Calendarul evenimentelor, 17 ianuarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Programul preşedintelui Klaus Iohannis:

  • ora 11:00 – Participare la întâlnirea anuală cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România; discurs – la Palatul Cotroceni. Evenimentul va fi transmis presei prin sistemul unic de transmisiune în direct și pe site-ul Administrației Prezidențiale: https://bit.ly/LIVEPR
  • ora 14:00 – Primirea unor ambasadori străini cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare: Tamar Beruchashvili, ambasadorul agreat al Georgiei; Abdelmadjid Naamoune, ambasadorul agreat al Republicii Algeriene Democratice și Populare; Mario Savva Kountourides, ambasadorul agreat al Republicii Cipru, Paulo Jorge Sousa da Cunha Alves, ambasadorul agreat al Republicii Portugheze – la Palatul Cotroceni

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 12:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044 şi online
  • ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital – etaj 3, sala 3047 și online

– Guvern

* Programul premierului Nicolae-Ionel Ciucă:

  • ora 10:00 – Participare la reuniunea Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență – la Palatul Victoria
  • ora 17:00 – Participare la evenimentul aniversar dedicat împlinirii a 25 de ani de activitate în România a Consiliului Investitorilor Străini (FIC) – la Hotel Radisson Blu. Alocuțiunea premierului va fi transmisă live pe conturile de Facebook și de YouTube ale Guvernului și pe canalul de distribuție al Palatului Victoria

– Ministere

* Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă la întâlnirea anuală a preşedintelui Klaus Iohannis cu şefii misiunilor diplomatice acreditate în România – la Palatul Cotroceni

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 75 milioane lei

* Sibiu: Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, participă la Conferinţa regională Caravana Cunoaşterii PNS 2023-2027; declaraţii de presă la final – ora 9:30, la Palatul Astra, Corpul A

* Jud. Suceava: Vizita comună a secretarului de stat pentru Afaceri Europene, Daniela Gîtman, şi a ministrului pentru Afaceri Europene şi Proprietatea de stat al Republicii Finlanda, Tytti Tuppurainen, la centrele din judeţul Suceava destinate sprijinului pentru refugiaţii ucraineni

– Apărare, Interne

* Otopeni, jud. Ilfov: Aeronave militare de supraveghere şi recunoaştere AWACS (Airborne Warning and Control System) din cadrul Forței Aeropurtate a NATO de Avertizare Timpurie și Control (NATO Airborne Early Warning & Control Force – NAEW&C) cu baza permanentă la Geilenkirchen, Germania, vor ateriza, între orele 13:00 – 13:30, în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni, „Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu” (Str. Zborului nr.1), în contextul aplicării măsurilor de întărire a posturii defensive a Alianței în regiunea Mării Negre. Aeronavele AWACS vor executa, în perioada următoare, zboruri de recunoaștere și supraveghere pe teritoriul Alianței

– Partide

* Oradea: Conferinţă de presă susţinută de deputatul UDMR Biro Rozalia – ora 10:00, la sediul UDMR Bihor

– Culte, Biserică

* Craiova: La Facultatea de Teologie din Craiova, începând cu ora 17:00, se va desfăşura Colocviul „Maeştri şi discipoli în tradiţiile umanismului european”, keynote speaker – Lect. univ. dr. Gabriel Nedelea. Colocviul este organizat în cadrul Atelierelor de lectură Synaxis, coordonate de Pr. lect. dr. Mihai Ciurea şi Pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot – Facultatea de Teologie Ortodoxă. Evenimentul se va desfăşura cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Acad. Dr. Irineu Ion Popa, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei şi cu participarea unor personalităţi culturale şi a autorităţilor locale

– Ambasade

* Ambasada Regală a Danemarcei la Bucureşti şi Agreena ApS organizează evenimentul „Agricultură regenerativă pentru dezvoltare financiară” – ora 10:00, Str. Dr. Burghelea nr. 3

– Administrație

* Conferinţă de presă susţinută de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, pe şantierul de termoficare aferent Obiectivului 6 – Magistrala Progresu-Ferentari – ora 9:00, punct de întâlnire: Str. Mihail Sebastian, nr. 30A

* Şedinţa Consiliului Local Sector 2 – ora 9:30, online

* Începând de marți, 17 ianuarie, până pe data de 2 februarie, Primăria Sectorului 6 va organiza, la sediu, un maraton de 9 dezbateri cu locuitorii Sectorului 6. Cele 9 consultări publice au loc în cadrul proiectului „Vorbim deschis despre corupție și integritate publică”, implementat în perioada mai 2022 – mai 2023. Scopul este creșterea transparenței, eticii și integrității la nivelul Primăriei Sectorului 6, prin dezvoltarea și implementarea unui plan de acțiune privind combaterea corupției, prevenirea conflictelor de interese. Dezbaterile încep de la ora 17:00, la sediul Primăriei Sectorului 6 (Calea Plevnei, nr. 147-149), durează aproximativ două ore și sunt organizate pe cartiere, pentru a putea avea un dialog aplicat

* Deva: Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Hunedoara – ora 9:00, în sistem videoconferință

* Deva: Ședința extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Deva – ora 11:00, în Sala mare de ședințe a instituției

* Sibiu: Şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Sibiu, convocată de îndată – ora 15:00, în sistem de videoconferintă, pe platforma Teams; transmisie în direct pe pagina de Facebook a instituţiei

– Juridic

* Şedinţa Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 11:00

– Social

* Vernisajul expoziției foto „În deciziile care ne privesc, avem nevoie să fim auziți!”, urmat de o dezbatere despre nevoile de asistență socială pe care le au persoanele fără adăpost – ora 16:00, la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București, în sala 201, et. 2, la sediul din Bd. Schitu Măgureanu nr. 9. Fotografiile din cadrul expoziției au fost realizate de 8 persoane fără adăpost din București, clienți ai Asociației Carusel. Metoda de lucru cu autorii fotografiilor este Photovoice, iar prin acest demers, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică și Asociația Carusel își propun să aducă în atenția autorităților publice și a publicului larg mesajele persoanelor fără adăpost despre realitățile crunte cu care se confruntă

