Pentagonul va menține câteva mii de soldați pentru cel puțin încă nouă luni la Baza Mihail Kogălniceanu din România

Pentagonul va menține câteva mii de soldați pentru cel puțin încă nouă luni la Baza Mihail Kogălniceanu din România, desfășurare militară americană aflată cel mai aproape de conflictul din Ucraina – au declarat oficiali militari americani, citați de publicația „The New York Times”. La această bază sunt staționați de vara trecută aproape 4.000 de militari din Divizia 101 Aeropurtată a Statelor Unite. Aceștia vor pleca acasă în următoarele două luni, dar vor fi înlocuiți de altă brigadă. În plus, mai spun oficialii, misiunea din România va fi condusă de ofițeri superiori, printre care un general cu 2 stele, și strategi militari de nivel înalt. Potrivit publicației americane, până sâmbătă nu era clar dacă Pentagonul urma să mențină unitatea de nivel superior la baza de la Kogălniceanu sau să-și mute forțele în altă parte./abranescu/asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 ianuarie)