Raport al GRECO privind modul în care România a acționat în legătură cu prevenirea corupției în rândul parlamentarilor și magistraților

România a implementat sau a tratat în mod corespunzător majoritatea recomandărilor cu privire la prevenirea corupției în rândul parlamentarilor și magistraților – consideră grupul de state împotriva corupției, pe scurt GRECO, din cadrul Consiliului Europei. Într-un raport dat publicității astăzi, organismul consideră că Bucureștiul trebuie, însă, să facă mai mult în privința conflictelor de interese și introducerea regulilor legate de interacțiunea membrilor Parlamentului cu cei care fac activități de lobby. În privința judecătorilor și procurorilor, raportul salută desființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din sistemul judiciar și demersurile pentru creșterea rolului Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecției Judiciare. Adoptarea noilor legi ale justiției reprezintă pași înainte importanți, care trebuie, însă, urmați și de implementarea efectivă a noilor prevederi – consideră GRECO. Grupul de state împotriva corupției a fost înființat în 1999 de către Consiliul Europei pentru a monitoriza respectarea de către state a standardelor anticorupție ale organizației./lbadiu

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 ianuarie)