* Brașov: Asociația „Un zâmbet pentru Cătălin’’, în parteneriat cu Centrul Cultural Reduta, prezintă, de la ora 18:00, spectacolul caritabil „Zâmbim împreună!’’. Participă: soții Emilia și Dorin Mirea, primi balerini la Opera din Brașov, Pr.Dr. Cristian Muntean și Cristina Nicoleta Supeală, Clubul Sportiv de Arte Marțiale Hac Long Trao Brașov, Grupul „Distracție și voie bună”, dar și invitați surpriză

– Medicină, Sănătate

* Adjud/ Mărășești, jud. Vrancea: Campania națională de promovare a programului de vaccinare anti-HPV #HotărăștePentruViitor vine în județul Vrancea. Pe 17 ianuarie, campania națională de promovare a programului de informare #HotărăștePentruViitor, despre vaccinul anti-HPV, își continuă traseul prin țară, în județul Vrancea, în Adjud, începând cu ora 11:00 și în localitatea Mărășești, începând cu ora 14:00. Destinată orașelor mici şi localităților din mediul rural, unde informația medicală corectă și completă nu ajunge ușor, inițiativa #HotărăștePentruViitor se adresează direct părinților, prin întâlniri dedicate, unde aceștia primesc toate informațiile pentru a-i ajuta să ia decizia corectă privind sănătatea copiilor lor, cât și cererea tip pe care să o depună la medicul de familie pentru accesarea programului de vaccinare anti-HPV. În paralel, campania se adresează și întregii comunități locale, prin acțiuni de informare și promovare a prevenției împotriva HPV. Campania este organizată de Fundaţia Renaşterea şi Asociaţia Mame pentru Mame, cu susținerea Ministerului Sănătăţii si a Institutului Național pentru Sănătate Publică, în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roşie din România, cu sprijinul MSD și Synevo

– Învățământ, Cercetare

* Oradea: Lansarea volumului „Iluzia libertăţii”, autori istoricii Gabriel Moisa şi Mihai Drecin – eveniment organizat de Facultatea de Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Oradea şi Şcoala Doctorală de Istorie a Universităţii din Oradea, împreună cu Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal şi în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Municipiului Oradea – ora 12:00, în Aula Magna a universităţii

– Istorie

* Politologul Alina Mungiu-Pippidi este invitata lui Sorin Antohi, de la ora 18:00, în cadrul seriei de dezbateri „Idei în Agora. Situațiunea. Bilanțul unei generații istorice: 1989-2022”, găzduită de Muzeul Municipiului București, la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr. 151)

– Mass-media, Publicitate

* Ședința Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

 * Vernisajul expoziției „Fake News: Art, Fiction, Lie”, concepută și produsă de Centrul pentru Educație Media și Informațională (CLEMI), curator Laurent Bigot, jurnalist și director al Școlii Publice de Jurnalism din Tours (EPJT) – ora 18:30, la ARCUB, Sala Cafenea. Este vorba despre un total de 9 panouri față-verso ce aparțin mai multor artiști din diverse colțuri ale lumii. În cadrul expoziției, fiecare artist, în felul său, vorbește despre rolul mass-media, internet, rețelele sociale, fluxul tot mai mare de informații și imagini. Expoziţia poate fi vizitată până la 26 ianuarie, între orele 12:00 – 20:00

 – Cultură

* Prima conferință din cadrul programului de conferințe și dezbateri lunare, intitulat Conferințele Operei Naționale București, desfăşurate lunar în Sala Mare a Operei Naționale București, are loc de la ora 18:30 și îl va avea ca invitat pe academicianul Mircea Dumitru, filosof și logician, vicepreședinte al Academiei Române, profesor universitar al Facultății de Filosofie a Universității din București, autor prolific, cu o carieră universitară de peste 30 de ani. Acesta va susține o prelegere intitulată „Muzică și filosofie”, în care va explora legăturile profunde și incitante dintre arta sunetelor și reflecția filosofică. Alocuțiunea va fi urmată de un dialog cu gazdele evenimentului, dirijorul Daniel Jinga, directorul general al Operei Naționale București și lectorul universitar Daniel Nica, coordonatorul programului de conferințe al Operei

* Stagiunea de marţi seara a  Filarmonicii „George Enescu” prezintă recitalul cameral susținut de Tudor Torge – chitară, Mara Torge – vioară – ora 19:00, la Ateneul Român, Sala mică. Lucrări de: Fernando Sor, Mauro Giuliani, Miguel Llobet, Astor Piazzolla, Georg Philipp Telemann, Fritz Kreisler, Johann Sebastian Bach, Eugene Ysaÿe, Niccolò Paganini. Printre partenerii media: Radio România Muzical

* Zilele Culturii Naţionale la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR), ediţia 2023 (15 – 18 ian.). Programul zilei:

