În Ungaria, consumul de gaze a scăzut cu aproximativ un sfert în decembrie (Ministerul Energiei)

Gospodăriile din Ungaria și-au redus consumul de gaze naturale cu peste 23%, iar operatorii economici cu aproape 25% în ultima lună din 2022, comparativ cu aceeași perioadă din 2021, a informat miercuri Ministerul Energiei (ME) din Ungaria, într-un comunicat remis Agenției de Presă MTI.
Potrivit comunicatului, pe baza datelor Biroului Central de Statistică din Ungaria (KSH), consumul anual de gaze naturale a scăzut anul trecut cu 17% față de anul precedent. Consumul de energie electrică a înregistrat, de asemenea, o scădere substanțială, cu peste 7% în decembrie și cu aproape 3% în 2022 față de 2021.
Pe lângă vremea blândă, scăderea semnificativă se datorează, de asemenea, comportamentului conștient al consumatorilor și măsurilor guvernamentale de economisire adoptate ca urmare a creșterilor de prețuri la energie, cauzate de sancțiuni, se arată în comunicat, care mai precizează: În decembrie 2022, consumul total de gaze naturale în Ungaria a fost cu aproape 24% mai mic decât în anul precedent. Anul trecut, consumul de gaze a fost cu 16,6% mai mic în cazul consumatorilor casnici și cu 17,2% mai mic în cazul economiei, în comparaţie cu anul precedent. Acest lucru s-a datorat, de asemenea, măsurilor de economisire a gazului impuse unor instituții de stat.
Comunicatul mai precizează că stocurile rămase disponibile în depozitele interne ar ajunge pentru aproximativ trei luni, pe măsură ce ne apropiem de jumătatea sezonului rece, fără să fie nevoie de alte cantităţi de gaze, calculând cu un necesar de gaze naturale mai mare din anii anteriori, în sezonul rece. Consumul de energie electrică în Ungaria a scăzut, de asemenea, în comparație cu anul trecut, acesta fiind în decembrie cu 7,1% mai mic decât în 2021 și cu aproape 3% mai mic pe bază anuală.
Guvernul ungar continuă să considere protecția reducerii cheltuielilor generale ca fiind una dintre sarcinile sale prioritare și, în acest scop, a crescut cu patru ori fondul de protecție a cheltuielilor generale de la 670 de miliarde de forinți la 2.610 miliarde de forinți, se mai arată în comunicat.
În decembrie 2022, familiile din Ungaria au plătit în continuare cele mai mici preţuri pentru gaze naturale și au primit energie electrică la al doilea cel mai ieftin preț dintre consumatorii europeni. Tarifele pentru consumatorii casnici nu au crescut din ianuarie, nici peste, nici sub consumul mediu. Gospodăriile au acces la principalele surse de energie la aceleași prețuri pe toată durata sezonului rece. O utilizare mai economică va atenua, de asemenea, riscurile pe care politica de sancțiuni le prezintă pentru securitatea aprovizionării, a precizat Ministerul Energiei din Ungaria./vblanka/sdm2

(MTI – 11 ianuarie)