Lavrov a discutat cu ministrul de externe al Israelului situația în Ucraina

„Șefii departamentelor de politică externă au discutat subiecte de actualitate aflate pe agenda bilaterală, cu accent pe importanța consolidării potențialului colaborării economico-comerciale. În acest context a fost accentuată necesitatea convocării următoarei ședințe a Comisiei Mixte ruso-israeliene”, se arată în comunicatul Ministerului de Externe al Rusiei, referitor la convorbirea telefonică avută astăzi de ministrul de externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, cu noul ministru de externe al Israelului, Eli Cohen. Ministrul rus l-a informat pe omologul său israelian „despre anumite aspecte ale situației din Ucraina, în contextul operațiunii militare speciale desfășurate de Rusia.” Cei doi miniștri au analizat, de asemenea, situația în Orientul Mijlociu și din Africa de Nord. „În timpul discutării problematicii reglementării israeliano-palestiniene partea rusă a subliniat disponibilitatea de a contribui în continuare la relansarea procesului de pace pe o bază legală internațională general recunoscută”, se arată în comunicat. Lavrov „a reafirmat poziția Rusiei în favoarea normalizării situației în Siria prin metode politico-diplomatice, cu respectarea suveranității și a integrității sale teritoriale, necesitatea lichidării amenințării teroriste în această țară, în conformitate cu Rezoluția 2254 a Consiliului de Securitate al ONU”, se mai arată în document./snicolau/schelaru

www.interfax.ru – 3 ianuarie