  • ora 9:00 – 17:00 – Casa memorială „Ion Minulescu şi Claudia Millian”, Str. Gheorghe Marinescu nr. 19, etaj 2, ap. 12, interfon 12. Vizitatorii se vor delecta cu un material audio care conţine înregistrări ale poeziilor lui Ion Minulescu, recitate de autorul însuşi, melodii pe versuri celebre ale poetului, interpretate de artişti renumiţi. Prezintă: Adrian David
  • orele 9:00 – 17:00 – Casa memorială „Liviu şi Fanny Liviu Rebreanu” – Str. Gheorghe Marinescu nr. 19, etaj 2, ap. 11, interfon 12. Prezintă: Adrian David
  • orele 11:00 – 12:00 – Vernisajul expoziţiei dedicate cărturarului Dimitrie Cantemir, organizată de MNLR şi Biblioteca Academiei Române – Sala „Theodor Pallady”, Biblioteca Academiei Române, Bd. Dacia nr. 26. Vor lua cuvântul vicepreşedintele Academiei Române Răzvan Theodorescu, directorul Muzeului Literaturii Române din Bucureşti, Ioan Cristescu, precum şi Constantin Barbu, membru al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere din Paris şi coordonator al ediţiei facsimilate ‘Dimitrie Cantemir’, Cristina Popescu, director al Romfilatelia, şi Gabriela Dumitrescu, şef al Cabinetului manuscrise-carte rară, curatorul expoziţiei
  • orele 11:00 – 13:00 – Povestea unei case care a aparţinut generalului de divizie Leon Mavrocordat – la sdiul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr.8
  • orele 14:00 – 16:00 – Întâlnire cu scriitorul Nicolae Breban – la sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu 8
  • orele 17:00 – 18:00 – Povestea variantelor imnului naţional, 175 de ani de la publicarea actualului imn naţional, ‘Deşteaptă-te, române’ (‘Un răsunet’) de Andrei Mureşanu (1848) – la sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr.8
  • orele 18:00 – 19:00 – Individualitatea scrisului de mână și a semnăturii – Cum pot conduce aceste semne la identificarea persoanei care le⁠-⁠a realizat. Prezintă: Adrian Mitrofan, expert în cadrul Institutului Național de Criminalistică – la Sala Perpessicius, sediul MNLR, Str. Nicolae Crețulescu nr. 8
  • orele 18:00 – 19:00 – Lecturi 1:1 de proză românească, participă: Dorian Dron şi invitatul său, Mihai Bălăceanu; Liviu G. Stan şi invitata lui, Beatrice Creţu; Allex Truşcă şi invitata sa, Roxana Ruscior, lecturi de debut: Ligia Pârvulescu şi Alina Pavelescu – Mansarda MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr.8
  • orele 19:00 – 20:00 – Comicul de situaţie în piesele lui Ion Băieşu, participă: Mircea Rusu, Claudiu Bleonţ – Sala Perpessicius, sediul MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr.8
  • orele 20:00 – 21:40 – Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi; În căutarea sensului pierdut cu Herta Muller, după romanul omonim al Hertei Muller – mansarda MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr.8

* Vernisajul expoziţiei „I Walk the Line. We Walk the Spiral”, eveniment care îşi propune să marcheze Ziua Culturii Naţionale (15 ian.), printr-o întâlnire artistică între Bucureşti şi Chişinău – ora 18:00, la Galeria Galateca, Str. C.A. Rosetti nr. 2-4 (17 – 29 ian.)

* Licitaţia „Arta Azi – Licitaţia de Artă Contemporană”, o selecţie de 161 de opere de artă contemporane, realizate de tinerele generaţii de artişti români, ale căror preocupări artistice reflectă subiectele zilei, precum munca în corporaţie, relaţia de cuplu, schimbările climatice, inteligenţa artificială, dependenţa de reţelele sociale ori explorarea sexualităţii – ora 19:00, la  Artmark. Operele de artă scoase la vânzare de Casa Artmark pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviţă. Expoziţia este deschisă de luni până duminică, gratuit, în intervalul orar 10:00 – 20:00

* Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti, prin Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava”, lansează a IX-a ediţie a programului 9G la TNB (Noua Generaţie). Programul 9G a fost lansat în ianuarie 2014 şi se adresează tinerilor creatori de teatru, absolvenţi ai facultăţilor de profil, cu vârsta de până în 35 de ani, neangajaţi în instituţii de spectacol. Până în prezent au fost selectate 32 de proiecte, 22 dintre ele fiind spectacole incluse în repertoriul TNB. Programul 9G la TNB se desfăşoară la Sala Mică, spaţiu destinat exclusiv tinerilor artişti. Înscrierea proiectelor se face începând cu data de 17 ianuarie, până la data de 17 februarie 2023, în format digital la adresa de email ccct9gtnb@gmail.com, urmând ca până în data de 10 martie să fie anunţate titlurile şi echipele care au rămas pe lista finală. În urma unor discuţii cu echipele, se vor decide titlurile selectate spre a începe repetiţiile în cadrul Programului 9G. Regulamentul 9G şi schiţele tehnice de la Sala Mică sunt disponibile pe www.tnb.ro: https://www.tnb.ro/ro/concurs-de-proiecte-9g-la-tnb-editia-a-ix-a

* Paul Mărăcine, cunoscut sub pseudonimul Spike, cântăreț și regizor, a lansat o piesă specială pentru taximetriști, comedia despre viața de noapte din București regizată de Bogdan Theodor Olteanu. Videoclipul este disponibil pe YouTube: https://youtu.be/yiHwV1NMuJ0. Imaginea este semnată de Marius Mihai Apopei și The Pușcaru, montajul a fost realizat de Diana Rădulescu, iar de color grading s-a ocupat Andu Radu. Textul este scris de Paul Mărăcine, care semnează muzica și producția alături de Vlad Lucan. Label: ATOM. Piesa va fi disponibilă de astăzi, 17 ianuarie în magazinele digitale Spotify, Apple Music, Amazon Music, Deezer, Anghami, Youtube Music. Lungmetrajul scris de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae are la bază piesa de teatru cu același nume, pusă în scenă la Apollo 111 și jucată cu succes în ultimii patru ani

* Alexandria: Lansarea volumelor „Să respir lângă tâmpla ta”, „Anotimpurile lânei” şi „Culorile fetei în alb şi negru”, autor Ileana Vieru, la Centrul Multifuncţional pentru Tineri Alexandria – ora 17:00

* Iaşi: Corpul de Balet al Operei Iaşi, coordonat de Cristina Todi, susţine două spectacole, pe 17 şi 18 ianuarie, când este programat „Spărgătorul de nuci”, de Piotr Ilici Ceaikovski – ora 18:30, la Opera Naţională Română Iaşi. Regia şi coregrafia Ileana Iliescu, dirijor Bogdan Chiroşcă, scenografia Adriana Urmuzescu. Printre partenerii media: Radio România Iași, Radio România Cultural

* Oradea: Cu ocazia Zilei Culturii Naționale (15 ian.), Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, organizează un Recital de vioară în care protagonist va fi violonistul Lucian Malița. Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” (Str. Aurel Lazăr nr. 13), intrarea fiind liberă. În program se regăsesc balade, romanțe românești și bijuterii muzicale clasice

