 membri aleşi provin de la BBC World Service, United States Agency for Global Media, France Médias Monde, Mediacorp (Singapore) şi Radio Taiwan International.
  • 18 martie – Seara Brahms prezentată de Orchestra Națională Radio s-a derulat sub bagheta dirijorului bulgar Nayden Todorov și cu participarea pianistului Horia Mihail, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio. Considerat unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, un creator romantic influențat puternic de stilul clasic, Johannes Brahms a fost așezat de celebrul dirijor și pianist Hans von Bülow pe un piedestal, alături de ceilalți doi mari „B” ai muzicii germane: Bach – Beethoven – Brahms. De la trecerea sa în neființă se împlinesc în această primăvară 125 de ani și Sala Radio l-a omagiat printr-un concert ce i-a fost dedicat integral.
  • 20 martie – Corul de Copii Radio a lansat – la inițiativa dirijorului ansamblului, Răzvan Rădos – proiectul Școala de Cor, atelier de muzică și mișcare dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani, pentru care a organizat o preselecţie.
  • 23 – 27 martie – Târgul de Carte Gaudeamus Radio România – Craiova a deschis și în 2022 sezonul târgurilor de carte, cu ediţia a 20-a. Evenimentul a fost organizat de Radio România, prin echipa Gaudeamus și Radio România Oltenia – Craiova în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu”.

Președintele de onoare al ediției a fost doamna conf. univ. dr. Anamaria Preda, decanul Facultății de Litere din Cadrul Universității din Craiova.

  • 24 martie – Radio România Muzical, unicul post de radio dedicat muzicii clasice, a împlinit 25 de ani de existenţă.

În 25 ani de activitate s-a impus drept unul dintre principalii actori culturali din România, simbol al profesionalismului și valorii, atât prin emisiunile sale, cât și prin proiectele derulate, orientate în principal către educația muzicală a unui public larg și către promovarea valorilor tinere ale artei muzicale românești.

– Pe 25 martie, de la ora 19, la Sala Radio, cu prilejul aniversării a 25 de ani de existență, Radio România Muzical a oferit publicului meloman un concert extraordinar, prin calibrul muzicienilor care l-au susținut, dar și prin frumusețea repertoriului prezentat: violonistul Alexandru Tomescu și dirijorul Cristian Măcelaru – printre cei mai consacrați și apreciați muzicieni români la nivel internațional, dar și foarte apropiați colaboratori ai Radio România Muzical – alături de Orchestra Națională Radio, au interpretat Concertul nr. 2 de Serghei Prokofiev, iar în a doua parte a serii a fost prezentată celebra Simfonie a V-a de Gustav Mahler.

La finalul concertului, Editura Casa Radio a lansat – cu public! – trei albume apărute în colecția „Radio România Muzical”: „Alexandru Tomescu – Concerto. Mozart, Saint-Saëns, Dvořák”, „Cristian Măcelaru, Orchestra Națională Radio. Ceaikovski, Dvořák” și „Romanian Chamber Orchestra, Cristian Măcelaru. Schubert, Dvořák”. Evenimentul, la care au participat violonistul Alexandru Tomescu, dirijorul Cristian Măcelaru şi Liliana Staicu, managerul Radio România Muzical, s-a desfăşurat în foaierul central al Sălii de concerte Radio şi s-a încheiat cu o sesiune de autografe.

  • 29 martie/16 aprilie – Teatrul Național Radiofonic a prezentat în premieră absolută, în seria Biografii, memorii, două spectacole dedicate unei personalități remarcabile a culturii române – Dora d’Istria. Dora d’ Istria este pseudonimul literar al Prinţesei Elena Ghica, una dintre cele mai erudite şi interesante figuri feminine ale secolului XIX: scriitoare, pictoriţă, muziciană, prima feministă din istoria României şi prima alpinistă româncă.

– Dora d’Istria* sau Prințesa Elena Ghica. Scenariu de Raisa Radu. Adaptarea radiofonică: Magda Duțu. Regia artistică: Maria Agnesa Pușcașu. În distribuție: Gabriela Popescu, Ioana Calotă, Adrian Păduraru, Coca Bloos, Mircea Constantinescu, Constantin Florescu, Damian Victor Oancea, Pătru Gavril, Annemary Ziegler, Eduard Adam, Marcelo Cobzariu, Cristina Constantinescu, Magda Duțu, Daniel Tudorică, Daniel Pușcașu, Ion-Costin Manoliu, Patricia Prundea, Mirela Georgescu, Stelică Muscalu, Milica Creiniceanu. Rostirea în limba greacă și înregistrarea fragmentului din Iliada: Alexia Brigita Radu și Robert Benedict Radu. Muzica și interpretarea la pian: Stelică Muscalu. Regia de montaj: Dana Lupu și Bogdan Golovei. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea și Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Ion-Costin Manoliu. Coordonator de proiect: Magda Duțu.

– Dora d’ Istria** – Libertate și Destin. Scenariu de Raisa Radu. Adaptarea radiofonică: Magda Duțu. Regia artistică: Maria Agnesa Pușcașu. În distribuție: Gabriela Popescu, Ioana Calotă, Adrian Păduraru, Coca Bloos, Mircea Constantinescu, Constantin Florescu, Damian Victor Oancea, Pătru Gavril, Annemary Ziegler, Eduard Adam, Marcelo Cobzariu, Cristina Constantinescu, Daniel Tudorică, Daniel Pușcașu, Ion-Costin Manoliu. Muzica și interpretarea la pian: Stelică Muscalu. Regia de montaj: Dana Lupu și Bogdan Golovei. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea și Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Ion-Costin Manoliu. Coordonator de proiect: Magda Duțu.

Spectacolele au fost difuzate în premieră absolută, marți, 29 martie, de la ora 19:00, la Radio România Cultural, și sâmbătă, 16 aprilie, ora 23:00

  • 1 aprilie – O zi tristă pentru Radio România: ne-a părăsit pentru totdeauna, în cel de-al 80-lea an de viață, profesorul Tudor Cătineanu, primul președinte – director general al Societății Române de Radiodifuziune de după reînființarea instituției prin Legea nr. 41/1994. În mandatul său (1995-1999), Tudor Cătineanu a început, împreună cu întreaga echipă de profesioniști pe care i-a găsit în strada General Berthelot, modernizarea Radioului Public și așezarea sa pe coordonatele europene ale serviciilor publice de radio. Una dintre cele mai importante realizări de care și-a legat numele este înființarea, în 1997, a postului Radio România Muzical
  • 1 aprilie – Violoncelistul Răzvan Suma, care și-a construit o bogată carieră internațională, ce cuprinde peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut, ca solist, pe toate continentele și 12 albume înregistrate, a revenit pe scena Sălii Radio. Alături de Orchestra Națională Radio, acesta a interpretat Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră semnat de Camille Saint-Saëns, lucrarea fiind considerată de mari muzicieni, ca Rahmaninov sau Șostakovici, una dintre cele mai importante partituri pentru violoncel create vreodată
  • 6 aprilie – Unul dintre cei mai apreciați dirijori brazilieni – Claudio Cohén, a fost invitat special la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, într-un concert integral cu muzică clasică braziliană. În programul serii s-au ascultat lucrări semnate de Heitor Villa-Lobos, Alexandre Guerra, Carlos Gomes, Cláudio Santoro, Ricardo Calderoni și Ney Rosauro.

Organizat în parteneriat de Radio România în colaborare cu Ambasada Braziliei la București și cu sprijinul Academiei Braziliene de Muzică, evenimentul a făcut parte din programul de celebrare a Bicentenarului Independenței Braziliei, ce a cuprins mai multe evenimente comemorative, derulate pe parcursul anului 2022, în principalele orașe din toate țările cu reprezentanţe diplomatice ale Braziliei

  • 7 aprilie – Corul Aacademic Radio a propus publicului un eveniment deosebit dedicat unui gen muzical cu tentă religioasă: I’m Gonna Sing – concert de gospel spirituals. Au fost ascultate piese ca: Swing Low, Sweet Chariot, Go Tell It on the Mountain, Glorious Kingdom, Moses Rhapsody, Elijah Rock ș.a.

Dirijat de Ciprian Țuțu, Corul Academic Radio este unul dintre cele mai prestigioase ansambluri muzicale din România, ce aniversează în acest an 82 de ani de existență. În concertul de la Sala Radio au mai fost aplaudaţi soliști vocali pe Olga Murariu Caia, Claudia Caia, Lucian Luca, Mihnea Stănescu și instrumentiștii Liviu Ofițeru (chitară bas), Lucian Maxim (percuție), Ștefan Voicu (percuție) și Carmen Săndulescu (pian)

  • 8 aprilie – Tânăra pianistă Daria Parkhomenko – câștigătoare a ediției 2018 a Concursului Internațional George Enescu – și dirijorul francez Julien Salemkour, fost asistent al celebrului Daniel Barenboim, la Opera de Stat din Berlin, au fost invitații speciali ai concertului extraordinar de la Sala Radio. Prezentat de Orchestra Națională Radio, evenimentul a fost construit integral în jurul unuia dintre cei mai mari muzicieni ai secolului XX – Serghei Rahmaninov, supranumit adesea „ultimul mare romantic”
  • 9 aprilie – Radio România Cultural a oferit ascultătorilor un maraton de 9 ore de lecturi care și-au propus o înțelegere a istoriei de la Stalin și până în zilele actualului conflict din Ucraina. Maratonul intitulat Sâmbăta Imperiului Roșu, realizat în parteneriat cu Editura Corint, a început cu momentul instaurării comunismului și a continuat cu momente de referință din trecutul Rusiei – bătălia de la Stalingrad, ascensiunea lui Vladimir Putin și opoziția lui Aleksei Navalnîi, până la Crimeea și noul Imperiu Rus
  • 10 aprilie – Sala Radio a fost gazda concertului Am venit aici la voi, eveniment dedicat îndrăgitei soliste de muzică populară Silvana Rîciu, cu prilejul aniversării a 25 ani de carieră artistică.

Alături de solista sărbătorită, pe scenă au urcat Orchestra de Muzică Populară Radio – condusă de maestrul Adrian Grigoraş, dar şi invitaţii săi: Maria Loga, Mariana Ionescu Căpitănescu, Victoriţa Lăcătuşu, Daniela Cernea, Mihaela și Ciprian Istrate, Vasilica Tătaru, Adriana Ochişanu, Nicușor Ioniță, Mihaela Coman – Alexandru

  • 13 aprilie – Ritmurile hispanice au cucerit din nou publicul de la Sala Radio. Au fost prezentate două creații semnate de compozitorul și violoncelistul spaniol Gaspar Cassadó (1897 – 1966), elev al celebrului violoncelist Pablo Casals. În interpretarea Orchestrei de Cameră Radio și cu participarea solistică a violoncelistului Răzvan Suma, au fost interpretate Sonata în caracter popular spaniol pentru violoncel şi orchestră de coarde și Requiebros (ambele lucrări în aranjamentul semnat de Myroslav Kryl).

Evenimentul de la Sala Radio s-a derulat sub bagheta dirijorului Ciprian Marinescu, director muzical, concert maestru și solist al Harmonious Chamber Orchestra din Osaka – Japonia. Programul serii a mai cuprins Mozart: Divertismentul în Re major pentru orchestră de coarde și Schubert: Simfonia nr. 5

  • 13-17 aprilie – Târgul de Carte Gaudeamus Radio România, organizat pentru a douăzeci și una oară în inima Transilvaniei, și-a deschis astăzi porțile în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Evenimentul a fost organizat de Radio România, prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca. Președintele de onoare al ediției a fost Rodica Baconski, reputat traducător și scriitor
  • 18 aprilie – Radio România Cultural a premiat, pe scena Teatrului Odeon, cele mai importante reușite din domeniile: proză, poezie, teatru, film, arte vizuale, știință, muzică și educație. În cadrul Galei au fost acordate, de asemenea, trei premii speciale și un premiu de excelență pentru recunoașterea reușitelor și evenimentelor extraodinare din perioada pandemiei.

Moment deosebit de aşteptat de lumea culturală, evenimentul s-a bucurat de prezenţa multor personalităţi ale lumii culturale şi artistice, a Ministrului Culturii, Lucian Romașcanu, a Preşedintelui Director General al Radio România, Răzvan Ioan Dincă, a jurnaliştilor și criticilor, dar şi a unui numeros public ce a umplut sala Teatrului Odeon

  • 19 aprilie – În sala Carol I a Bibliotecii Centrale Universitare din București a avut loc lansarea proiectului Ambasadorii Științei, realizat de Societatea Română de Radiodifuziune în colaborare cu Academia Oamenilor de Știință din România prin Institutul de Cercetări Avansate Interdisciplinare „Constantin Angelescu”.

Personalități ale științei românești, dar și realizări științifice de excepție, au fost prezentate în cadrul unor conferințe și serii de emisiuni onair și online sub genericul Ambasadorii Științei, difuzate de  Radio România Regional (rețeaua publică a studiourilor regionale din Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași, Reșița, Tg.Mureș și Timișoara).

