Valul de viroze respiratorii și gripe se amplifică de la o săptămână la alta

Realizator: Nicoleta Turcu – Valul de viroze respiratorii și gripe se amplifică de la o săptămână la alta și este deja mult mai puternic față de media ultimilor ani. Specialiștii estimează că vârful sezonului gripal va fi atins abia după jumătatea lunii și se va tempera în luna februarie. Această perioadă se caracterizează printr-o incidență crescută a infecțiilor respiratorii la copii, atrag atenția medicii, îngrijorați de faptul că abia s-au redeschis școlile și grădinițele. La categoria de vârstă 0-2 ani, cele mai multe infecții sunt date de virusul sincițial, adică până la 93% dintre ei trec cel puțin o dată prin această infecție. De asemenea, medicii pediatri spun că un copil sănătos face, de regulă, între șase și nouă episoade de infecție respiratorie acută într-un an, însă numărul acestora poate crește dacă cel mic este în colectivitate sau într-o familie numeroasă. Adriana Turea are mai multe informații:
Reporter: Sugarii sunt mai sensibili în fața infecțiilor respiratorii decât un copil mai mare și, cu cât vulnerabilitatea imunologică este mai mare, cu atât riscul să facă forme mai zgomotoase este mai mare. Președintele Societății Române de Pediatrie, profesor, doctor Doina Pleșca, spune ce face diferența la un copil între o răceală simplă și o gripă:
Doina Pleșca: Gripa se caracterizează printr-un debut acut febră mare, rezistentă, mialgii, stare alterată, nas ca recurge, nas înfundat, usturime în gât, în timp ce răceala comună, așa-numitul guturai, care și el este produs de alte virusuri, are o evoluție progresivă, nu este foarte zgomotoasă. De multe ori, copilul este subfebril, îi curge nasul, este obstruat, dar aceste simptome sunt mult mai bine tolerate.
Reporter: Medicul a mai adăugat că, în cazul în care copilul este indispus, nu vrea să mănânce, zace, are o temperatură de până la 37,5 grade Celsius, este un copil care anunță că ceva va apărea și este prudent ca în aceste situații cei mici să fie ținuți acasă./azamfir/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 ianuarie)