* Pitești: Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 16 – 20 ianuarie, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile. Din program:

  • Dezbaterea cu tema „Adolescentul-creator și cultura națională”, în cadrul proiectului cultural-educativ „Adolescență, entuziasm, libertate și înțelepciune”, coordonat de profesorul de filosofie și poetul George Badea, având-o invitată pe eleva Alexandra Nicolae – ora 15:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții
  • Dezbaterea cu tema „Iertarea”, în cadrul proiectului de dezvoltare personală „Arta Devenirii”, coordonat de scriitoarea Silvia Grigore, având-o invitată pe psihologul Elena Badea – ora 16:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții

* Ploiești: Muzeul „Ion Luca Caragiale”, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează, de la ora 12:00, la sediul său din Ploieşti, Str. Kutuzov nr. 1, vernisajul expoziţiei temporare itinerante „Monumentul Vânătorilor – simbol al oraşului Ploieşti”. Proiectul expoziţional este rodul unui parteneriat de colaborare între Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Colegiului de Artă „Carmen Sylva”, Ploieşti. Expoziţia prezintă interpretări ale monumentului după cărţi poştale din secolul XX ce fac parte din patrimoniul muzeului, realizate de tinerii artişti ai colegiului în diferite tehnici ale artei plastice

* Târgu Mureş: Muzeul Judeţean Mureş prezintă de la ora 17:00, la Secţia de Istorie şi Arheologie, vernisajul expoziţiei „Cu fluier, tobă şi didgeridoo… Instrumentele popoarelor din colecţia Muzeului Etnografic din Budapesta”. Expoziţia itinerantă organizată de Muzeul Etnografic din Budapesta ajunge la Târgu Mureş, după ce aceasta a putut fi văzută până de curând la Muzeul Haáz Rezso din Odorheiul Secuiesc. Expoziţia va putea fi vizitată în perioada 17 ianuarie – 30 aprilie, de marţi până vineri, între orele 09:00 şi 17:00, sâmbăta şi duminica, între orele 10:00 şi 14:00. Lunea este închis. Printre partenerii media: Radio Târgu Mureş

* Germania/ Spania/ Cehia/ Israel: Reprezentanţele ICR din lume sărbătoresc Ziua Culturii Naţionale (15 ian.). Programul zilei:

  • Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin organizează, de la ora 19:00, la Ambasada României din Berlin, un concert cameral ilustrat pe fundal de o prezentare multimedia, dedicate compozitorului, pianistului şi dirijorului român Constantin Silvestri, la aniversarea a 110 ani de la naştere. Vor interpreta: Andreea Novac (soprană), Radu Nagy (violoncel), Alexandra Paladi (vioară), Wontae Kim (violă), Iosif Ion Prunner şi Cristian Niculescu (pian)
  • Ziua Culturii Naţionale va fi sărbătorită la Ateneul din Madrid, printr-un eveniment care va aduce pe scena prestigioasei instituţii de cultură madrilene opera poetică a lui Mihai Eminescu, organizat de Institutul Cultural Român de la Madrid, împreună cu Ambasada României în Regatul Spaniei şi moderat de Jose Manuel Lucia Megias, filolog şi scriitor spaniol, profesor universitar al Facultăţii de filologie a Universităţii Complutense din Madrid şi preşedinte al secţiei Literatură a Ateneului din Madrid. Seara va fi deschisă cu prezentarea programului cultural al Timişoara Capitală Europeană a Culturii de către domnul Ovidiu Megan, director executiv al Asociaţiei Timişoara Capitală Europeană a Culturii
  • ICR Praga şi Ambasada României în Republica Cehă vor organiza un concert de lieduri pe versuri eminesciene al sopranei Anda Louise Bogza. Evenimentul va avea loc în saloanele de protocol ale Ambasadei României în Republica Cehă
  • ICR Tel Aviv organizează evenimentul „Enescu inspiraţional” la Conservatorul Israelian din Tel Aviv – ora 20:00. Concertul este dedicat operei de compoziţie a lui George Enescu şi cuprinde muzică de cameră în interpretarea ansamblului israelian ‘Quint-L’ String Ensemble de la Ierusalim, cu participarea sopranei Mirela Grădinaru

– Sport

* Pilotul Emanuel Gyenes susține o conferință de presă despre participarea la ediţia din acest an a Raliului Dakar – ora 11:00, la Bazaar, Str. Covaci nr. 10

* Melbourne: Programul jucătoarelor române la turneul de tenis de Mare Şlem Australian Open (16-29 ian.) – primul tur:

  • Sorana Cîrstea – Yulia Putintseva (Kazahstan)
  • Patricia Ţig – Shuai Zhang (China)
  • Irina Begu – Elizabeth Mandlik (SUA)

– S-a întâmplat într-o zi de 17 ianuarie

* Acum 274 de ani (1749) domnitorul Ţării Româneşti, Grigore Ghica, dădea un hrisov prin care reorganiza învăţământul din Transilvania. Hrisovul stabilea şi bugetul Academiei Domneşti din Bucureşti

* Cu 202 ani în urmă (1821) a fost redactat documentul cu caracter constituţional „Cererile norodului românesc”. În cele peste 30 de puncte ale acestui act, se evidenţia scopul revoluţiei de la 1821, ca fiind acela de a se pune capăt amestecului puterilor străine în treburile interne ale ţării, ca şi realizarea unor reforme

* În urmă cu 189 de ani (1834) era încheiată Convenţia ruso-turcă de la Sankt-Petersburg. Poarta recunoaştea Regulamentele Organice (potrivit prevederilor Tratatului de la Adrianopol din septembrie 1829). Se prevedea ca, în mod excepţional, primii domni ai celor două Principate Române să fie numiţi de cele două puteri semnatare ale Convenţiei şi nu aleşi de Adunările Obşteşti Extraordinare (cum se menţiona în Regulamentele Organice) (17/29)

* Se împlinesc 95 de ani (1928) de când a avut loc Adunarea generală de constituire a Societăţii de Difuziune Radiotelefonică din România şi a fost aprobat Statutul de funcţionare, constituindu-se primul Consiliu de Administraţie al noului serviciu public