Protocolul de colaborare a fost semnat de președintele director general al Societății Române de Radiodifuziune, Răzvan Ioan Dincă și de președintele Academiei Oamenilor de Știință din România, Alexandru Adrian Badea

  • 6 mai – La Sala Radio a fost prezentată, în primă audiție în România, lucrarea lui Sebastian Androne intitulată Lan Huahua – The Dark Blue Flower (Lan Huahua – Floarea albastru închis), în interpretarea Orchestrei Naționale Radio și sub bagheta apreciatului dirijor Nicolae Moldoveanu
  • 7 mai – Corul de Copii Radio a susţinut primul său concert derulat la Sala Radio, după ridicarea restricțiilor pandemice, o frumoasă călătorie prin muzica tradițiilor creștine. Sugestiv intitulat „Prayer” („Rugăciune”), evenimentul este inițiat de dirijorul ansamblului – Răzvan Rădos. Concertul a fost pregătit cu participarea pianistei Magdalena Faur și a propus publicului lucrări ca „Jesus bleibet meine Freude”, „Tatăl Nostru” sau „Cantique” (de Jean Racine), semnate de compozitori precum Johann Sebastian Bach, Dragoș Alexandrescu și Gabriel Fauré.

Invitați speciali ai serii au fost percuționistul Alexandru Anastasiu, sopranele Ramona Mardare, Georgiana Simonov, Codruța Poșchină și organistul Eduard Antal

  • 11 mai – Între 3 și 11 mai 2022, Bucureștiul a fost gazda primului festival de violoncele organizat vreodată în România: CellEAST Festival – eveniment în care au fost invitați mai mulți violonceliști de renume internațional, cu o bogată experiență solistică și pedagogică, precum Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Răzvan Suma, Mircea Marian, Ștefan Cazacu, Marin Cazacu, Dragan Djordjević și Atanas Krastev. Pe durata festivalului, aceștia au susținut concerte alături de Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Română de Tineret și Orchestra de Cameră Radio, oferind publicului o mare diversitate din repertoriul violoncelistic universal.

– Evenimentul de închidere a primei ediții a Festivalului CellEAST a avut loc miercuri, 11 mai 2022, la Sala Radio. Prezentat de Orchestra De Cameră Radio, concertul s-a desfășurat sub bagheta dirijorului belgian Martijn Dendievel, în prezent dirijor asistent al Orchestrei Simfonice din Flandra.

Pe scena Sălii Radio au evoluat doi violonceliști invitați din străinătate – Dragan Djordjevic (Serbia) și Atanas Krastev (Bulgaria), alături de apreciatul violoncelist român Marin Cazacu. Programul serii a cuprins: Fauré – suita Masques et Bergamasques, Saint Saëns – Concertul nr. 1 pentru violoncel și orchestră, Ceaikovski – Variațiuni pe o temă Rococo și aria lui Lensky din opera Evgheni Oneghin (în transcripție pentru violoncel și orchestră)

  • 11-15 mai – Cea de a opta ediție orădeană a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România a avut loc în Piața Unirii din localitate. Evenimentul a fost organizat de Radio România, prin echipa Gaudeamus și Radio România Cluj, și Asociația pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune, partener tradițional al acestei etape a Caravanei Gaudeamus, cu sprijinul Primăriei Oradea.
  • 12 mai – Noua ediţie, cu numărul 12, a turneului naţional al pianistului Horia Mihail, intitulat Pianul călător, a început la Piatra Neamţ şi a continuat apoi la Roman, unde se află unul dintre pianele călătoare puse la dispoziţia Radio România pentru acest proiect şi la Bârlad, la Pavilionul Marcel Guguianu, în contextul Nopţii muzeelor. A continuat apoi, până la mijlocul lunii iunie, ajungând în întreaga ţară, alternând recitalurile şi concertele cu orchestra.

Un program cu tema Clasic, ce a alăturat trei celebre sonate şi o fantezie pentru pian solo de Haydn, Mozart şi Beethoven, pilonii clasicismului vienez, a încântat publicul care revine de fiecare dată cu plăcere în sălile de concert sau în aer liber, pentru a asculta recitalurile sau concertele Pianul călător, susţinute de pianistul Horia Mihail. Coproducător al turneului: Radio România

  • 12 mai – A avut loc un nou concert sub genericul Jazz Evenings at Radio Hall: Funky Bird, propus de membri ai Big Band-ului Radio. Evenimentul a fost conceput în jurul pieselor create de celebrul saxofonist și compozitor de jazz afro-american Charles Parker Jr. (1920-1955), cunoscut și sub porecla de Bird (Pasărea). Au fost prezentate compoziţiile Chasing the Bird, Cheryl, My Little Suede Shoes, Now’s the Time sau Yardbird Suite.

Conceptul evenimentului i-a aparținut compozitorului și dirijorului George Natsis, care a propus o reinterpretare a muzicii legendarului saxofonist american Charlie Parker, „părintele bebop-ului”, într-o manieră funk

  • 13 mai – După cei doi ani de restricții pandemice, Sala Radio a reluat o frumoasă tradiție: în jurul datei de 10 mai – sărbătoare a regalităţii în România, Orchestra Națională Radio a prezentat concertul regal anual, eveniment de înaltă ținută artistică și care s-a bucurat de prezența unor membri ai Casei Regale.

Pe scena Sălii Radio a urcat dirijorul Christian Badea, cu o carte de vizită impresionantă creată pe toate marile scene ale lumii, unul dintre mentorii săi principali fiind celebrul Leonard Bernstein. Invitat special al serii a fost și violoncelistul Andrei Ioniță, laureat al mai multor competiții internaționale de prestigiu.

Seara de la Sala Radio a debutat, în mod tradițional, cu Imnul regal (compus de Eduard Hübsch) și a continuat cu Simfonia concertantă pentru violoncel şi orchestră, creație a lui George Enescu.

În partea a doua a evenimentului a fost interpretată Simfonia nr. 8 semnată de compozitorul ceh Antonin Dvořák

  • 15 mai – Sala Radio a fost gazda concertului aniversar Ce mi-i drag mie pe lume, dedicat apreciatei soliste de muzică populară Marioara Man Gheorghe, la împlinirea a 40 ani de carieră artistică. Alături de Orchestra de Muzică Populară Radio, dirijată de Adrian Grigoraș, au urcat pe scenă Gheorghe Turda, Gheorghe Roşoga, Gheorghiţa Nicolae, Polina Gheorghe, Letiţia Boroi-Vişoiu, Andra Matei, Daniel Trifu, Raluca Diaconu, Elena Violeta Man, Ioan Cristian Ţăran și Grupul Mlădiţe Ilfovene. Invitată specială a serii a fost cunoscuta cântăreață Elena Gheorghe
  • 15 mai – Radio România Târgu Mureș a demarat o campanie de conștientizare asupra problemelor de protecție a mediului, „Un pas împreună pentru un mediu mai sănătos”, însemnă un punct de întâlnire pe malul Mureșului – la pădurea din Remetea. Evenimentul de ecologizare a malurilor râului Mureş s-a desfășurat, de data aceasta, pe porțiunea 7 Plopi și Barajul de la Sâncraiul de Mureș unde au fost cinci puncte de lucru: zona Bac, în spatele fostului ștrand 1 Mai, sub podul mare din Cartierul Unirii, în parcarea vis-a-vis de Black Lord și în pădurea de lângă cimitirul din Remetea – ca o noutate.

Pe lângă acțiunea de ecologizare, în zona Go Kart, au fost organizate programe educative pentru copii, workshop-uri de reciclare, posibilități de plimbare gratuită cu caiacul și SUP-urile (stand up paddle-uri) pe Mureș, s-a putut încerca slackline-ul şi a avut loc un concert Vizi Imre

  • 16 mai – Radio România Cultural a deschis campania Artiști români pentru artiști ucraineni, organizată de UNITER, în Sufrageria Regală de la MNAR, în Noaptea Muzeelor 2022, cu un spectacol-lectură cu Șerban Pavlu și un recital al trupei FiRMA, dedicate artiștilor din Ucraina.

Actorul Șerban Pavlu a citit monologul Sindromul supraviețuitorului de Andrii Bondarenko, o piesă scurtă scrisă de dramaturgul ucrainean la doar câteva zile după ce armata rusă a invadat Ucraina. Un monolog despre temerile, regretele și vinovățiile unui om în a cărui țară a început războiul

  • 18 mai – Orchestra de Cameră Radio a prezentat un concert 100% Mozart, derulat sub bagheta dirijorului de origine libaneză Toufic Maatouk. Prima lucrare din repertoriul serii de la Sala Radio a fost Concertul nr. 23 în La major pentru pian şi orchestră, prilej de a-l aprecia pe pianistul francez Aimo Pagin.

În partea a doua a serii a fost prezentată Marea misă în do minor, interpretată cu participarea a patru invitați speciali: soprana Teodora Gheorghiu (care a debutat la 25 de ani pe scena Operei din Viena) și apreciații soliști ai Operei Naționale București Marta Sandu-Ofrim (soprană), Andrei Lazăr (tenor) și Marius Boloș (bas). Evenimentul s-a derulat cu participarea Corului Academic Radio (dirijor Ciprian Țuțu)

  • 19 mai – 95,4 MHz este frecvența pe care va răsuna la Iași, pentru prima dată, Radio România Muzical. Primită în cadrul ședinței C.N.A., după aproape 20 de ani de la obținerea precedentelor două, aceasta consolidează portofoliul frecvențelor alocate Radio România Muzical și completează peisajul undelor pe care este recepționat în prezent postul. Acest demers face parte din planul strategic al Societății Române de Radiodifuziune (S.R.R.) de extindere a acoperirii în concordanță cu profilul fiecărui post de radio
  • 20 mai – Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară și orchestră, versiune finală a lucrării care a fost interpretată prima oară la Bremen, în 1868, cu celebrul violonist Joseph Joachim ca solist, s-a afşat pe afişul Sălii Radio, în interpretarea Orchestrei Naționale Radio. Concertul a fost un prilej de a-l aplauda pe cunoscutul violonist Gabriel Croitoru, întregul eveniment derulându-se sub bagheta dirijorului Jozsef Horvath.

Seara a debutat cu Uvertura Carnaval, semnată de Antonin Dvořák și s-a încheiat cu Simfonia a 3-a, a compozitorului american George Chsdwick (1854-1931)

  • 22-29 mai – După doi ani de întrerupere din motive pandemice, a revenit în atenția publicului Săptămâna Internațională a Muzicii Noi, eveniment anual dedicat creației contemporane, ajuns la ediția cu numărul 31. Organizat de Ministerul Culturii, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, UCMR-ADA, Radio România și Universitatea Națională de Muzică București, cu parteneri tradiționali din sfera instituțiilor de cultură și media, festivalul Săptămâna Internațională a Muzicii Noi s-a derulat la Universitatea Națională de Muzică din București și la Radio România. Două dintre ansamblurile muzicale ale radioului public au luat parte la festival, prin două seri muzicale desfășurate la Sala Radio.

– 25 mai – Orchestra de Cameră Radio a evoluat sub bagheta dirijorului german Lutz Rademacher, absolvent al Conservatorului din Hamburg. Concertul s-a desfășurat cu participarea apreciaților soliști Emil Vișinescu (clarinet) și Ion Bogdan Ștefănescu (flaut), programul serii cuprinzând două creații în primă audiție absolută: Gabriel Almași – Thèmes/ Anthèmes pentru orchestră de coarde și țambal (țambal Cătălin Răducanu) și Diana Rotaru – De simplici duplex II, Concert pentru clarinet și orchestră.

– 27 mai – Orchestra Națională Radio a evoluat în cadrul Săptămânii Internaționale a Muzicii Noi, sub bagheta dirijorului Mihail Agafița. În programul serii, două lucrări în primă audiție absolută: Octavian Nemescu – PostSimfonia a II-a și Andrei Tănăsescu – Luceafărul (partea I a oratoriului). Au participat soliștii vocali Iustinian Zetea – bas, Stanca Manoleanu – soprană și Mihai Urzicana – tenor și Corului Academic Radio, dirijat de Ciprian Țuțu

  • 25-29 mai – Ultima ediție de primăvară a Caravanei Gaudeamus Radio România 2022 s-a desfășurat în Piața Libertății din Timișoara. Cel mai citit târg de carte din țară, de la cel mai ascultat radio, a ajuns acum la ediția cu numărul 127, palmares care confirmă statutul de reper al pieței naționale de carte al întregului proiect inițiat de Radiodifuziunea Română în urmă cu aproape trei decenii.

Ediția bănățeană a Târgului de Carte Gaudeamus a fost organizată de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Timișoara, cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, iar în postura de președinte de onoare al evenimentului s-a aflat Cristian Rudic, managerul Operei Naționale Române din Timișoara

  • 26 mai – Big Band-ul Radio a invitat la o nouă seară de jazz desfășurată la Sala Radio. Sub titlul De „MAI”, muzicienii ansamblului Radio România au propus publicului piese celebre compuse de marii compozitori de jazz, aparținând unor perioade diferite, muzicieni pe care îi putem numi „clasici ai big band-ului”. Seara a fost dedicată în special swing-ului, prin lucrări semnate de Duke Ellington, Count Basie, Sammy Nestico, Oliver Nelson, Neal Hefty
  • 1 iunie – Concertul Zâmbet şi Soare, susţinut de Corul de Copii Radio şi atelierul de benzi desenate Radio-Prichindel şi Pisica Pătrată desenează poveştile copilăriei au fost cele două evenimente prin care Radio România a sărbătorit, împreună cu cei mici, Ziua Internaţională a Copilului, la Sala Radio, care a devenit astfel, pentru o zi, un spaţiu prietenos al artelor, jocului şi dialogului.

