Calendarul evenimentelor, 6 februarie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* ora 11:00 – Ședinţa Biroului permanent și ședința Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 13:00 – Lucrări în grupurile parlamentare

* ora 15:00 – Lucrări în plenul Senatului

  • Dezbaterea inițiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi
  • ora 16:00 – vot final

* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)

  • ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică – etaj 7, sala 7029 și online

* Senatul urmează să dezbată astăzi, în plen, propunerea legislativă pentru completarea Codului penal care prevede ca şoferii drogaţi, în stare de ebrietate sau fără permis care au generat un accident rutier mortal să fie pedepsiţi cu închisoarea. Iniţiată de senatorul PSD Robert Cazanciuc şi însuşită de un grup de parlamentari PNL şi PSD, propunerea legislativă a fost reintrodusă în circuitul parlamentar în noiembrie 2022, după ce în 2019 a fost respinsă de Parlament. Potrivit expunerii de motive a actului normativ, România a ocupat, în anul 2021, primul loc în Europa la numărul de morţi în accidente rutiere.

– Camera Deputaților

* ora 13:30 (prezență fizică) – Şedinţa Biroului permanent și Şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 14:00 – Activitate în cadrul grupurilor parlamentare

* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezenţă fizică)

  • ora 16:00 – până la finalizarea dezbaterii moțiunii simple – Dezbaterea moţiunii simple iniţiate de 57 de deputaţi (MS 1/2023);
  • la finalizarea dezbaterii moțiunii simple (pe parcursul unei ore) – Prezentarea pe scurt a interpelărilor ce urmează a fi adresate membrilor Guvernului.

* Activitate în Comisiile parlamentare (prezenţă fizică)

  • la finalizarea dezbaterii moțiunii simple (pe parcursul unei ore) – Avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual
  • Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale
  • ora 13:00 – Comisia pentru sănătate şi familie
  • ora 17:15 – Comisia pentru știință și tehnologie – sala: Cam 3150, etaj 3, Corp B4

*Moţiunea simplă împotriva ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode, va fi dezbătută, luni, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, iar votul va fi dat miercuri. Deputaţii de la USR şi Forţa Dreptei au depus, săptămâna trecută, în plenul Camerei Deputaţilor, moţiunea simplă împotriva ministrului Bode, intitulată ‘România merită mai mult decât hoţi în funcţii publice’.

-Ministere

*Ministrul Economiei, Florin Spătaru, susţine o conferinţă de presă ca urmare a semnării Memorandumului de Înţelegere pentru cooperare industrială dintre Compania Naţională Romarm S.A. şi Hanhwa Aerospace – ora 9:30, sediul ministerului

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru două emisiuni de obligaţiuni în sumă de 300 milioane lei, respectiv 500 milioane lei

* Bruxelles, Regatul Belgiei: Participarea secretarului de stat pentru afaceri europene Daniela Gîtman la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG)

– Juridic

* Dezbaterea cu tema „Ignorarea persoanei juridice (SRL) în noua practică a fiscului de recalificare în venituri salariale” organizată de Societatea de Științe Juridice este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live, pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora 19:30.  Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Această dezbatere se desfășoară sub egida CDAT (Centrul de Cercetare în Dreptul Afacerilor) al Facultății de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara. Invitați: Av. dr. Mirela Buliga, Cadru didactic asociat la Facultatea de Drept ASE, Av. Diana Ghinculov, Av. drd. Marian Mihail, Cadru didactic asociat la Facultatea de Drept UTM, Marian Mihail Law Office, Av. George Trantea, Partner FILIP & COMPANY. Moderator: Radu Bufan

* Primul termen de judecată la Curtea de Apel Bucureşti în procesul intentat de preşedintele Partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, contra Guvernului – ora 10:00

– Social

* Are loc cel de-al doilea vernisaj al expoziției de fotografie în aer liber „În deciziile care ne privesc, avem nevoie să fim auziți!” realizată de 7 cetățeni fără adăpost din București, clienți ai Asociației Carusel. În cadrul acestui eveniment, autorii fotografiilor vor povesti despre realitățile dure cu care se confruntă și ce a însemnat pentru aceștia să transpună în fotografii momente din viața de zi cu zi: unde își găsesc adăpost, prin ce trec pentru a-și face actele de identitate, cum e viața pe stradă.