* Cu 94 de ani în urmă (1929) la Radiodifuziunea Română era anunţată pentru prima dată emisiunea umoristică „Ora veselă”. Emisiunea nu dura, însă, mai mult de 10-15 minute şi era scrisă şi interpretată de actorul Ion Manu

* Tot acum 94 de ani, Popeye Marinarul „debuta” în revista de benzi desenate „Thimble Theatre”. Creatorul îndrăgitului personaj este Elzie Crisler Segar, acesta fiind ilustrat ca un marinar musculos, mereu cu o pipă în gură, care călătorea în întreaga lume trecând printr-o sumedenie de aventuri, dar care reuşea întotdeauna să iasă din încurcătură datorită consumului de spanac. În anii ’30, Popeye era atât de popular, încât vânzările la spanac au crescut într-un ritm ameţitor în SUA, cu 33%, salvând, practic, această industrie. A fost ridicată chiar şi o statuie în cinstea lui „Popeye salvatorul”, în 1937, în oraşul american Crystal

* Acum 78 de ani (1945) avea loc eliberarea oraşului Varşovia de sub ocupaţia hitleristă (în timpul celui de-al Doilea Război Mondial)

* Cu 77 de ani în urmă (1946) şi-a început activitatea Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), a cărui primă reuniune s-a desfăşurat la Londra, în Palatul Westminster

* Acum 57 de ani (1966) a avut loc accidentul de la Palomares (Spania), când un bombardier american cu patru bombe cu hidrogen la bord s-a ciocnit cu un avion de aprovizionare şi s-a prăbuşit la Palomares. Trei dintre bombe au fost recuperate imediat, iar cea de-a patra, abia peste trei luni

* În urmă cu 32 de ani (1991) avea loc declanşarea operaţiunii „Furtună în deşert” (ora 3:00, ora Bagdadului). A avut loc primul atac al coaliţiei internaţionale (SUA, Marea Britanie, Arabia Saudită, Kuweit) împotriva Irakului, care invadase Kuweitul la 2.VII.1990. Au fost utilizate pentru prima dată rachetele americane „Tomahawk”. Primul „Război din Golf”, cum a fost numit, s-a încheiat la 28.II.1991, cu înfrângerea trupelor irakiene şi eliberarea Kuweitului. NOTĂ: Guvernul României a considerat că declanşarea operaţiunilor militare împotriva Irakului a fost justificată

* Cu doar 2 ani în urmă (2021) avea loc arestarea lui Alexei Navalnîi, unul dintre cei mai importanți opozanți ai autorităților ruse și ai președintelui Vladimir Putin, pe Aeroportul Internațional Șeremetievo din Moscova, la întoarcerea sa în Rusia din Germania, unde a primit îngrijiri medicale după otrăvirea sa în Rusia, fiind împiedicat să își vadă avocații. Aproximativ 70 de persoane, inclusiv jurnaliști și susținători ai lui Alexei Navalnîi, care îl așteptau să se întoarcă, au fost, de asemenea, arestate. La 18 ianuarie 2021, Alexei Navalnîi a fost condamnat la 30 de zile de închisoare, în așteptarea procesului, în cadrul unei proceduri de audiere fără precedent și organizate în grabă, care a avut loc la o secție de poliție, în absența avocatului său. În februarie 2021, Alexei Navalnîi a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare cu executare, din care se scad lunile de arest la domiciliu. Alexei Navalnîi, politician rus de prim rang, avocat și activist anticorupție, a dezvăluit numeroase cazuri de corupție în care sunt implicate firme și politicieni ruși, a condus mai multe proteste publice în toată Rusia și a devenit unul dintre puținii lideri de succes ai opoziției ruse

Aniversări – Comemorări

– Sf. Cuv. Antonie cel Mare (Calendarul Creştin-Ortodox 2023; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2023)

– Sf. Anton, abate (Calendarul Romano-Catolic 2023)

– 1815: S-a născut ofiţerul Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească să înfrângă Revoluţia de la 1848 (m. 1897)

– 1819: S-a născut medicul Nicolae Turnescu, unul dintre precursorii chirurgiei moderne româneşti; întemeietor, alături de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu (1840-1930), al clinicii chirurgicale de la spitalul Colţea; unul dintre fondatorii „Gazetei Medicale” (1857) şi ai „Societăţii Medicale din România” (1857); primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (care şi-a început cursurile la 22.XI.1869) (m. 1890)

– 1829: S-a născut Anton Naum, poet, traducător (din creaţia unor mari scriitori francezi) şi profesor; membru titular al Academiei Române din 1893 (m. 1917)

– 1880: S-a născut agrochimistul Haralambie Vasiliu; în urma strădaniilor sale, în 1933 a luat fiinţă Facultatea de Ştiinţe Agricole a Universităţii din Iaşi, al cărei prim decan a fost; este cel care a descris pentru prima dată în ştiinţă structura spiralată a substanţelor proteice (1936-1940), fapt atestat mult mai târziu de Linus Pauling şi E. Corey (1948-1953); membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1953)

– 1897: A murit Grigore Silaşi, filolog, folclorist, preot greco-catolic şi profesor; lucrări de limbă şi literatură română, de teorie literară şi estetică; editor de manuscrise vechi; unul dintre întemeietorii Societăţii „România jună” de la Viena; a militat pentru afirmarea naţiunii române; membru de onoare al Academiei Române din 1877 (n. 1836)

– 1907: S-a născut medicul şi profesorul Ion Ţurai; importante contribuţii în domeniul chirurgiei; a creat o adevărată şcoală în chirurgia de urgenţă; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (m. 1970)

-1919: A murit, la Paris, Constantin I. Istrati, chimist şi medic; unul dintre fondatorii şcolii româneşti de chimie (a organizat învăţământul de chimie organică la Universitatea din Bucureşti); a înfiinţat „Societatea română de ştiinţe” (1890) şi „Asociaţia română pentru înaintarea şi răspândirea ştiinţelor” (1902); membru titular al Academiei Române din 1899, preşedinte al acestui for (1913-1916) (n. 1850)

