Premierul Croației solicită comercianților să revină la prețurile inițiale, în caz contrar vor fi aplicate amenzi

Premierul Croației, Andrej Plenković, a făcut apel la comercianți ca până la sfârșitul săptămânii să revină la prețurile de dinainte de trecerea la moneda euro. „O parte dintre comercianți au profitat de trecerea la moneda euro și au majorat nejustificat prețurile, invocând că prețuri au fost doar rotunjite” – a declarat Plenković, adăugând că dacă până vineri 13 ianuarie prețurile nu vor reveni la nivelul anterior trecerii la moneda euro, guvernul va folosi toate mijloacele de care dispune, precum oprirea subvențiilor și majorarea taxelor și impozitelor. „Nu vom permite ca o realizare strategică a guvernului și statului să fie periclitată de un comportament iresponsabil” – a declarat Plenković, adăugând că o parte dintre comercianți au „rotunjit fraudulos” prețurile și nu numai cu câțiva cenți, aducând astfel prejudicii cetățenilor și economiei. În Croația de la 1 ianuarie moneda oficială este euro, iar kuna va mai putea fi folosită până la 15 ianuarie. Până la sfârșitul anului 2023 bancnotele și monedele kuna vor putea fi schimbate la oficiile poștale și băncile comerciale din Croația, iar din 2024, doar la Banca Națională a Croației./rmihaj/sdm2

(www.beta.rs – 11 ianuarie)