Vladimir Putin spune că Rusia produce de trei ori mai multe rachete antiaeriene similare sistemelor Patriot

Rusia produce de trei ori mai multe rachete, similare celor folosite în sistemele americane Patriot, a declarat, marți, președintele rus, Vladimir Putin, la o întâlnire cu guvernatorul regiunii Belgorod, Viaceslav Gladkov. „Am spus deja că Statele Unite produc rachete Patriot, dar la noi în ţară producţia de rachete similare este de trei ori mai mare. Chiar mai mult de trei ori” – a spus şeful statului rus. Potrivit afirmaţiilor lui Putin, dacă ar fi să vorbim despre rachete de apărare antiaeriană pentru scopuri diferite, atunci „producția rusă este comparabilă cu întreaga producție mondială”. Vladimir Putin a declarat că „se întâmplă de toate, dar în general sistemul funcționează corect”. „Activitatea practică de luptă a arătat că apărarea antiaeriană a Rusiei este una dintre cele mai bune din lume” – a conchis Putin./ssirbu/cpodea

www.tass.ru – 24 ianuarie