– 1924: S-a născut generalul de aviaţie, veteranul de război și prozatorul Radu Theodoru, simbol viu al conștiinței naționale; considerat unul dintre cei mai de seamă scriitori postbelici din literatura română, îndeosebi în sfera romanului istoric, cu influențe din zona militară

– 1930: S-a născut pictorul Aurel Nedel (m. 2014)

– 1936: A murit Mateiu I.[on] Caragiale, poet, prozator, istoric al heraldicii; fiul lui I. L. Caragiale (n. 1885)

– 1947: S-a născut compozitorul şi profesorul Anton Şuteu (m. 2010)

– 1950: S-a născut Vasile Cojocaru, actor, profesor, poet (m. 2010)

– 1958: A murit chimistul Radu Cernătescu; lucrări în domeniul chimiei fizice, anorganice, analitice şi biochimiei; fondator al Institutului de chimie macromoleculară „Petru Poni” din Iaşi; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1894) – 65 de ani

– 1977: A murit Tache Papahagi, folclorist, etnograf, dialectolog şi lingvist de prestigiu european, cercetător al culturii spirituale şi materiale a aromânilor (n. 1892)

– 1981: A murit generalul Paul Teodorescu; ministru al aerului şi marinei (1937-1940); trecut în rezervă (1940) de generalul Ion Antonescu pentru atitudinea sa de frondă; reprimit în 1944; condamnat, în 1948, la închisoare corecţională; autor al mai multor lucrări de teorie şi tactică militară; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (n. 1888)

– 1985: A murit Sorin Titel, prozator şi eseist (n. 1935)

– 1995: A murit Niculae Stăncioiu, medic cardiolog şi profesor; personalitate marcantă a vieţii medicale clujene (n. 1939)

– 2000: A murit Ion Raţiu, om politic ţărănist, scriitor, gazetar, avocat; a locuit la Londra din 1940; s-a repatriat în ianuarie 1990; candidat la alegerile prezidenţiale din România din 1990 (n. 1917)

– 2003: A murit antropologul Cantemir Rişcuţia; a fost unul dintre primii realizatori de portrete-robot din România (n. 1926) – 20 de ani

– 2013: A murit jurnalistul Septimiu Roman; din 1 iulie 1990 a lucrat la Radio România, ca expert la Secţia de Emisiuni în limba română a postului Radio China Internaţional, apoi publicist-comentator la puncte fixe, crainic, redactor la „Radiojurnal”, reporter special acreditat pe lângă principalele instituţii ale statului (Guvern, Parlament, MApN), realizator al emisiunii „Euroatlantica”, corespondent peste hotare (în Republica Moldova, Franţa, China) şi în zone de conflict (în Orientul Mijlociu), trimis special al Radio România Actualităţi la evenimente deosebite, atât în ţară cât şi peste hotare (n. 1956) – 10 ani

– 2016: A murit Silvia Kerim, scriitoare (memorialistică, literatură pentru copii, traduceri), ziaristă şi realizatoare de programe pentru radio şi televiziune (n. 1931)

– 2016: A murit sculptorul Silviu Catargiu (n. 1939)

– 2019: A murit sportivul Pantelimon Decuseară, considerat „cel mai mare antrenor român de sărituri în apă” (n. 1940)

– 2019: A murit Adrian Berinde, cântăreţ de muzică folk, compozitor, textier, poet și pictor (n. 1958)

– 2021: A murit Ruxandra Garofeanu, istoric şi critic de artă, realizator radio-tv, curator de expoziţii; director al galeriei de artă Artmark; director al Centrului Cultural ArtSociety (membră a societăţii Artmark); membru în Consiliul de Administraţie al TVR (2016-2017); consilier cultural al primarului Sectorului 2 al Capitalei (n. 1944)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare al UE

– Strasbourg: Sesiune plenară a Parlamentului European, având pe agendă: reprimarea protestelor din Iran, urmărirea penală a criminalilor de război ruşi, priorităţile Preşedinţiei Consiliului UE deţinute de Suedia, cererile de ridicare a imunităţii a patru eurodeputaţi

  • Alegerea succesorului eurodeputatei de origine greacă Eva Kaili, acuzată de corupţie

– Strasbourg: GRECO, organismul anticorupție al Consiliului Europei, va publica cel de-al doilea raport de conformitate pentru a evalua progresul Letoniei în implementarea recomandărilor făcute în raportul de evaluare adoptat în 2018 privind prevenirea corupției și promovarea integrității în guverne (funcții executive de top) și agențiile de aplicare a legii

– Strasbourg: Curtea Europeană a Drepturilor Omului va judeca cauza Fedotova și alții împotriva Rusiei în cadrul unei ședințe publice (la ora 11:00). Cazul se referă la refuzul autorităților ruse de a recunoaște și proteja legal cuplurile de același sex formate de reclamanți

– Strasbourg: Prezentarea programului de activități al președinției suedeze, cu participarea premierului Ulf Kristersson

– Berlin: Discurs online adresat studenţilor germani de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski

– Berlin: Urmează să fie anunțat numele noului ministru german al apărării, după ce Christine Lambrecht şi-a înaintat luni demisia din această funcţie

– Washington DC: Ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu efectuează o vizită oficială în cadrul căreia va fi primit de omologul său Antony Blinken (17 – 18 ian.)