În Foaierul Sălii Radio a avut loc un atelier dedicat tehnicii de realizare a benzilor desenate. Evenimentul Radio-Prichindel şi Pisica Pătrată desenează poveştile copilăriei a fost realizat de Editura Casa Radio. Coordonatorul Colecției Radio-Prichindel, graficianul Alexandru Ciubotariu – Ciubi aka Pisica Pătrată, i-a avut ca ucenici, în cadrul atelierului de benzi desenate, pe elevii talentați ai Școlii Gimnaziale nr. 194 „Marin Sorescu” și ai Școlii Metropolitane ARC din capitală.

Concertul Zâmbet şi Soare, susţinut de Corul de Copii Radio, dirijat de Răzvan Rădos, cu Magdalena Faur la pian şi cu participarea actorilor Ana Maria Ivan și Vlad Benescu, i-a avut invitaţi pe Alexandru Anastasiu şi Liviu Ofiţeru

  • 1 iunie – Aproximativ 2500 de copii au pedalat și s-au distrat la Parada Micilor Bicicliști, eveniment organizat de Asociația Go4Fun în parteneriat cu Reciclad’OR și București FM. Șoseaua Kiseleff s-a transformat în zonă de plimbări, jocuri și concursuri pentru prichindeii care au sosit pe biciclete însotiți de părinți și bunici.

La ora 12:00, București FM a dat startul Paradei Micilor Bicicliști către Stadionul Arcul de Triumf, acolo unde copiii au participat la alte competiții organizate de Ministerul Sportului

  • 1-5 iunie – Editura Casa Radio a participat, cu peste 150 de titluri, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, aflat în acest an la cea de-a XV-a ediţie.

Sâmbătă, 4 iunie, la standul editurii, Alexandru Ciubotariu – Ciubi aka Pisica Pătrată, a oferit autografe desenate pe albumele colecţiei Radio-Prichindel: Alice în Ţara Minunilor, Cocoșelul neascultător, Ali Baba și cei 40 de hoți ş.a., dar și pe cele din colecția Noapte bună, copii!

  • 2 iunie – Un nou recital-eveniment pe scena Sălii Radio, organizat de Radio România Muzical ca un cadou pentru ascultătorii săi, la aniversarea a 25 ani de existență: îndrăgitul violonist Răzvan Stoica, alături de sora sa, pianista Andreea Stoica, au urcat pe scena Sălii Radio joi. Lucrări de virtuozitate s-au îmbinat cu opusuri de profunzime dedicate viorii și pianului, programul serii cuprinzând Rapsodia de concert Tzigane de Maurice Ravel, Ciaccona în sol minor de Tomaso Vitali, Suita italiană de Igor Stravinski și Sonata D 574 în La major de Franz Schubert.

Recitalul a fost urmat de lansarea albumului Lost in Translations, apărut în 2021 la Editura Casa Radio, înregistrat de cei doi protagoniști alături de Kamerata Stradivarius, ansamblu înființat de Răzvan Stoica

  • 2 iunie – Studiul de audiență radio din primul val al anului (ianuarie – aprilie 2022) confirmă popularitatea la nivel național, inclusiv în București, a postului fanion al Societății Române de Radiodifuziune – Radio România Actualități și poziție de top pentru SRR pe piața radio.

Emisiunea “Matinal!” de la Radio România Actualități este cel mai ascultat matinal al Capitalei.

Radio România Actualități este postul de radio cu cea mai ridicată cotă de piață atât în prime time, cât  și urban, național și în București.

Conform celor mai recente audiențe, în primele patru luni ale anului 2022,  emisiunea “Matinal” a postului public de radio este în poziția de lider, cu o cotă de piață de 17,7% în Capitală și o audiență netă zilnică de 105.500 (Daily Reach).

La nivel național, Matinalul Radio România Actualități are cei mai fideli ascultători, cu o cotă de piață de 15,8%.

În prime time (7:00-14:00), în București, Radio România Actualități, a avut cea mai mare cotă de piață (14,1%).

Tot în prime time (7:00-14:00), postul Radio România Actualități a ocupat prima poziție în toate mediile, având 12,7% din timpul total de ascultare, la nivel național, 13,1% în urban, 12,1% în rural și 14,1% în București.

Jurnaliștii Daniela Petrican și Cătălin Cîrnu sunt în fiecare dimineață, de luni până vineri, de la ora 6.00, alături de orașul care se trezește. Fără compromisuri. Doar radio.

  • 3 iunie – Câștigătorul uneia dintre cele mai prestigioase competiții muzicale din Europa – Concursul Malko pentru tineri dirijori (organizat la Copenhaga de Orchestra Simfonică Radio Daneză), în 2021, a fost invitat special pe scena Sălii Radio. Dmitri Matvienko s-a aflat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio.

Seara de la Sala Radio a fost cu atât mai specială cu cât pe scenă a urcat și tânărul pianist Cadmiel Boțac (25 de ani), al cărui talent precoce l-a făcut să obțină, la doar 10 ani, premiul I la concursul Young Virtuosov (Zagreb-Croația). Acesta a interpretat unul dintre cele mai emoționante concerte din istoria muzicii, Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră semnat de Serghei Rahmaninov

  • 4 iunie – De Ziua Națională a Supraviețuitorului de Cancer (5 iunie), la Institutul Oncologic București, Radio România Regional a lansat RADIO TERI, un program dedicat copiilor aflați sub tratament oncologic în spitale.

Am selectat din fonoteca Radio România cea mai frumoasă muzică pentru copii, cele mai vesele și pline de culoare piese de teatru radiofonic. Am pus în undă pagini din poveștile lumii, fabule și poezii celebre.

Am adăugat glasuri de copii, pline de speranță, vorbe bune și mult optimism și am creat RADIO TERI.

TERI este prietenul care le va sta alături copiilor, făcându-i puternici și încrezători.

RADIO TERI se va auzi zilnic, între orele 9 și 13 și seara de la 18 la 21, în saloanele copiilor, precum și în spațiile de activități special amenajate în cadrul secțiilor de oncologie pediatrică

  • 4 iunie – Glasurile cristaline s-au îmbinat cu tonul înălțător al orgii într-un eveniment special prezentat de Corul de Copii Radio, o frumoasă și profundă călătorie spirituală prin muzică sacră. Auditoriul a avut ocazia să audă orga Sălii Radio, cea mai mare orgă din România şi una dintre cele mai mari din Europa (peste 7.600 de tuburi). Instrumentul a fost recondiţionat în 2009 – cu ocazia renovării complete a Sălii Radio – proces care a fost realizat la aceeaşi fabrică din Cehia care a creat iniţial orga.

Intitulat Cantus Ecclesiae, concertul a fost inclus în cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional de Orgă cu același nume, care s-a derulat între 15 mai și 5 iunie și a fost găzduit de Catedrala Romano-Catolică Sfântul Iosif din București, Ateneul Român, Universitatea Națională de Muzică București, Biserica Evanghelică C.A. București, Biserica Italiană, Sala Radio și a cuprins concerte live, un masterclass și emisiuni online

  • 8 iunie – Reputata artistă Ilinca Dumitrescu a susținut un recital de pian pe scena Ateneului Român, care a cuprins integral lucrări pentru pian din creația compozitorului Mihail Jora, unele dintre ele fiind dedicate de acesta pianistei.

La finalul recitalului, în Foaierul Ateneului Român, interpreta a oferit publicului o sesiune de autografe pe două albume de referință realizate de prestigioasa pianistă la Editura Casa Radio: Ilinca Dumitrescu. Piano recital – Early recordings, ce conține piese celebre de Schumann, Liszt, Skriabin și Rahmaninov, și Recital Mihail Jora, cu lucrări-etalon din creația camerală a compozitorului român

  • 8 iunie – La Sala Radio a avut loc un concert Mozart & Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin. Pe scenă a urcat și apreciatul pianist Horia Mihail, a cărui carte de vizită include sute de concerte și recitaluri prezentate în România și peste hotare
  • 9 iunie – Teatrul Național Radiofonic a prezentat, la Radio România Actualități, două producții în premieră absolută, semnate de scriitoarea Ema Stere, Anii ’60 și Cum să ne purtăm cu clienții, în adaptarea radiofonică și regia artistică lui Mihnea Chelaru
  • 9 iunie – Eveniment la Sala Radio: Variațiunile Goldberg de Johann Sebastian Bach, interpretate de pianistul Cristian Sandrin, în cadrul proiectului Moștenitorii României muzicale, organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera
  • 10 iunie – Remus Azoiței a fost invitat la Sala Radio unde a interpretat celebrul Concert în Re major pentru vioară și orchestră de Ceaikovski, o partitură intim legată de cariera sa artistică, fiind prima lucrare cântată în ipostază solistică, alături de orchestră.

Evenimentul prezentat de Orchetra Națională Radio s-a desfășurat sub bagheta dirijorului vienez Sascha Goetzel – care și-a început cariera ca violonist al celebrei Filarmonici din Viena și care a fost numit, începând din acest an, director muzical pentru două importante ansambluri muzicale: Orchestre National des Pays de la Loire (Franța) și National Youth Orchestra of Canada (Orchestra Națională de Tineret a Canadei).

Seara de la Sala Radio s-a încheiat cu Simfonia a 4-a de Brahms.

  • 14 iunie – Radio Chişinău, parte a Societății Române de Radiodifuziune, va emite în continuare sub denumirea de Radio Chişinău pentru o perioadă de încă zece ani respectând actualele prevederi ale Regulamentului privind modul și condițiile de acordare a permisiunii pentru utilizarea simbolisticii locale a municipiului Chișinău.

Proiectul de decizie privind folosirea toponimicului „Chișinău” de către filiala Radio România din Republica Moldova a primit vot favorabil în data de 14 iunie 2022, în urma repunerii pe ordinea de zi în cadrul Consiliului Municipiului Chișinău. Toponimicul Chișinău a fost utilizat anterior de către Radio Chișinău între 2012-2022, obținut în baza unei proceduri de validare similare

  • 14 -18 iunie – S-a desfășurat a X-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova care a readus la București, față în față, producătorii și creatorii spectacolului sonor. Ediția aniversară a festivalului a oferit cinci zile de audiții și dezbateri intense despre tendințele estetice și tematicile creației de ficțiune în atmosfera sărbătorii festivaliere. Pasionați de fascinanta lume a spectacolelor audio drama, oameni din România și din întreaga lume au avut ocazia să asculte online pe www.eteatru.ro 33 de producții internaționale de top realizate de producători media sau independenți din 15 țări.

La conferinţa de presă, organizată în foaierul Sălii Mici a Teatrului Naţional Bucureşti, au fost prezenţi Răzvan Dincă – preşedintele director general al Societăţii Române de Radiodifuziune, Reto Ott şi Andreas Jungwirth – coordonatorii juriului şi Attila Vizauer, coordonatorul redacției Teatrul Național Radiofonic, organizatorul evenimentului.

„Prin componenta sa internaţională şi prin conţinutul furnizat, orientat spre inovație, Grand Prix Nova este un exemplu de bună-practică pentru ceea ce ne dorim ca Societatea Româna de Radiodifuziune să devină.

Teatrul radiofonic este o componentă vitală a memoriei noastre culturale, iar semnificația conținutului său devine și mai importantă în contextul unei istorii culturale duble: și on-air, dar și din punct de vedere teatral.

Iar rolul său, în timp, nu va fi decât în creștere, accelerat de iminenta transformare digitală care deja preia latura imersivă a teatrului radiofonic – ce presupune o redare cât mai aproape de realitate – și o transferă știrilor și buletinelor informative, în formate noi, care răspund agil și pertinent obiceiurilor de consum în perpetuă transformare.

În acest context inspirațional, nu poate decât să mă bucure faptul că echipa Grand Prix Nova – o echipă discretă și eficientă, va construi festivalul cu aceeași modestie afirmată cu rezultate foarte bune și în următorul deceniu”, a spus Răzvan Ioan Dincă.

Sâmbătă, 18 iunie, în cadrul Galei de Decernare a Premiilor au fost anunțați câștigătorii ediției a X-a a Festivalului Internațional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova și oferite trofeele.

– Categoria Drama:

  1. Xerxes; Hessischer Rundfun (Germania)/ORF Österreichischer Rundfunk (Austria). Regia: Peter Kaizar.
  2. Night falls without warning; MA scène nationale du Pays de Montbéliard (Franța). Regia: Christophe Rault.

III. What can you see?; ORF Österreichischer Rundfunk (Austria). Regia: Stefan Weber.

– Categoria Binaural:

  1. Of Mud and Steel – Beware the Angry Deer; Le Collectif Wow! (Belgia). Regia: Florent Barat și Sébastien Schmitz.
  2. Like a dog without a bone; RSI Radiotelevisione Svizzera (Elveția). Regia: Flavio Stroppini.

