Suedia nu va iniția un vot în Consiliul UE privind aderarea României la spațiul Schengen, fără un acord cu țările care se opun

Suedia, care deține Președinția semestrială a Consiliului Uniunii Europene, a anunțat că nu va iniția un vot privind aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen, dacă nu vor fi de acord și țările care se opun admiterii celor două state în zona de liberă circulație europeană. Reprezentantul permanent al Suediei pe lângă Uniunea Europeană, Lars Danielsson, a spus că a început deja consultări bilaterale cu părțile afectate și și-a exprimat speranța ca admiterea celor două țări să aibă loc cât mai curând. Amintim că în decembrie, anul trecut, Austria și Olanda au blocat aderarea României și a Bulgariei la spațiul Schengen. Pentru un acord în acest dosar este nevoie de unanimitate în rândul statelor membre./fdiaconu/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 11 ianuarie)