– Washington DC: Premierul olandez Mark Rutte este primit de preşedintele SUA, Joe Biden

– Ankara: Vizita ministrului iranian de externe Hossein Amir-Abdollahian

– Bruxelles: Comisarul UE pentru comerț Valdis Dombrovskis primește vizita ambasadorului comercial al SUA, Katherine Tai

– Minsk, Belarus: Începutul procesului în lipsă a liderului opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia

– Paris: Renault prezintă cifra de vânzări 2022

– Londra: Conferință de presă susținută de șeful Ryanair, Michael O’Leary

– Beirut: Liderul Hezbollah Hassan Nasrallah susține un discurs televizat

– Addis Abeba, Etiopia: Prim-ministrul Abiy Ahmed este așteptat să anunțe numirea de noi miniștri în timpul sesiunii parlamentare

– Washington DC: Președintele Joe Biden primește vizita Golden State Warriors, campioni NBA 2022

– Davos, Elveția: Prim-ministrul finlandez, Sanna Marin și prim-ministrul spaniol, Pedro Sanchez se adresează în cadrul Forumului Economic Mondial

  • Primul director general adjunct, Fondul Monetar International, Gita Gopinath și ministrul german de finanțe, Christian Lindner participă la sesiunea Forumului Economic Mondial cu tema „Oprirea crizei costului vieții”
  • Prim-ministrul finlandez, Sanna Marin, prim-ministrul slovac Eduard Heger și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, participă la sesiunea Forumului Economic Mondial cu tema „Războiul în Europa: An2″
  • Masă rotundă privind apărarea europeană, cu președinții polonez și lituanian în special, Andrzej Duda și Gitanas Nauseda
  • Discurs al președintelui Comisiei Europene, Ursula van der Leyen
  • Declarație a vicepremierului chinez Liu He
  • Masă rotundă privind Ucraina, cu ministrul Economiei Iulia Svyrydenko și șeful Naftogaz, Oleksiï Chernychov

– Washington DC: Discurs al ministrului britanic de externe, James Cleverly

– SUA: Proces pentru fraudă împotriva antreprenorului Elon Musk din cauza unui tweet din 2018 (17 ian. – 1 feb.)

– Belgia: O instanţă belgiană se pronunţă asupra detenţiei provizorii a politicianului italian Pier Antonio Panzeri, o figură cheie în cazul Qatargate, care a fost încarcerat la 11 decembrie

– Washington DC: Conferința primarilor din Statele Unite organizează cea de-a 91-a întâlnire de iarnă la Washington (17 – 20 ian.)

– Paris: Prezentarea Raportului lunar al OPEC

– Berlin: Cancelarul german, Olaf Scholz și ministrul de externe german, Annalena Baerbock vizitează Oficiul Federal pentru Afaceri Externe din Brandenburg an der Havel

– Zürich, Elveția: Lindt & Sprüngli prezintă vânzările din anul 2022

– Berlin: Este prezentată inflaţia în luna decembrie, date definitive

– Mannheim, Germania: Publicarea Barometrului lunar al institutului ZEW care măsoară sentimentul investitorilor

– Beijing: Autorităţile chineze dau publicităţii cifrele privind PIB-ul pe 2022

– Paris: Prezentări de modă masculină (17 – 22 ian.)

– Australia: Începe Turul ciclist Down Under (17 – 22 ian.)

– SUA: Au loc meciuri în ligile profesioniste nord-americane de hochei pe gheaţă (NHL) şi de baschet (NBA)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua de Naştere a Artei” este un eveniment internaţional la care participă peste 20 de radiouri europene. Grupul Ars Acustica, afiliat EBU, organizează anual o petrecere radiofonică la care fiecare participant contribuie cu cadouri sonore pentru artă. Prin participarea la această zi, Radio România Cultural (care a participat în 2020 pentru a zecea oară) îşi manifestă deschiderea înspre zona de experiment sonor şi noi forme radiofonice. NOTĂ: Cel care a generat ideea unei astfel de zile a fost artistul Robert Filliou (n. 17.I.1926 – m. 2.XII.1987), afiliat mișcării Fluxus, cineast, „poet de acțiune”, sculptor și „maestru de întâmplări”

– 1468: A murit Skanderbeg (pe numele adevărat: Gjergi Kastrioti), comandant de oşti, erou naţional al Albaniei; conducătorul luptei poporului albanez împotriva dominaţiei otomane (n. ~1405) – 555 de ani

– 1504: S-a născut Papa Pius al V-lea (Antonio Michele Ghislieri); a fost canonizat în 1712; la început, comemorarea lui era fixată pentru ziua de 5 mai, însă noul calendar al Bisericii romano-catolice a stabilit ziua de 30 aprilie (m. 1572)

– 1600: S-a născut Pedro Calderón De La Barca, dramaturg spaniol (m. 1681)

– 1706: S-a născut Benjamin Franklin, fizician, filosof, economist şi om politic american; inventează paratrăsnetul (1752); înfiinţează prima bibliotecă populară americană; are un rol important în obţinerea independenţei poporului american (1776) (m. 1790)

– 1734: S-a născut François-Joseph Gossec, compozitor francez; a exercitat o puternică influenţă asupra dezvoltării muzicii instrumentale în Franţa, unde este autorul primelor modele de simfonii (m. 1829)

– 1751: A murit compozitorul italian Tomaso Albinoni (n. 1671)

– 1820: S-a născut romanciera engleză Anne Brontë; ea şi surorile sale, Charlotte şi Emily, au alcătuit celebrul trio al surorilor Brontë, autoare a numeroase romane victoriene de succes (m. 1849)

– 1834: S-a născut biologul german August Weismann, unul dintre fondatorii geneticii; a formulat ipoteza separării substanţei ereditare din celulele sexuale („germenul”) de „soma” şi a continuităţii plasmei germinative; a negat posibilitatea eredităţii caracterelor dobândite (m. 1914)

– 1847: S-a născut Nikolai Jukovski, matematician rus, unul dintre fondatorii aerodinamicii și hidrodinamicii moderne; considerat părintele aviației ruse; în 1902 a construit la Moscova unul dintre primele tuneluri aerodinamice din lume (m. 1921)

– 1860, 17/29: S-a născut scriitorul rus Anton P. Cehov (m. 1904)

– 1869: A murit Alexandr Dargomîjski, compozitor şi pianist rus (n. 1813)

– 1873: S-a născut filologul danez Kristian Jens Sandfeld-Jensen; şi-a concentrat atenţia asupra studiului limbilor română şi albaneză; a întocmit studii comparative între limba română, limba latină şi alte limbi din zona sud-estică a Europei; membru corespondent străin al Academiei Române din 1911 (m. 1942) – 150 de ani