III. Uneasy (Part 1 & 2); Czech Radio (Cehia). Regia: Natália Deáková. Categoria – Short Forms:

  1. Animal Farm; Deutschlandradio Kultur (Germania-Italia). Regizor: Stefano Giannotti.
  2. Forever a Room; Hessischer Rundfunk Frankfurt/Johannes S. Sistermanns (Germania). Regizor: Johannes S. Sistermanns.

III. PR (How to deal with the Customers); Radio România. Regia: Mihnea Chelaru.

Premiile Teatrului Național Radiofonic

Radio România oferă anual distincţii pentru cele mai valoroase prestații actoricești ale stagiunii Teatrului Naţional Radiofonic din anul precedent: premiul pentru cea mai bună actriţă, cel mai bun actor şi pentru debut radiofonic. Premiile pentru stagiunea 2021 sunt:

– Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină:

Coca Bloos, pentru rolul Doamna Seethaler din spectacolul „Langholzfeld” de Andreas Jungwirth, regia artistică: Mihnea Chelaru.

– Premiul pentru cea mai bună interpretare masculină:

Emil Boroghină, pentru rolul Dante Aligheri în recitalul „Divina Commedia”, alcătuit de Emil Boroghină și Alina Hiristea, regia artistică: Gavriil Pinte.

– Premiul pentru debut „Ilinca Tomoroveanu”

Mihai Rădulea, pentru rolul Tudor Vladimirescu din spectacolul „Cazul Tudor Vladimirescu”, scenariul și regia artistică: Gavriil Pinte.

Foto: Alexandru Dolea

  • 15 iunie – Anotimpurile lui Vivaldi – unul dintre cele mai mari „hit-uri” ale muzicii clasice, cu un număr considerabil de înregistrări și versiuni derivate, au fost interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio, desfășurat sub bagheta dirijorului britanic Jonathan Bloxham, ce s-a aflat recent la pupitrul unor ansambluri ca Royal Philharmonic – Londra, Orchestra Simfonică din München, Salzburg Mozarteum, London Mozart Players, Orchestra Națională BBC – Wales etc.
  • 16 iunie – După o stagiune în care a dăruit lunar melomanilor seri spectaculoase de jazz, blues sau pop la Sala Radio, în compania unor voci ca Luiza Zan, Berti Barbera, Irina Sârbu sau Nadia Trohin, Big Band-ul Radio și-a încheiat stagiunea 2021-2022, cu concertul sugestiv intitulat The Paradise of Standards, În programul serii au figurat Groovin’ High – Dizzy Gillespie, Groovin’ Haro – Don Menza, Chameleon – H. Hancock, Brass Machine – Mark Nobie, Quin tessence – Quincy Jones, Miss Fine – Oliver Nelson, Don’t Get Around – Duke Ellington ș.a.
  • 17 iunie – Stagiunea 2021-2022, începută în condiții pandemice și finalizată în condiții normale, s-a încheiat la Sala Radio printr-un eveniment special. Orchestra Națională Radio, sub bagheta dirijorului spaniol Antonio Méndez, a invitat la un program integral francez, cu Simfonia fantastică semnată de Berlioz și două lucrări create de Ravel, compozitorul celebrului Bolero. Invitat special al serii a fost pianistul Daniel Ciobanu, care a atras pentru prima dată aprecierea internațională în 2017, la Concursul Arthur Rubinstein din Tel Aviv, unde a câștigat atât medalia de argint, cât și premiul publicului
  • 22-23 iunie – Teatrul Național Radiofonic a prezentat, în premieră absolută: „Biserica dintr-un lemn” de Dumitru Radu Popescu. Spectacolul s-a difuzat la Radio România Actualități: miercuri, 22 iunie, ora 23:05 (partea I) și joi, 23 iunie, ora 23:05 (partea a II-a).

Adaptarea radiofonică: Attila Vizauer. Interpretează Sergiu Cioiu. Regia tehnică și muzicală: Mihnea Chelaru. Muzică originală: Andrei Miricescu. Redactor: Domnica Ţundrea. Regia artistică: Mihnea Chelaru și Attila Vizauer

  • 24 iunie – În cadrul Adunării Generale a COPEAM – Conferința Permanentă a Audiovizualului Mediteranean, care s-a desfășurat la Sofia, în Bulgaria, doi reprezentanți ai Radio România au fost votați în poziții – cheie în cadrul organizației. Astfel, Dan Șanta, Director Relații Internaționale Radio România, a fost ales Vicepreședinte, iar Claudia Crăcăleanu, Manager Radio Iași, a fost aleasă Președinte al Comisiei de Formare Profesională a COPEAM
  • 28 iunie – Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a marcat Ziua Ziaristului Român.

În cadrul evenimentului au fost decernate Premiile Eminescu, ziaristul, precum şi alte distincţii unor personalități din spațiul public, care s-au remarcat prin performanțele jurnalistice, publicistice, culturale, științifice sau civice.

Flavia Voinea, managerul București FM, Radio România a primit distincţia Eminescu, jurnalistul. Flavia Voinea a declarat cu acest prilej: „Sunt bucuroasă și recunoscătoare pentru acest moment. În cariera mea, de peste 25 de ani în radioul public, am respectat valorile și standardele Radio România: credibilitate, echilibru, corectitudine, profesionalism. La toate acestea, București FM, postul public al Capitalei, adaugă un strop de neconvențional și de îndrăzneală… care fac diferența pe piața atât de aglomerată a Bucureștiului. Vă mulțumesc!ˮ

  • 1 iulie – 4 septembrie – Radio Vacanţa dă tonul verii la mare de 55 de ani. În vara anului 1967, de la microfonul din Vila 27 din Mamaia se auzea, pentru prima dată, „Aici Radio Vacanţa!“, pe ritmul melodiei Valurile Dunării, a lui Iosif Ivanovici.

Cel mai îndrăgit program estival a fost din nou disponibil on air, pe litoral şi în Delta Dunării, dar şi online, pe site-ul www.radiovacanta.ro.

Programul estival a fost disponibil şi în acest an pe frecvenţele Radio Constanţa, şi a inclus reportaje, recomandări turistice, informaţii utile și cele mai iubite hit-uri.

Una dintre noutăţile acestui sezon o reprezintă duplexul Radio România Constanţa – Radio România Brașov FM, sub genericul Radio Vacanța – de la mare, la munte, cu subiecte din turism şi agrement, păstrând tempo-ul de vară, atât de apreciat de ascultători.

Cel mai îndrăgit program de radio estival din România a fost recepționat pe frecvenţele Radio Constanţa – 100,1 FM Constanţa şi Mangalia, 90,8 FM Eforie, 93 FM Tulcea şi 106,2 FM Sulina

  • 4 iulie – A avut loc cea de-a XXX-a ediţie a Galei Premiilor UNITER, care s-a desfăşurat la Palatul Culturii din Bistriţa. În cadrul acestui eveniment, Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România a primit Premiul pentru cel mai bun spectacol radiofonic al anului 2021 pentru producţia Un secol de teatru românesc la Chişinău – Revanşa memoriei interzise.

Acest spectacol-document este dedicat Centenarului Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău şi a fost realizat în colaborare cu echipa artistică a instituţiei. Revanşa memoriei interzise este a doua parte a dipticului Un secol de teatru românesc la Chişinău, precedată de Răsărit de soare, şi are la bază cercetarea istoriei Teatrului Național din Chișinău, aducând în prim-plan momente semnificative și personalități ale culturii române și ale artei teatrale, care au influențat atât înființarea Naţionalului, cât și evoluția acestuia. Scenariul original este scris de Mariana Onceanu, iar adaptarea radiofonică îi aparţine Magdei Duţu.

Regia artistică este semnată de Petru Hadârcă, care, în seara evenimentului, a avut bucuria de a ridica premiul înmânat de Adrian Titieni

  • 4 iulie – La Roma, Radio România și Radio RAI au semnat prelungirea acordului de cooperare existent între cele două instituții pentru următorii 3 ani. Acordul a fost prelungit în contextul participării Radio România la ABU – RAI Days, un eveniment anual care își propune crearea unor oportunități de colaborare între cele mai importante companii de media publică din Europa și Asia

  • 5 iulie – Teatrul Național Radiofonic a prezentat în premieră, la Radio România Cultural – Lumea-i un teatru, noi suntem actorii. O biografie poetică inspirată de viaţa şi opera lui William Shakespeare, după un recital alcătuit şi rostit de Emil Boroghină. Scenariul radiofonic şi regia artistică: Gavriil Pinte. Traducerea fragmentelor din piesele lui William Shakespeare: Dan Duţescu, Mihnea Gheorghiu, Ştefan Octavian Iosif, Barbu Solacolu, Vladimir Streinu, Virgil Teodorescu. Regia de montaj: Florin Bădic şi Bogdan Golovei. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu
  • 12-16 august – Târgul de Carte Gaudeamus Radio România a revenit în vârf de sezon estival în Piața Mare din Sibiu. Vechiul și atât de îndrăgitul centru istoric al orașului a găzduit tot ce e mai nou și mai atractiv pe piața de carte din România, îmbogățind astfel cu un nou punct de maxim interes programul sibienilor și al celor care vor alege să petreacă aici câteva zile de vacanță.

Evenimentul este organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio România Regional (Cluj, Sibiu și Brașov), cu sprijinul Primăriei Sibiu.

Președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România din Sibiu a fost, în acest an, prof. univ. dr. Constantin Necula, preot, scriitor și cadru didactic, la fel de îndrăgit în fiecare dintre aceste ipostaze

  • 31 august – 4 septembrie – Ultima ediție de vacanță a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România a avut loc în Piața Sfatului din Brașov. Evenimentul face parte din Caravana Gaudeamus, proiect de anvergură națională inițiat și desfășurat de peste 20 de ani de Radio România; ediția brașoveană este organizată de Echipa Gaudeamus și Radio România Brașov FM și este cofinanțată de Primăria Municipiului Brașov.

Poetul brașovean Robert Gabriel Elekes a fost președintele de onoare al ediției

  • 4-18 septembrie – Unul dintre evenimentele vieții muzicale românești, Concursul internațional „George Enescu”, a putut fi ascultat în direct la Radio România Muzical. Concertul de deschidere din 4 septembrie de la Ateneul Român, cele trei finale cu orchestră, precum și cele 5 recitaluri susținute de membri ai juriilor și laureați ai edițiilor precedente au fost transmise live de Radio România Muzical, care continuă astfel colaborarea cu o tradiție de 64 ani care există între concursul George Enescu și Radio România.

La propunerea Radio România Muzical, concertul de deschidere a Concursului George Enescu 2022 a fost și parte a Stagiunii de vară Euroradio, unul dintre cele mai importante proiecte din cadrul EBU (European Broadcasting Union), reunind concerte și recitaluri derulate la cele mai importante festivaluri europene

  • 5 septembrie – Începând cu această dată, Radio România Cultural a difuzat un serial de eseuri scrise și înregistrate special de filosoful Mihai Șora pentru singurul post național dedicat exclusiv culturii. Cele 10 eseuri despre timp și timpurile pe care le trăim su fost difuzate zilnic, în emisiunea GPS Cultural
  • 5 septembrie – Prestigiosul festival de producții media Prix Europa a anunțat lista producțiilor nominalizate în competiția din acest an. Producția Teatrului Național Radiofonic Anii ´60 de Ema Stere, regia Mihnea Chelaru, se regăsește printre cele 29 de producții aflate pe lista nominalizărilor la categoria Radio Fiction. Juriul format din experți independenți a selectat din totalul de 606 producții înscrise, 187 de programe din 28 de țări, în cele trei categorii de concurs: radio, tv, digital media.

Festivalul Prix Europa (Berlin-Potsdam) a avut loc în perioada 23-29 octombrie 2022 la Potsdam, iar la capătul săptămânii de audiții și vizionări, s-au ales câștigătorii acestei ediții

  • 5 septembrie – Potrivit datelor celui mai recent studiu de audienţă pus la dispoziţie de ARA, Radio România Actualităţi are cea mai mare cotă de piaţă la nivel naţional – 11.9%, fiind pe primul loc şi în rural, cu 11.6% cotă de piață și în București, cu 15.5% cotă de piață
  • 13 septembrie – Teatrul Național Radiofonic a prezentat în premieră absolută, la Radio România Cultural: Dionisie Erhan – Vlădica cel Sfânt al Unirii. Întruparea şi Împărtăşirea Sfinţeniei. Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Petru Hadârcă. Regia de montaj: Dana Lupu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu. Spectacol realizat în colaborare cu Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău
  • 15-25 septembrie – Teatrul Naţional Radiofonic – Radio România a participat la a VII-a ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, organizată de Teatrul Național Mihai Eminescu Chișinău, cu sprijinul Ministerului Culturii, Educației și Cercetării din Republica Moldova, al Ministerului Culturii și Identității Naționale din România, al Institutului Cultural Român din București și Chișinău și al Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova. Evenimentul s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj Prezidențial acordat de Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și de Președintele României, Klaus Iohannis.

Ediția din acest an s-a desfășurat sub genericul Artiștii pentru pace, libertate, speranță, fiind nu doar un festival de teatru, dar și un spațiu al contactelor între oameni de cultură și spectatori, generator de idei și creativitate, în care au fost încurajate dezbaterile şi diversitatea de opinii. Publicul din Chişinău a avut ocazia să vizioneze spectacole prezentate de teatrul gazdă și de alte 16 teatre de pe ambele maluri ale Prutului, dar și de Teatrul Național Dramatic Academic Ivan Franko din Kiev.

