În 2023 vom continua lupta pentru apărarea integrității teritoriale, declară ministrul sârb de externe

Și în 2023 vom continua dificila luptă diplomatică și politică legată de apărarea integrității teritoriale și suveranității Serbiei” – a declarat ministrul sârb de externe, Ivica Dačić, adăugând că este greu să vorbești despre planuri când totul începe și se încheie cu tema integrității teritoriale și suveranității Serbiei, deci și în 2023 aceste planuri trebuie să asigure cea mai bună bază pentru apărarea intereselor naționale și de stat. „Din păcate, aceasta va fi o temă și pentru perioada următoare. Spun din păcate, deoarece sunt sigur că vor continua presiunile, dublul standard, șantajul, iar obiective precum integrarea europeană sau bunele relații cu state importante de pe scena politică internațională vor fi condiționate de stadiul dialogului cu Pristina” – a declarat Dačić, adăugând că Serbia va depune eforturi maxime pentru a menține pacea și a continua dialogul, dar va apăra cu toată forța viața și supraviețuirea poporului sârb din Kosovo. „Am sperat și sperăm că într-un sfârșit comunitatea internațională va înțelege că cel mai mare factor de instabilitate și cea mai mare amenințare pentru pace și stabilitate în regiune este (premierul Kosovo) Albin Kurti, respectiv politica autorităților de la Pristina, politica nerespectării acordurilor internaționale, de la Rezoluția 1244 a Consiliului de Securitate ONU și până la acordul de la Bruxelles” – a declarat Dačić, adăugând că măsurile unilaterale ale autorităților de la Pristina conduc la noi escaladări ale conflictului din Kosovo. Potrivit lui Dačić, Kurti dorește izgonirea sârbilor din Kosovo și ajungerea la o soluție care ar presupune recunoașterea internațională a Kosovo. Dačić și-a exprimat dorința ca în noul an să se încheie războiul de pe câmpul de luptă din Ucraina, război care a produs schimbări tectonice pe scena politică, economică și energetică internațională. „În acest fel, se vor crea condiții pentru rezolvarea altor probleme cum ar fi integrarea europeană, reducerea presiunilor asupra Serbiei, sau aplicarea dublului standard când este vorba de integritatea teritorială a Ucrainei și integritatea teritorială a Serbiei” – a explicat Dačić, adăugând că politica conducerii de stat a Serbiei va fi orientată spre viitor și perspectiva europeană, dar cu apărarea intereselor naționale și de stat ale Serbiei./rmihaj/dsirbu

www.rts.rs – 3 ianuarie