Adunarea Naţională a ratificat un acord privind contribuţia financiară între Bulgaria şi UE în cadrul programului InvestEU

Adunarea Naţională a ratificat un acord privind contribuţia financiară între Bulgaria şi Uniunea Europeană în cadrul programului InvestEU. Scopul documentului este de a determina partenerii pentru implementare, condiţiile pentru încheierea unui acord de garanţie între aceştia şi Comisia Europeană, precum şi de a stabili angajamentele specifice ale părţilor în legătură cu termenii şi punerea în aplicare a condiţiilor financiare şi condiţiilor de utilizare a fondurilor. Rezultatul care se preconizează a fi atins odată cu adoptarea acordului este includerea Bulgariei în Programul InvestEU./ddaniela/asalar

(www.dariknews.bg – 5 ianuarie)