O secțiune a fost dedicată Teatrului Național Radiofonic din București – Radio România.

  • 17-18 septembrie – Radioul Capitalei a ieşit în stradă şi a sărbătorit împreună cu ascultătorii cei 563 de ani de existenţă ai oraşului. Prefaţând ziua aniversară cu mesaje şi urări de la bucureşteni, cu vorbe bune şi energie pozitivă, Bucureşti FM a transmis live, în cadrul evenimentului Străzi Deschise organizat de Primăria Capitalei prin intermediul ARCUB.
  • 19 septembrie – Proiectul “Ascultă 5 minute de muzică clasică” revine în școlile din România. Din 2014, “Ascultă 5 minute de muzică clasică” este program național în școlile românești, în baza unui protocol semnat între Radio România și Ministerul Educației. În ultimul an școlar, 2021-2022, la acest program au participat peste 250.000 elevi din București și alte 34 județe din țară
  • 20 septembrie – Teatrul Național Radiofonic a prezentat în premieră absolută, la Radio România Cultural: Maria Cebotari – Stea rătăcitoare. Scenariu radiofonic de Magda Duțu, după cartea-album, cu același titlu, de Aurelian Dănilă. Regia artistică: Petru Hadârcă, Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Luiza Mateescu și Andrei Miricescu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Ion-Costin Manoliu. Coordonator de proiect: Magda Duţu
  • 21-25 septembrie – Municipiul Iaşi, cel mai puternic centru cultural şi universitar din Moldova, a găzduit cea de a şaptea ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România din acest an. Evenimentul, organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus şi Radio România Iaşi, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi, s-a desfăşurat în incinta unui ansamblu de pavilioane expoziţionale mobile, amplasate în Piaţa Unirii. Preşedintele de onoare al ediţiei a fost poetul Cassian Maria Spiridon, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi
  • 26 septembrie – Începând cu această zi, de la ora 11:30 până la 12:00, Radio România Actualităţi se vede la TVR2.

Interviul emisiunii ”Prietenii de la radio” va fi transmis live, din studioul ”Paul Grigoriu” al Radioului Public, pe TVR2. Îi puteţi vedea pe Daniela Mihai Soare şi Dan Creţa, realizatorii emisiunii ”Prietenii de la radio”, dar şi pe invitaţii speciali ai acestora, de luni până vineri, la TVR2 și pe Facebook Radio România Actualități

  • 30 septembrie – Editura Casa Radio şi Casa Artelor „Dinu Lipatti“ au organizat un eveniment muzical excepţional: recitalul extraordinar al pianistei Ilinca Dumitrescu, prilejuit de Ziua Internaţională a Muzicii, şi prezentarea albumului „Arta Pianistei Ilinca Dumitrescu. Domenico Scarlatti – Sonate“, recent apărut la Editura Casa Radio. Spectatorii prezenţi la evenimentul de la Casa Artelor „Dinu Lipatti“ au avut ocazia de a o asculta pe reputata pianistă într-un recital de virtuozitate, interpretând compoziţii de Domenico Scarlatti, Mozart, Chopin, Dinu Lipatti şi Mihail Jora.

La finalul recitalului, protagonista serii a acordat autografe pe albumul prezentat.

  • 1-9 octombrie – Teatrul Luceafărul Iași a organizat cea de-a XV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr – FITPT 2022. Tema festivalului de anul acesta a fost Conflict-Confruntare și s-a desfășurat live (în sală și în aer liber) și online radiofonic, iar programul a fost completat de lansări de carte, expoziții, dezbateri.

Ca partener constant al festivalului, Radio România a susținut în cadrul FITPT 2022 o secțiune de teatru radiofonic adaptată temei festivalului. Genericul secțiunii on-air Teatru în cas(c)ă a valorificat obiceiurile tinerilor de ascultare de pe telefon sau device-uri. Au fost propuse o serie de producții de teatru radiofonic grupate tematic în două categorii asociate temei festivalului Conflict-Confruntare: Istorie și Individ-societate, inspirate de poveștile pe care le nasc conflictele la scara națiunilor, dar și luptele oamenilor prinși între liniile opresive ale societății și mentalităților ei.

  • 1-31 octombrie – Hipermarketuri, mall-uri, librării, muzee, sedii de firme – sunt spațiile neconvenționale unde marea muzică a tuturor timpurilor s-a auzit în fiecare zi a lunii octombrie, în cadrul proiectului Ascultă 5 minute de muzică clasică, inițiat de Radio România Muzical și desfășurat fără întrerupere începând cu anul 2010.

Celebre lucrări muzicale au devenit parte a ambientului sonor propus de partenerii proiectului, toate, în interpretarea unor prestigioși interpreți români. Majoritatea sunt înregistrări recente din stagiunile Orchestrei Naționale Radio și a Orchestrei de Cameră Radio.

  • 5 octombrie – Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti a premiat, performanțele firmelor de top din capitală în cea de a 29-a ediție a Topului Firmelor. În cadrul acestui eveniment, Radio România a urcat de două ori pe podiumul premianților.

Emisiunea Agenda Globală a postului Radio România Actualități a primit un premiu special, oferit managerului Dan Preda de către președintele camerei bucureștene, Iuliu Stocklosa.

De asemnea, București FM a primit Premiul pentru implicarea în viața comunității şi pentru susținerea tinerilor antreprenori, oferit managerului Flavia Voinea.

  • 6 octombrie – Dan Șanta, Director Relații Internaționale Radio România, a fost reales prin vot vicepreședinte al Uniunii Internaționale de Radio și Televiziune (URTI), în cadrul Adunării Generale a organizației, care s-a desfășurat la Bari, în Italia.

Realegerea lui Dan Șanta, în al cincilea mandat consecutiv, în funcția de Vicepreședinte al URTI, aduce un mesaj de continuitate a proiectelor de cooperare aflate în curs de desfășurare cu membrii URTI, precum și a platformei de schimburi de programe cu ABU – Asia-Pacific Broadcasting Union, inaugurată în urmă cu câțiva ani la inițiativa Radio România

  • 9 octombrie – Editura Casa Radio a invitat publicul meloman la Ateneul Român, la un eveniment editorial: apariția celei de-a doua ediții a albumului Cello Inspirations. Marin Cazacu – Violoncellissimo. La finalul concertului susținut împreună cu ansamblul Violoncellissimo, în cadrul Turneului Național Clasic la puterea a treia, îndrăgitul violoncelist Marin Cazacu a oferit autografe în rotonda centrală a Ateneului.
  • 14 octombrie – Noua stagiune la Sala Radio s-a deschis cu un concert extraordinar, dirijorul britanic Rumon Gamba, care și-a construit o frumoasă carieră artistică europeană, aflându-se la pupitrul Orchestrei Naționale Radio.

Concertul s-a deschis cu o partitură semnată de marele compozitor ceh Antonin Dvořák, Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră, ocazie de a-l aplauda pe violoncelistul Răzvan Suma, solist al Orchestrelor Radio și director artistic al proiectului Icon Arts Transilvania

  • 16 octombrie – Sala Radio a fost gazda concertului omagial dedicat unei voci nemuritoare a folclorului românesc, Maria Lătăreţu.

Un concert încărcat de emoţie, o seară de suflet, eveniment în care alături de Orchestra De Muzică Populară Radio – dirijată de Adrian Grigoraș – au urcat pe scenă: Ştefania Rareş, Ion Ghiţulescu, Gheorghe Turda, Maria Loga, Victoriţa Lăcătuşu, Emilia Drăgotoiu Nanu, Florin Pârlan, Silvia Timiş, Ingrid Boengiu, Gabriel Treteag, Larisa Cârlugea, Grupul Vocal Măriile Gorjului- Târgu Jiu (Gorj), Ansamblul de dansuri Burnasul- Alexandria (Teleorman).

În cadrul concertului a avut loc și lansarea oficială a albumului intitulat Maria Lătărețu – Mai ții minte, măi dragă Mărie, prin care Editura Casa Radio marchează anul acesta două date calendaristice importante. Pe 27 septembrie s-au împlinit 50 de ani de la trecerea în eternitate a Mariei Lătărețu. În plus, colaborarea interpretei cu Radio România a început acum 85 de ani, pe 29 august 1937, printr-un program susținut împreună cu taraful soțului ei, Mihai Lătărețu, în cadrul emisiunii Ora satului.

  • 19 octombrie – Orchestra de Cameră Radio a susţinut, pe scena Sălii Radio, concertul inaugural al stagiunii 2022 – 2023. La conducerea ansamblului s-a aflat apreciatul dirijor Cristian Mandeal, iar solist a fost tânărul violonist Valentin Şerban, câștigător al Concursului Internațional „George Enescu”, ediţia din 2020 – 2021. Programul concertului a cuprins trei lucrări din creaţia compozitorilor clasici vienezi: Simfonia „Dimineaţa” de Joseph Haydn, Serenada KV 239 de Wolfgang Amadeus Mozart şi Concertul pentru vioară și orchestră de Ludwig van Beethoven.

La finalul concertului, spectatorii s-au întâlnit cu dirijorul Cristian Mandeal, în cadrul unei sesiuni de autografe organizată de Editura Casa Radio, cu ocazia apariției celui mai nou material discografic al Orchestrei de Cameră Radio, sub conducerea dirijorală a maestrului Cristian Mandeal, intitulat Serenity.

Foto: Alexandru Dolea

  • 20-23 octombrie – Cel mai citit târg de carte de la cel mai ascultat radio din țară a ajuns în premieră în Buzău, pentru ultima etapă a Caravanei Gaudeamus Radio România din 2022. Prima ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România organizată în acest oraș a avut loc în incinta Centrului Muzeal I. C Brătianu. Evenimentul a fost organizat de Radio România, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău. Președintele de onoare al ediției, în mod tradițional un reprezentant activ al vieții culturale a orașului gazdă, a fost Daniel Costache, managerul Muzeului Județean Buzău
  • 20 octombrie – Radio România și Radio-Televiziunea din Slovacia au semnat un acord de cooperare bilaterală la sediul Radio Timișoara. Acordul a fost semnat de Răzvan Ioan Dincă, Președinte Director General Radio România și de Ľuboš Machaj, Director General al Radio-Televiziunii slovace.

Acordul de cooperare între Radiodifuziunea Română și serviciul public de radio și televiziune din Slovacia are ca obiectiv aprofundarea și întărirea cooperării bilaterale și extinderea posibilităților de schimburi culturale între cele două instituții, care colaborează strâns în domeniul radiofonic de peste 25 de ani. Parteneriatul încheiat între Radio România și Radiodifuziunea din Slovacia datează din 1997 și a fost primul acord semnat cu o instituție de media publică din străinătate al SRR după 1990

  • 21 octombrie – Dirijorul român Nicolae Moldoveanu, care s-a aflat la pupitrul unor mari orchestre precum BBC Philharmonic, Filarmonica Regală din Liverpool sau Orchestra Radio din Olanda, a revenit la Sala Radio pentru a dirija un concert dedicat romantismului german. Două dintre ansamblurile Radio România – Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio (dirijat de Ciprian Țuțu), au interpretat lucrări semnate de Schumann, Brahms și Mendelssohn.
  • 25 octombrie – Alina Velea, expert relații externe în cadrul Direcției Relații Internaționale a Societăţii Române de Radiodifuziune, a fost aleasă prin vot unanim în poziția de membru în Comisia de Relații Internaționale a Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU) în cadrul reuniunii care a avut loc la Geneva
  • 25-30 octombrie – Colegii noștrii Dan Corjos, Cristi Bădescu și Cristi Iordache, ingineri de sunet la Serviciul Producţie, au participat ca membri ai juriului în cadrul ediției a 18-a a Concursului de înregistrări audio TAKTONS 2022, Novi Sad, Serbia. Dan Corjos este membru al juriului din 2009, Cristi Bădescu din 2015 iar Cristi Iordache de anul acesta. De anul acesta Dan Corjos este și trustee din partea Radio România la acest concurs. Inginerii de sunet de la seviciul Producție reprezintă Radio România la acest concurs din 2009.

Denumit simbolic şi festivalul sunetului frumos, Concursul TAKTONS este organizat la fiecare 2 ani de către Societatea de Radioteleviziune Voivodina din Novi Sad – Serbia, de anul acesta în noul sediu al Radioteleviziunii din Petrovaradin, lângă Novi Sad. Scopul acestui concurs unic în Europa, cu o tradiţie de patru decenii este de evaluare profesională a producţiilor muzicale sau vorbite (teatru) înscrise în concurs, producţii realizate în ultimii 2 ani în radiodifuziunile și televiziunile ţărilor invitate.

Prezenţa Societăţii Române de Radiodifuziune în cadrul concursului Taktons 2022 a fost foarte buna şi de această dată. Am ieşit învingători la categoriile:

C4 – muzică clasică – formații mari – live – categorie câştigată şi în 2011, 2013 si 2017 (în 2015 și 2019 locul 2) – Octavian Reu

F1 – înregistrări speciale, formaţii mici, muzică populară – Mihai Alboaie.

