Australia – Peste 600 de persoane puse sub acuzare în urma unei ample operațiuni ce a vizat violența domestică în New South Wales

Peste 600 de persoane au fost puse sub acuzare pentru infracțiuni de violență domestică în Australia, în urma unei ample operațiuni a Poliției desfășurată timp de patru zile. În urma operațiunii, desfășurate în statul New South Wales, au fost confiscate inclusiv arme deținute ilegal și droguri. Corespondentul BBC transmite că operațiunea, denumită Amarok 1, a vizat unii dintre cei mai căutați autori de infracțiuni de violență domestică din New South Wales, fiind întocmite peste 11.000 de acuzații. Unu din cinci australieni comit, potrivit plângerilor, infracțiuni de violență domestică fizică sau sexuală, iar inculpații sunt, majoritatea, bărbați. Potrivit ONU, abuzurile comise împotriva femeilor pe teritoriul Australiei sunt îngrijorător de frecvente, însă experții sunt de părere că amploarea acestui fenomen problematic este similar celor din alte state dezvoltate./cstoica/sdm2

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 31 ianuarie)