– 1899: S-a născut faimosul mafiot american de origine italiană Al[phonse Gabriel] Capone, cel care a dominat crima organizată în Chicago între anii 1925 şi 1931 (personajul a inspirat numeroase filme artistice) (m. 1947)

– 1907: S-a născut compozitorul olandez Henk Badings (m. 1987)

– 1910: A murit Joaquim Nabuco De Araújo, scriitor (unul dintre creatorii prozei moderne braziliene) şi om politic (a pus bazele Societăţii Braziliene împotriva Sclaviei – 1880) (n. 1849)

– 1911: S-a născut economistul american George Joseph Stigler; contribuţii importante în fundamentarea teoriei economiei industriale, în economia informaţiei sau privind funcţionarea pieţelor; Premiul Nobel pentru economie în 1982 (m. 1991)

– 1922: S-a născut Betty (Marion) White, actriţă, prezentatoare, cântăreaţă şi personalitate tv. americană; în anul 2013, Cartea Recordurilor i-a oferit titlul de actriţa cu cea mai longevivă carieră în divertisment (m. 2021)

– 1933: S-a născut (la Cairo, din părinţi italieni) cântăreaţa franceză de muzică uşoară Dalida (pe numele adevărat Yolande Gigliotti) (m. 1987; s-a sinucis) – 90 de ani

– 1934: S-a născut jurnalistul american Sydney Schanberg; a câştigat premiul Pulitzer pentru relatările despre căderea regimului din Cambodgia şi Khmerii Roşii (m. 2016)

– 1942: S-a născut boxerul american şi filantropul Muhammad Ali (numele adevărat: Cassius Marcellus Clay jr.), unul din cei mai populari sportivi al tuturor timpurilor; campion olimpic la categoria semigrea (Roma, 1960); campion mondial la categoria grea-profesionism (1964-1967, 1974-1978, 1978-1979) (m. 2016)

– 1944: S-a născut Jan (Oscar Sverre Lucien Henri) Guillou, jurnalist, romancier și dramaturg suedez de origine franceză

– 1944: S-a născut cantautoarea franceză Françoise Hardy

– 1956: S-a născut Paul Young, interpret pop, compozitor și muzician englez

– 1961: S-a născut şahista georgiană Maia Chiburdanidze; la 19 ani devine cea mai tânără femeie campioană mondială la şah; şi-a păstrat titlul de campioană mondială timp de 14 ani; în 1984 a fost a doua femeie din istoria şahului ce primea titlul de mare maestră

– 1962: S-a născut Jim Carrey (nume la naştere: James Eugene Carrey), comediant, actor de film, scenarist şi producător de origine canadiană, stabilit de la vârsta de 19 ani la Los Angeles

– 1997: A murit astronomul american Clyde Tombaugh, care a descoperit, în anul 1930, planeta Pluton (n. 1906)

– 2001: A murit inginerul britanic Tom Kilburn; împreună cu Freddie Williams, a creat, în 1947, „tubul Williams-Kilburn”, iar un an mai târziu, primul sistem informatic cu placă integrată, numit „Baby”, sistem ce a deschis calea informaticii moderne (n. 1921)

– 2002: A murit scriitorul spaniol Camilo José Cela; Premiul Nobel pentru literatură în 1989 (n. 1916)

– 2003: A murit actorul american de film Richard Crenna; şi-a început cariera actoricească la 11 ani, în seriale radiofonice (n. 1926) – 20 de ani

– 2005: A murit Zhao Ziyang, om politic comunist chinez reformator; premier al  R. P. Chineze (1980-1987) şi secretar general al Partidului Comunist Chinez (1987-1989) (n. 1919)

– 2005: A murit actriţa americană de film Virginia Mayo (n. 1920)

– 2008: A murit celebrul şahist american Bobby (Robert James) Fischer; campion al SUA la 14 ani, a devenit mare maestru internaţional la 15 ani; campion mondial (1972-1975) (n. 1943) – 15 ani

– 2010: A murit Erich Segal, scriitor american (autorul popularului roman „Love Story”, ecranizat); specialist în filologie clasică; autor sau coautor de scenarii de film (n. 1937)

– 2011: A murit scriitorul francez Jean Dutourd; a fost membru al Rezistenţei franceze în timpul ocupaţiei naziste şi, totodată, un critic acid al timpurilor actuale. Membru al Academiei Franceze, Dutourd a devenit cunoscut în presa şi literatura din Franţa, după ce a criticat, pe parcursul a peste 50 de ani, conformismul şi mediocritatea din epocă (n. 1920)

– 2011: A murit producătorul muzical american Don Kirshner; supranumit, în 1996, de revista „Time”, „omul cu urechea de aur”, deoarece realizase, până în acel moment, peste 400 de single-uri ajunse în topurile muzicale americane şi internaţionale (n. 1934)

– 2012: A murit compozitorul, muzicianul şi cântăreţul american Johnny Otis (Ioannis Alexandres Veliotes), cunoscut ca unul din pionerii genului R&B (n. 1921)

– 2013: A murit pianistul american de jazz Claude Black (n. 1930) – 10 ani

– 2013: A murit actorul american Robert Chew (n. 1960) – 10 ani

– 2013: A murit scriitorul german Jakob Arjouni (n. 1964) – 10 ani

– 2015: A murit actriţa egipteană Faten Hamama, un simbol al cinematografiei arabe; fosta soţie a celebrului actor egiptean Omar Sharif (n. 1931)

– 2015: A murit scriitorul japonez de literatură ştiinţifico-fantastică Kazumasa Hirai (n. 1938)

– 2019: A murit poeta americană Mary Oliver (n. 1935)

– 2019: A murit scriitorul şi poetul american Sam Savage, autorul celebrului roman „Firmin. Aventurile unei vieţi subterane” (n. 1940)

– 2020: A murit nepalezul Khagendra Thapa Magar, deţinătorul recordului mondial pentru cel mai scund bărbat mobil din lume (declarat de Guinness World Records, în octombrie 2010, cu o înălţime de numai 67,08 centimetri) (n. 1992)