Piesele câştigătoare au fost :

C4 – Suita nr 2 Daphnis și Cloe de Maurice Ravel în interpretarea orchestrei Les Dissonances înregistrată de Octavian Reu și echipa Carului 1 Digital la Sala Mare a Palatului în cadrul Festivalului G. Enescu.

F1 – Bem bin nare – piesa populară turcească în interpretarea formației Anton Pann, înregistrată de Mihai Alboaie cu ajutorul lui Andrei Barbu în studioul T6-Sile Dinicu al Radiodifuziunii Române.

Am obţinut de asemenea şi 2 premii II şi 1 premiu III.

Premiile secunde au fost la categoriile :

C1 – muzică clasică, formaţii mici, înregistrări speciale, cu un fragment din Transfige Dulcisime Jesu de Marc-Antoine Charpentier – înregistrare realizată de Dan Corjos,

C2 – muzică clasică, formaţii mari, înregistrări speciale, cu un fragment din Concertul pentru flaut, harpă și orchestră de C.P.Basacopol – înregistrare realizată de Cristian Iordache în studioul T4.

Premiul III a fost la categoria C4 – muzică clasică – formatii mari – live, cu un fragment din partea a IV-a din Simfonia a 7-a de A. Bruckner – înregistrare realizată de Dan Corjos și echipa Carului 1 Digital la Sala Mare a Palatului în cadrul Festivalului G. Enescu.

Radio România a reuşit să-și menţină locul I la categoria C4, categorie foarte disputată și dorită de toți participanții din toate țările, cât și să câștige, pentru prima dată, F1. În plus, categoriile câştigate, cât şi cele la care Radio România a obținut locurile 2 şi 3 arată varietatea de producţii pe care Serviciul Producții le abordează: pop-rock, jazz, simfonic, folclor, new-age.

Sâmbătă, 29.10.2022, a avut loc festivitatea de premiere a câştigătorilor Taktons 2022, în cadrul căreia Radio România a primit, în aplauzele tuturor, diplomele pentru locul întâi câştigat la cele doua categorii, cei prezenţi adresând felicitări reprezentanților Radio România pentru performanţa obţinută, exprimându-şi totodată admiraţia şi respectul pentru competenţa şi profesionalismul inginerilor de sunet români.

  • 27 octombrie – SRR devine, practic, printre primele servicii publice care prin votul unanim al Consiliului de Administrație aprobă o serie de indicatori de performanță pe care să îi aplice managementul / departamentele executive în implementarea politicilor.

SRR își va menține rolul de a prezenta în mod imparțial, realitățile vieții social-politice și economice interne și internaționale, de a asigura informarea corectă a cetățenilor asupra treburilor publice, de a promova, cu competență şi exigență, valorile limbii române, ale creației autentice culturale, științifice, naționale şi universale, ale minorităților naționale, precum şi valorile democratice, civice, morale şi sportive, de a milita pentru unitatea națională şi independența țării, pentru cultivarea demnității umane, a adevărului şi justiției, conform legii privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune.

Printre indicatorii aprobați, se află:

– creșterea ponderii segmentelor demografice 30-39 de ani și 40-49 de ani, așa cum sunt definite în studiile de audiență furnizate de ARA (Asociația pentru Radio Audiență);

– stabilirea unei ponderi a știrilor proprii din totalul știrilor, definite ca știri obținute prin mijloace proprii și care sunt difuzate mai întâi de canalele on air/online ale Radio România;

– creșterea indicatorilor de distribuție a informației în online și a ponderii conținutului propriu pe platformele gestionate de SRR;

– stabilirea unui număr minim de acțiuni off air pentru interacționarea mai bună cu ascultătorii canalelor media SRR și pentru atragerea de noi tipuri de public.

  • 27 octombrie – Radio România 3 Net „Florian Pittiș” a obținut premiul pentru cel mai bun radio online, în cadrul Premiilor Radar de Media 2022

Sursa foto: https://www.facebook.com/RadioRomania

  • 27 octombrie – Noua stagiune de jazz a Big Band-ului Radio a debutat la Sala Radio cu un concert – omagiu: The Magic of Chick Corea, eveniment dedicat memoriei marelui muzician de jazz american, care a trecut în neființă anul trecut. Compozitor, pianist, percuționist, creator al unor piese celebre considerate astăzi standarde de jazz, Chick Corea a fost distins cu 27 de premii Grammy.

Concertul l-a avut ca solist pe George Natsis, unul dintre cei mai apreciați pianiști de jazz români, și s-a derulat sub conducerea muzicală a dirijoarei Simona Strungaru, la prima sa stagiune ca dirijor al prestigiosului ansamblu Radio România

  • 28 octombrie – Radio România împlinește 94 de ani de când intră în casele ascultătorilor din țară și din străinătate, 94 de ani de când prestigioasa instituție publică reflectă cele mai importante evenimente. Ca o traducere a misiunii de promovare a culturii asumate de radioul public, dirijorul Mihail Jora a înființat în același an 1928 Orchestra Radio, astăzi Orchestra Națională Radio, ansamblu ce sărbătorește, așadar, aceeași frumoasă vârstă de 94 de ani și care dăruiește publicului său, în fiecare an, un concert aniversar.

Pe scena Sălii Radio a urcat dirijorul român Gheorghe Costin, care s-a format sub îndrumarea unor mari personalităţi dirijorale – Sergiu Celibidache şi Erich Bergel – și a fost aplaudat ca dirijor permanent al filarmonicilor din Timişoara, Târgu-Mureş şi Iaşi. Invitată specială a serii este și pianista Raluca Ştirbăţ, cunoscută publicului larg ca inițiatoare a campaniei de salvare a Casei Enescu de la Mihăileni (jud. Botoșani).

Concertul aniversar a debutat cu o lucrare a compozitorului român Pascal Bentoiu: Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră. Acesta a avut privilegiul de a studia chiar sub îndrumarea lui Mihail Jora, creatorul Orchestrei Naționale Radio.

În a doua parte a serii s-a ascultat Simfonia nr. 4 de Brahms, a cărei premieră absolută a avut loc chiar sub bagheta compozitorului, la Meiningen (Germania), pe 25 octombrie 1885

 

Foto: Alexandru Dolea

  • 31 octombrie – Radio România îşi deschide porţile, cu ocazia împlinirii, la 1 noiembrie, a 94 de ani de existenţă. Oaspeţii Radioului au putut vedea de unde se transmit ştirile, să îi cunosacă pe cei care le aduc în case informaţii, reportaje, muzică, teatru, sport
  • 1 noiembrie – Au fost marcaţi 94 de ani de când, la 1 noiembrie s-au auzit primele cuvinte transmise în eter: „Alo, alo, aici Radio Bucureşti… ”, graţie profesorului Dragomir Hurmuzescu, primul preşedinte al Consiliului de Administraţie al nou înfiinţatei Societăţi de Difuziune Radiotelefonică din România.

Din 1928, Radioul public este în slujba ascultătorilor săi, cu onestitate, echidistanţă şi exigenţă profesională.

Cu mândrie, sărbătorim la 1 noiembrie şi Ziua Naţională a Radioului, instituită de Parlamentul României, prin Legea nr. 255/2019, ca recunoaştere a rolului determinant al Radioului în istoria României.

Am marcat această sărbătoare şi în acest an, cu evenimente şi programe speciale, dedicate celor 94 de ani de existenţă neîntreruptă a Radioului public.

  • 1 noiembrie – Seria Martor este noua provocare pe care Radio România Cultural o lansează, cu prilejul Zilei Radio România. Martorii intervievați de Diana Joicaliuc și Georgiana Petrache au avut privilegiul de a trăi întâmplări istorice, de a participa la evenimente artistice unice, de a întâlni personalități fabuloase sau pur și simplu au fost în locul potrivit la un moment important. Nu au fost protagoniștii evenimentelor, dar spre deosebire de aceștia, care au trăit acele momente cu emoția și concentrarea inevitabile, martorii au fost uneori mai lucizi, au privit mai detașați, au putut avea imaginea de ansamblu. Pe ei însă nimeni nu i-a întrebat până acum.

Prin mărturiile lor privim istoria, întâmplările marcante, personalitățile, altfel. Aflăm noi detalii, schimbăm perspectiva, vedem evenimentele, în unele dintre cazuri, dintr-un alt unghi.

Astfel, pe tot parcursul zilei de 1 Noiembrie, se va asculta „Martori”. Cei mai în vârstă dintre ei au 94 de ani, sunt născuți odată cu radioul românesc, despre care vorbesc cu afecțiune.

  • 2 noiembrie – Tânărul dirijor Adam Hickox, sub bagheta căruia vor evolua în perioada următoare BBC Scottish Symphony Orchestra sau Royal Philharmonic Orchestra – Londra a dirijat Orchestra de Cameră Radio, într-un concert Haydn/Dvořák/Mozart. Concertul de la Sala Radio a debutat cu Simfonia nr. 44 semnată de Haydn, celebrul compozitor austriac considerat „părintele simfoniei”, creator a 106 lucrări încadrate genului simfoniei. Seara a continuat cu Suita Cehă de Dvořák și s-a încheiat tot în peisajul Boemiei prin Simfonia nr. 38 – Praga, ce poartă semnătura lui Mozart
  • 4 noiembrie – Violoncelistul Ștefan Cazacu a fost invitat la Sala Radio, unde a interpretat Variațiuni pe o temă Rococo, creație a lui Ceaikovski, inspirată de admirația acestuia pentru Mozart. Concertul prezentat de Orchestra Națională Radio s-a deschis cu Suita Mama mea gâsca, semnată de Ravel, creatorul celebrului Bolero. În partea a doua a serii de la Sala Radio a fost prezentată cunoscuta partitură Tablouri dintr-o expoziție, de Modest Musorgski
  • 6 – 13 noiembrie – Teatrul Național Radiofonic oferă în cadrul Festivalului Național de Teatru o valoroasă selecție de spectacole radiofonice, de ascultat on air pe canalele Radio România Cultural și Radio România Actualități, dar și online pe site-ul www.eteatru.ro în colecția FNT 2022.

În deschiderea selecției la Radio România Cultural, omagiem personalitatea actorului Ion Caramitru, la un an de la dispariție, cu spectacolul radiofonic Shylock de Gareth Armstrong. Creația anului 2011, Shylock a fost recompensată cu Premiul UNITER pentru Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic. (Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Răzvan Popa)

  • 7-9 noiembrie – Teatrul Naţional Radiofonic a prezentat în premieră, la Radio România Cultural: Carnavalul – scenariu radiofonic de Alexa Visarion după opera lui Ion Luca Caragiale, spectacol în amintirea marelui actor George Constantin.

Realizat în trei episoade, Carnavalul deschide seria premierelor radiofonice, difuzate în cadrul Secțiunii on air a Festivalului Național de Teatru, la Radio România Cultural

  • 8-11 noiembrie – Radio România, cu producția Teatrului Național Radiofonic (TNR) Cum să ne purtăm cu clienții de Ema Stere, în regia lui Mihnea Chelaru, se află în competiția oficială a secțiunii Youth la prestigioasa bienală Prix Ex Aequo 2022. Concursul internațional, dedicat teatrului radiofonic pentru copii și tineret, este organizat de Radioteleviziunea Slovacă (RTVS), în cooperare cu Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU). A 14-a ediție a Prix Ex Aequo se va desfășura la Bratislava. Organizatorii au anunțat selecția oficială la cele două categorii de concurs (povești și basme pentru copii și producții pentru tineret), care aliniază în total 16 producții, din 15 țări europene
  • 9 noiembrie – Pentru prima oară invitată să cânte alături de Orchestra de Cameră Radio, pianista Alexandra Silocea, a debutat pe mari scene ale lumii, precum Konzerthaus sau Musikverein din Viena, Carnegie Hall – New York, Bridgewater Hall din Manchester, Royal Festival Hall și Wigmore Hall din Londra, unde a avut onoarea de a interpreta la patru mâini alături de celebra Elisabeth Leonskaja, în cadrul concertului aniversar al acesteia, la împlinirea a 70 de ani.

La sala Radio, Alexandra Silocea a interpretat Mozart – Concertul nr. 17 în Sol major pentru pian şi orchestră.

Evenimentul de la Sala Radio s-a derulat sub bagheta lui Leo McFall, câștigător al prestigiosului premiu Deutscher Dirigentenpreis (Premiul Dirijorilor Germani) în 2015, dirijor șef al Orchestrei Simfonice din Vorarlberg – Austria

  • 9 noiembrie – Emisiunea Serviciul de noapte cu Maria Țoghină, difuzată de Radio România Actualități, a fost premiată, în cadrul Galei Premiilor UZPR, pentru ediția care l-a avut ca invitat pe scriitorul Dinu Săraru.

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a premiat personalități ale presei din România și jurnaliști care au participat la concursul Pandemie și patriotism, dar și membri ai Uniunii din toată țara și din filialele din Diaspora.

Jurnalista Ruxandra Săraru a menționat eforturile și proiectele Mariei Țoghină, de dezvoltare a Radioului Public, în calitate de jurnalist, dar și de fost președinte al Societății Române de Radiodifuziune.

