Premierul Ucrainei, despre atacul masiv lansat de ruşi: „A fost pregătit timp de o jumătate de lună”

Premierul ucrainean, Denis Şmihal, susţine că Rusia a mizat puternic pe atacul masiv lansat, joi dimineaţă, împotriva Ucrainei, sperând că îi va lăsa pe ucraineni fără electricitate înainte de Anul Nou. Potrivit lui Şmihal, invadatorii ruşi s-au pregătit pentru acest atac timp de două săptămâni. „Al zecelea atac la scară largă al Rusiei încearcă să îi priveze pe ucraineni de lumină înainte de Anul Nou. Inamicul a mizat puternic pe acest atac, pregătindu-se pentru el timp de două săptămâni” – a scris premierul pe Telegram. Potrivit lui Denis Şmihal, forțele de apărare antiaeriană ucrainene au demonstrat un nivel incredibil de dexteritate și eficiență, doborând 54 din 69 de rachete. Cu toate acestea, au fost înregistrate lovituri și avarii, în special la instalațiile de alimentare cu energie. „În unele regiuni, s-ar putea recurge la întreruperi de urgență, pentru a evita accidentele în rețele. Energeticienii noştri lucrează deja pentru a repara totul. Mulţumesc apărării antiaeriene, Forțelor Armate, medicilor, salvatorilor și tuturor celor implicați în eliminarea consecințelor bombardamentelor” – a adăugat premierul de la Kiev.(Agenția de presă RBC – 29 decembrie)/sdan/dsirbu