  • 9 noiembrie – Agenția de presă Rador, aparţinând Societăţii Române de Radiodifuziune, a primit diploma de excelenţă din partea Fundaţiei Eurolink – Casa Europei, ca recunoaștere a implicării sale în susținerea învățământului dual. În cadrul ceremoniei, decanul Facultății de Jurnalism, Antonio Momoc, a mulțumit Radio România pentru parteneriatul solid dintre cele doua instituţii

  • 10 noiembrie – Stejarii, echipa naţională de rugby a României, alături de delegaţiile naționalelor de rugby din Chile, Uruguay și Tonga, aflate la București pentru turneul November Tests, au participat la concertul special de electro-swing de la Sala Radio. Rugbyştii au onorat astfel invitația lansată de Radio România, partenerul media al Federaţiei Române de Rugby.

Concertul a fost susținut de Big Band-ul Radio, dirijat de Simona Strungaru, invitata specială a serii fiind solista vocală Alice Francis din Germania, împreună cu trupa sa, formată din Martin Gruca, Chul-Min Yoo și Alexander Bisch.

Concertul a fost unul inedit pentru scena muzicală autohtonă și a îmbinat sonoritățile clasice de big band cu electro-swing, influențe pop sau hip-hop și vocea lui Alice Francis

  • 11 noiembrie – Teatrul Național Radiofonic a prezentat, la Radio România Cultural, premiera de teatru radiofonic Curtea minunilor de Iakovos Kambanellis, în traducerea lui Claudiu Sfirschi-Lăudat, adaptarea radiofonică și regia artistică semnate de Mihnea Chelaru. Spectacolul este realizat în coproducție cu Fundația Culturală Greacă
  • 11 noiembrie – Desemnat în 2016 Artistul anului în cadrul galei International Classical Music Awards, trombonistul, dirijorul și compozitorul suedez Christian Lindberg a fost invitat special la Sala Radio. Acesta a dirijat Orchestra Națională Radio într-un concert care a inclus și o compoziție proprie – Mandrake in the Corner pentru trombon şi orchestră.

Concertul s-a deschis cu Uvertura festivă Academica semnată de Brahms. Partea a doua a serii a propus publicului Simfonia a 5-a compusă de Ceaikovski, una dintre cele mai rafinate creații ale romantismului muzical.

Solistul serii de la Sala Radio a fost trombonistul Alexandru Moraru, membru al Orchestrei Naționale Radio

  • 13 noiembrie – Publicul a participat, la Ateneul Român, la Recitalul aniversar – Ilinca Dumitrescu 70. În program, lucrări de Domenico Scarlatti, Wolfgang Amadeus Mozart şi Frédéric Chopin.

Cu acest prilej, Editura Casa Radio a lansat albumul Arta pianistei Ilinca Dumitrescu. Domenico Scarlatti – Sonate. La finalul spectacolului, chiar pe scena Ateneului, prestigioasa pianistă a acordat o sesiune de autografe.

Apărut în colecţia Maestro a Editurii Casa Radio, albumul cuprinde o selecție de lucrări ce ilustrează sonor trăsăturile esențiale ale creației lui Domenico Scarlatti. Sonatele alese alcătuiesc un recital oferit într-o ipostază pe cât de unitară, pe atât de atrăgătoare prin varietatea pieselor, în interpretarea inconfundabilă a pianistei Ilinca Dumitrescu

  • 13 noiembrie – La Sala Radio a avut loc un concert folcloric aniversar dedicat solistei Maria Butilă, la sărbătorirea a 30 de ani de carieră artistică. Evenimentul intitulat Ceteruica dragă mi-i reprezintă o călătorie muzicală pe plaiuri mureşene, alături de Orchestra de Muzică Populară Radio, sub bagheta maestrului Adrian Grigoraş.

Invitați speciali ai serii de la Sala Radio au fost Sava Negrean Brudaşcu, Anghelina Timiş Lung, Cornel Borza, Niculina Stoican, Claudia Torop, Ion Drăgan, Radu Lazăr, Mihaela şi Ciprian Istrate, Radu Ciordaş, Marcel Părău, Constantin Bahrin, Livia Sorlea, Mădălina Mureşan, Andrei Haneş și ansamblul folcloric Spice Mureşene din Târgu Mureş.

  • 16 noiembrie – Sala Radio a fost gazda unui eveniment special: concertul prezentat de Orchestra de Cameră Radio, în parteneriat cu Ambasada Portugaliei la București, dedicat centenarului scriitorului José Saramango (1922-2010), laureat al Premiului Nobel pentru literatură.

Pe scenă a urcat apreciatul violonist Alexandru Tomescu, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România.

Derulat sub bagheta tânărului dirijor portughez Martim Sousa Tavares, concertul de la Sala Radio a cuprins lucrări semnate de compozitori celebri ca Beethoven sau Saint-Säens, dar și partituri ale unor apreciați creatori portughezi. Programul serii a reluat câteva dintre temele principale ale operei literare semnate de José Saramago.

La finalul concertului, publicul a fost invitat în foaierul central al Sălii Radio pentru o sesiune de autografe oferite de violonistul Alexandru Tomescu, pe două dintre albumele apărute la Editura Casa Radio: Alexandru Tomescu – Concerto. Mozart, Saint-Saëns, Dvořák și Romanian Chamber Orchestra, dirijor Cristian Măcelaru, Schubert și Dvořák.

  • 17 noiembrie – Teatrul Național Radiofonic a prezentat în premieră, la Radio România Cultural, Luminița, de la capătul tunelului de Radu F. Alexandru, în regia lui Mircea Cornișteanu. În distribuție: Constantin Cotimanis, Monica Davidescu, Dan Condurache, Alexandra Poiană. Regia de montaj: Dana Lupu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu.

Luminița, de la capătul tunelului este o comedie amară despre cinismul politic și moftangii vremurilor noastre, despre iubirea dată în schimbul carnetului de partid, despre infidelități validate de sondaje și despre mentalități corupte

  • 18 noiembrie – Câștigător al celebrului Concurs Internațional de Dirijat Gustav Mahler, Germania – 2020, Finnegan Downie Dear, care va debuta în noua stagiune la Staatsoper Berlin (Opera de Stat din Berlin), a fost invitat la Sala Radio să dirijeze un concert Beethoven/Schubert, la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio. Pe scena Sălii Radio s-a aflat și cunoscutul pianist Horia Mihail, solist al Orchestrelor și Corurilor Radio și protagonist al turneului național anual „Pianul Călător”, care a interpretat Concertul nr. 4 pentru pian și orchestră, semnat de Beethoven
  • 24 noiembrie – Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, Răzvan-Ioan Dincă, a discutat cu reprezentanţii instituţiilor francofone în România despre sărbătorirea, în 2023, a 30 de ani de la aderarea României cu drepturi depline la Organizaţia Internaţională a Francofoniei. Participanţii au creionat evenimente jurnalistice on air şi online, ca şi proiecte comune offline prin care postul public de radio să evidenţieze importanţa limbii franceze şi a activităţii României în Mişcarea Francofonă.

La întâlnire au participat Artur Mattli, Ambasadorul Elveţiei la Bucureşti, preşedinte GADIF (Grupului Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone din România), Eric Poppe, Reprezentant al Organizației Internaționale a Francofoniei pentru Europa Centrală și de Est, Julien Chiappone-Lucchesi, Directorul Institutului Francez din România şi Mohamed Ketata, Director Regional al Agenţiei Universitare a Francofoniei – Biroul Europa Centrală și Orientală.

  • 25 noiembrie – Bărbierul din Sevilla, Nunta lui Figaro, Don Giovanni, Carmen sunt câteva dintre titlurile de operă care nu mai au nevoie de nici o prezentare și în jurul acestor hit-uri ale muzicii clasice fiind conceput concertul prezentat de Orchestra Națională Radio.

Intitulat Uverturi celebre, evenimentul de la Sala Radio s-a derulat sub bagheta lui Mihnea Ignat, dirijor al Operei Naționale Române Timișoara și director artistic al Orchestrei Simfonice din Elche (Spania).

Evenimentul a punctat și o aniversare specială a Sălii Radio: se împlinesc 70 de ani de când s-a inaugurat – pe 27 noiembrie 1952 – clădirea ce găzduiește și astăzi Radio România. Cu această ocazie, pe ecranele din foaierul central al Sălii Radio a fost prezentată o expoziție fotografică cu imagini de arhivă inedite din istoria instituției.

  • 28 noiembrie – Radio Chișinău, post al Societății Române de Radiodifuziune lansat la 1 decembrie 2011, va putea fi ascultat în curând în municipiul Bălți și în orașul Căușeni. Radio Chișinău a câștigat concursul organizat de către Consiliul Audiovizualului din Republica Moldova, pentru cele două frecvențe – Bălți, 98,8 MHz și Căușeni, 92,5 MHz.

Acestea se adaugă celorlalte șapte frecvențe pe care Radio Chișinău le deține in Republica Moldova: Chișinău (89,6 MHz), Drochia (107,1 MHz), Cahul (93,3 MHz), Briceni (99,0 MHZ), Edineț (96,4 MHz), Ungheni (93,8 MHz) și Anenii Noi (106,1 MHz). Programele Radio Chișinău pot fi ascultate și online pe site-ul www.radiochisinau.md.

Prin decizia Consiliului Audiovizualului din Republica Moldova, cetățenii din Bălți și Căușeni vor avea acces la conţinut editorial de calitate, informații verificate și echidistante, în conformitate cu standardele deontologice ale Radio România. Odată cu operaționalizarea celor două frecvențe, mai bine de două treimi din cetățenii Republicii Moldova vor putea asculta vocile profesioniştilor de la Radio Chişinău

  • 28 noiembrie – Din această zi, timp de 9 zile, 9 scriitori din 9-a generație se dau pe București FM!. Fiecare dintre ei își deschide cartea pentru tine, în Bună dimineața București! Dacă ți-e dor de o lectură captivantă, surprinzătoare, dacă vrei o poveste frumoasă, dacă ești în căutarea unui roman care să te țină captiv până la ultima pagină, stai cu urechea pe București FM.

Zilnic, la 9:30, un scriitor din 9-a generație și-a prezentat cartea și te-a convins, cu argumente, că a lui e cea mai bună!

  • 30 noiembrie – Violonista Ioana Cristina Goicea, violoncelistul Andrei Ioniță și pianista Daria Tudor – trei dintre cei mai cunoscuți și apreciați muzicieni români ai momentului, la nivel internațional – au susținut un concert cameral extraordinar, la Bruxelles, prilejuit de sărbătorirea Zilei Naționale a României. Evenimentul a avut loc în sala de concerte a emblematicului Muzeu al Instrumentelor Muzicale de la Bruxelles (MIM), în inima orașului ce găzduiește instituțiile reprezentative ale Uniunii Europene. Concertul sa desfășurat sub emblema proiectului “Moștenitorii României muzicale”, unul dintre cele mai vizibile programe de promovare a tinerilor muzicieni români.

Repertoriul propus pentru această după-amiază camerală specială a adus în atenție opera compozitorului-simbol pentru România, George Enescu, în program figurând Sonata nr. 2 op. 6 pentru vioară și pian, alături de Sonata op. 26 nr. 2 pentru violoncel și pian. Cei trei muzicieni s-au reunit apoi pentru a interpreta Trio op. 70 nr. 1 de Ludwig van Beethoven, lucrare ce figurează pe un album pe care artiștii l-au lansat cu această ocazie, apărut la Editura Casa Radio, parte a corporației Radio România.

Concertul a fost organizat de ICR Bruxelles, la inițiativa Radio România Muzical, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Belgiei, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE, Delegația Permanentă a României la NATO și Rotary Club Pipera din București.

  • 1 decembrie – Ziua Națională a României a fost marcată într-un cadru select, la Sala Radio. Apreciatul dirijor Cristian Mandeal s-a aflat la pupitrul Orchestrei Naționale Radio, într-un eveniment care a cuprins partituri semnate de Ion Dumitrescu, Edward Elgar și Camille Saint-Saëns.

Evenimentul l-a avut ca invitat special pe unul dintre cei mai importanți tineri muzicieni români: violoncelistul Cornelius Zirbo.

La finalul acestui concert, publicul spectator a fost invitat în foaierul central al Sălii Radio pentru o sesiune de autografe oferite de dirijorul Cristian Mandeal pe compact-discul apărut anul acesta la Editura Casa Radio sub titulatura Serenity. Playlistul albumului cuprinde lucrări din epoci și universuri sonore diferite ce au, însă, o trăsătură comună: generează și amplifică starea de liniște și de introspecție. Înregistrările au fost recent realizate (2020, 2021) și reflectă o colaborare de tradiție între Orchestra de Cameră Radio și dirijorul Cristian Mandeal.

– De 1 decembrie, toate posturile Societății Române de Radiodifuziune au fost în sărbătoare – programe interactive, interviuri de excepție, reportaje dedicate marii sărbători, muzică românească. Dacă aţi rămas cu noi, aţi cunoscut oameni care fac cinste țării, reprezentanți ai noii generații de profesioniști în economie, muzică, sport, viață și responsabilitate socială, dar nu numai. Campania Născut în România, difuzată întreaga zi pe toate posturile Radio România, a adus în fața dumneavoastră excelența.

Aţi putut urmări în programele noastre transmisiuni directe de la ceremoniile de Ziua Naţională din Capitală – Parada de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf, de la Alba Iulia, precum şi din alte locuri din ţară şi de peste hotare, realizate de reporterii și corespondenții Radio România Actualități și de cei ai Studiourilor Regionale.

  • 5 decembrie – Începând cu această zi, seară de seară, Alexandrina Halic a interpretat douăzeci de poveşti inedite semnate de scriitori iluştri ai genului, precum: Petre Ispirescu, Hans Christian Andersen, Luigi Capuana, Guido Gozzano, Helen Beatrix Potter ori Fraţii Grimm, în traducerea şi dramatizările scriitoarei Sanda Socoliuc.

Continuând tradiţia marilor voci ale teatrului românesc care au fost invitate să interpreteze poveşti la microfonul Teatrului Naţional Radiofonic, dacă ar fi să amintim doar înregistrările anilor 2000, în care monştri sacri precum: Mircea Albulescu, Ilinca Tomoroveanu, Mariana Mihuţ, Rodica Mandache, Victor Rebengiuc sau Ion Caramitru au istorisit basme în cadrul amplului proiect „A fost odată ca niciodată” difuzat la Radio România Cultural, Alexandrina Halic a acceptat să se alăture acestui demers.

  • 7 – 11 decembrie – Poeta Ana Blandiana a fost președintele de onoare al Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, ediția 29, care a avut loc la Romexpo, organizat de postul public de radiodifuziune.

Cel mai citit și mai îndrăgit târg de carte din România a revenit, în premieră în cursul lunii decembrie, la formatul care l-a impus de peste un sfert de secol drept un reper solid al pieței de profil din țara noastră.

Inaugurarea oficială a ediției a avut loc miercuri, 7 decembrie, la ora 12:00. Târgul a fost deschis zilnic, între orele 10:00 și 20:00, iar la această ediție, accesul tuturor categoriilor de public a fost gratuit.

Ediția București 2022 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, reluată după doi ani de pauză, consolidează statutul evenimentului de vârf de piață editorială, la nivel național:

– Aproape 7.900 mp de standuri și spații de evenimente au ocupat integral cel mai mare pavilion expozițional din țară; din perspectiva anvergurii evenimentului, ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus se apropie foarte mult de ediția care a stabilit un record național, derulată în noiembrie 2019.

– Circa 200 de participanți au oferit publicului o gamă extrem de variată de produse editoriale, pe diferite suporturi, adecvate tuturor vârstelor și domeniilor de interes, muzică și jocuri educative. Alături de nume consacrate de zeci de ani în peisajul editorial românesc, s-au regăsit numeroși participanți în premieră la acest eveniment, atât edituri care și-au câștigat deja o binemeritată notorietate, cât și proiecte noi, la început de drum. Toate standurile găzduite de Pavilionul B2 Romexpo s-au regăsit în format virtual pe website-ul www.gaudeamus.ro.

– Peste 600 de evenimente editoriale, care s-au desfășurat deopotrivă în cele șase spații dedicate amenajate în incintă și la standurile participanților. În premieră, în incinta târgului au fost amenajate, împreună cu partenerii acestei ediții – Opera Comică pentru Copii și Asociația Versus – două spații dedicate activităților interactive pentru cei mai tineri vizitatorii.

Proiectele conexe marca Gaudeamus Radio România care s-au desfășurat în cadrul acestei ediții a târgului reunesc tradiția și inițiative în premieră:

– Concursul Național de Lectură Mircea Nedelciu, adresat liceenilor, care a reunit concurenți din întreaga țară, s-a desfășurat în acest an într-o formulă inedită, pe bază de eseuri transmise în format video; tema concursului a fost „Centenar Marin Preda. 100 de ani de la naștere.”

– Invitați de nota 10: Olimpicii României este proiectul prin intermediul căruia Radio România și partenerii săi recompensează și promovează elevii care obțin rezultate excepționale la olimpiade internaționale la diferite discipline.

Premiile pentru cele două proiecte, în valoare de circa 25.000 lei, au fost oferite de Asociația Lions Club Millennium Bucharest, sponsor tradițional al evenimentului.

– Pick up a Secret Story a fost un nou proiect, inițiat cu acest prilej și derulat în colaborare cu fundația Hospice Casa Speranței (cea mai mare organizație specializată în îngrijire paliativă gratuită din România), cu sprijinul participanților și al publicului, care au contribuit la strângerea de fonduri pentru susținerea activității curente a fundației, donând sau achiziționând pachete de cărți al căror conținut rămâne un secret, până la desfacerea pachetului.

Foto: https://www.facebook.com/RazvanIoanDinca

  • 8/10/11/15 decembrie – Orchestrele și Corurile Radio România au propus 4 concerte extraordinare special dedicate sărbătorilor de iarnă, suită de evenimente care a debutat în data de 8 decembrie 2022 prin concertul Big Band-ului Radio și al Orchestrei de Cameră Radio, intitulat „Have Yourself a Jazzy Christmas”.

– pe 10 decembrie, a fost rândul micilor artiști și al micilor spectatori să se bucure de apropierea Crăciunului. Corul de Copii Radio a invitat la un concert tradițional unde au putut fi ascultate colinde precum „La Vitleem colo-n jos”, „Domnuleț și Domn din cer”, „Flori dalbe” sau „Moș Crăciun”, alături de cântece de sărbătoare de pe alte meleaguri, ca „Adeste fideles”, „Joy to the World”, „Jingle Bells”, „Shchedryk” (colind din Ucraina) ș.a. La pian s-a aflat Magdalena Faur și invitați ai serii au fost Eduard Antal – la orgă, Grupul Vocal „Etheros”, Atelierul „Școala de Cor” și Ansamblul de băieți al Corului de Copii Radio

– pe 11 decembrie, concertul tradiţional de colinde „Începem a colinda…” a adus pe scena Sălii Radio, într-o tradiție continuată de 30 ani, în preajma Sfintei Sărbători a Naşterii Domnului, datinile şi obiceiurilor de sărbători, așa cum sunt ele păstrate în satul românesc. Cete tradiţionale din Argeş, Bacău, Maramureş, Olt, Suceava, Teleorman au dăruit publicului bucureştean colindele, datinile şi obiceiurile de Crăciun şi An Nou

– pe 15 decembrie – spectatorii au pășit în atmosfera sacră a sărbătorilor prin concertul prezentat de Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului ansamblului, Ciprian Țuțu. Evenimentul a propus publicului o suită de colinde românești, alături de piese din repertoriul clasic vocal-simfonic specifice Crăciunului, semnate de mari compozitori ca Bach sau Handel, dar și de șlagăre internaționale precum „We Wish You a Merry Christmas” sau „Deck the Halls”.

În ipostază solistică, au fost aplaudaţi mezzosoprana Elena Postelnicu, tenorul Florian Paraschiv (aflat la ultimul său concert pe scena Sălii Radio) și Cristian Paraschiv (care continuă activitatea tatălui său în Corul Academic Radio). Concertul s-a derulat cu participarea pianistei Carmen Săndulescu

  • 9 decembrie – Christian Badea, dirijorul român care și-a construit o carieră internațională de peste 40 de ani, ce cuprinde colaborări cu prestigioase săli de concerte și teatre de operă de pe toate continentele și al cărui repertoriu vast se întinde de la Bach şi Mozart la cele mai importante creaţii ale compozitorilor contemporani, a fost invitat la Sala Radio să dirijeze una dintre cele mai des interpretate simfonii creată vreodată: Simfonia nr. 9 – Din lumea nouă, semnată de Dvořák, în interpretarea Orchestrei Naţionale Radio.

Seara de la Sala Radio s-a deschis cu Uvertura operei Vespri siciliani – Verdi și a continuat cu arii din opere precum Don Carlo sau Bărbierul din Sevilla, interpretate solistic de basul american Eric Halfvarson, cu participarea Corului Academic Radio (pregătit de dirijorul Ciprian Țuțu)

  • 10 decembrie – În fiecare an, în luna decembrie, mulți părinţi cumpără cadouri pentru copiii lor: jucării, cărţi, haine, dulciuri, portocale, le împachetează în hârtie colorată şi le dăruiesc de Moş Niculae sau de Moş Crăciun. La fel ca părinţii, angajații Agenției de presă Rador a Radio România au citit scrisorile pentru Moș Crăciun și au oferit, în această zi, cadouri şi zâmbete copiilor români şi ucraineni găzduiţi în Centrul ProVita din Vălenii de Munte
  • 12 decembrie – Radio România a găzduit reuniunea Comitetului Director al COPEAM – Conferința Permanentă a Audiovizualului Mediteraneean, care a adus la București manageri și profesioniști de media din zona Mediteranei. La invitația Radiodifuziunii Române, conducerea COPEAM a decis să desfășoare în România această întâlnire, la care au participat reprezentanți ai posturilor publice de radio și televiziune membre ale organizației, din Croația, Italia, Franța, Palestina, Spania și Turcia.

Radio România este membru în Comitetul Director al COPEAM încă din anul 2009, iar proiectele desfășurate în parteneriat au creat, în peste un deceniu de colaborare, numeroase oportunități de schimburi de programe radiofonice și de experiențe pentru jurnaliști.

Peste 60 de instituții de media din 26 de țări sunt membre COPEAM, iar scopul organizației este dezvoltarea proiectelor de cooperare în domeniul audiovizualului și a programelor în coproducție, cu o atenție specială acordată formării jurnaliștilor și încurajării inovației și creativității în regiune. COPEAM susține campanii alături de UNESCO, Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR), UNAOC, FAO etc.

Foto: https://www.facebook.com/RazvanIoanDinca

  • 13 decembrie – Teatrul Național Radiofonic a prezentat în premieră absolută, la Radio România Cultural – Cazul Sfântul Filimon. Scenariul radiofonic și regia artistică: Gavriil Pinte. În distribuție: Cristian Iacob, Mircea Constantinescu, Dan Aștilean, Liviu Cheloiu, Petre Nicolae, Dorin Andone, Tomi Cristin, Dragoș Muscalu, Vasile Toma. Regia de montaj: Dana Lupu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Patricia Prundea. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor și coordonator de proiect: Magda Duțu. Spectacolul a fost realizat în cadrul proiectului Biografii, memorii.
  • 14 decembrie – Ultimul concert din acest an prezentat de Orchestra de Cameră Radio a fost un eveniment de înaltă ținută, conceput în jurul invitatului special al serii. Celebrul violonist francez David Grimal a evoluat pe scena Sălii Radio, în dublă ipostază, de solist și dirijor
  • 16 decembrie – Orchestra Națională Radio a evoluat sub bagheta lui Gabriel Bebeșelea, unul dintre cei mai bine cotați dirijori români peste hotare, aplaudat în cele mai prestigioase săli de concert ale lumii. Seara de la Sala Radio s-a deschis cu Simfonia de tinerețe semnată de Serghei Rahmaninov, un preambul pentru aniversarea de 150 de la nașterea marelui compozitor, sărbătoare ce va face ca anul 2023 – să fie declarat pentru muzicienii din toată lumea Anul Rahmaninov.

Evenimentul l-a readus pe scena Sălii Radio pe Alexandru Tomescu, care a interpretat de această dată Concertul în la minor pentru vioară și orchestră compus de Glazunov. Alexandru Tomescu împlinește 20 de ani de când este solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, ipostază din care a încântat publicul de la Sala Radio cu zeci de concerte.

La finalul acestei seri, Editura Casa Radio a invitat publicul în foaierul central al Sălii Radio, pentru o sesiune de autografe oferită de violonistul Alexandru Tomescu pe albumul Alexandru Tomescu – Concerto. Albumul cuprinde lucrări emblematice din repertoriul concertant violonistic, creații semnate de Wolfgang Amadeus Mozart, Camille Saint-Saëns și Antonín Dvořák, interpretate de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, alături de Orchestra Națională Radio, dirijori – Cristian Măcelaru și Tiberiu Soare. Compact-discul Alexandru Tomescu – Concerto este apărut în colecția Radio România Muzical a Editurii Casa Radio

  • 16 decembrie – Puntea (proiecții colective pentru un viitor incert) de Oana Hodade, primul spectacol de teatru radiofonic creat de Teatrul Național Radiofonic în coproducție cu Reactor, a avut premiera la Radio România Cultural vineri, 16 decembrie, ora 23:00. Premiera radiofonică a fost precedată de două avanpremiere cu public la Reactor de creație și experiment Cluj-Napoca, iar din 17 decembrie a putut fi accesată online pe www.e-teatru.ro și YouTube Reactor
  • 18 decembrie – Sala Radio a găzduit evenimentul cameral al lunii decembrie: un concert susținut de trei dintre cei mai cunoscuți și iubiți tineri muzicieni români cu carieră internațională, violonista Ioana Cristina Goicea, violoncelistul Andrei Ioniță și pianista Daria Tudor.

În program au figurat două lucrări de George Enescu: Sonata nr. 2 op. 6 pentru vioară și pian, alături de Sonata op. 26 nr. 2 pentru violoncel și pian. Cei trei muzicieni s-au reunit apoi pentru a interpreta Trio op. 70 nr. 1 de Ludwig van Beethoven, lucrare ce figurează pe un album pe care artiștii l-au lansat în România cu această ocazie, album apărut la Editura Casa Radio

actualizat la 18 decembrie 2022