  • Fotografiile vor fi expuse pe gardul Palatului Suțu (Bd. Ion C. Brătianu, nr. 2), parte din Muzeul Municipiului București, iar vernisajul va avea loc luni, 6 februarie, în intervalul 14:00 – 16:00, în holul muzeului
  • Vernisajul va fi deschis de Adrian Majuru, Directorul Muzeului Municipiului București, iar la eveniment vor fi prezenți autorii fotografiilor, precum și reprezentanți ai Asociației Carusel și ai CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică. Această inițiativă face parte dintr-un proiect mai amplu, “Vocea cetățenilor fără adăpost”, derulat de Centrul de Resurse pentru participare publică și Asociația Carusel

*Galați: Inaugurarea noii cantine studenţeşti la Universitatea Dunărea de Jos Galaţi – ora 10:45, la Campusul Ştiinţei

– Economic

* Evenimentul de listare a companiei Safetech Innovations pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, ca urmare a transferului de pe piaţa AeRO – ora 10:00, la sediul BVB, Bd. Carol I, nr. 34-36, et. 14, live pe canalele BVB

* Principalele provocări și tendințe din piața asigurărilor vor fi dezbătute în cadrul „XPRIMM Time for Business: Provocări 2023″, online și fizic, alături de liderii principalelor companii de asigurări și de brokeraj din România, la prima dezbatere majoră a anului organizată de XPRIMM, cu privire la viitorul pieței asigurărilor din România – ora 12:00, la Hotel Marshal Garden

* Institutul Naţional de Statistică publică date despre cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul în decembrie 2022

* Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema ‘150 de ani de la naşterea lui Iuliu Maniu’

– Mediu

* În lunile februarie și martie, Rezidența9 (Str. I.L. Caragiale nr. 32) și Institutul Francez (Bd. Dacia nr. 77) găzduiesc dezbaterile „One Minute Older #3 – South Talks”, o serie de conversații despre migrația climatică cu invitați din țările din Sudul Global. Întâlnirile se vor desfășura în limba engleză. Din program:

  • 6 februarie, de la ora 20:00, la Institutul Francez (Bd. Dacia nr. 77): proiecția filmului documentar „Pământul Tuturor, Pământul Unora” (Portugalia- Mozambic, 2018, 53’), urmată de o dezbatere cu jurnalistele Sofia da Palma Rodrigues și Luciana Maruta (Divergente, Portugalia). Invitați: Lourenço Galvão Diniz Faria – cercetător și consultant care studiază procesul de tranziție globală către o economie circulară și rolul inovației ecologice al companiilor , Sofia da Palma Rodrigues – jurnalistă cu experiență în realizarea de reportaje în diferite țări din Europa, Africa și America de Sud, Luciana Maruta – jurnalistă cu experiență în radio, televiziune și presă, care s-a dedicat domeniilor sănătății, migrației și sportului și Yara Nakahanda Monteiro care s-a născut în Huambo, Angola, în 1979

– Medicină, Sănătate

* De la ora 11:00, la Hygge Social kitchen, pe Calea Victoriei nr. 21, are loc conferința de presă care deschide campania de informare despre o boală rară, Anemia Aplastică. Conferința este organizată de Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune și este moderată de Rozalina Lăpădatu, președinta asociației. Printre speakeri vor fi: dr. Daniela Georgescu, medic primar hematologie, doctor în hematologie și asistent universitar UMF Carol Davila; dr. Sandra Alexiu, medic primar medicină de familie și preşedinta Asociației Medicilor de Familie București – Ilfov; psih. Doranda Bârsan, psiholoagă, aparținătoare și președinta Asociației Prietenii lui Adrian; Mihaela Năstase, pacientă (prin Zoom)

*Iași: Conferinţă de presă organizată la Spitalul pentru Copii ‘Sfânta Maria’ – ora 10:00

– Învățământ, Cercetare

* Pe lângă structurarea anului școlar în cinci module, a fost introdusă o vacanță mobilă de o săptămână, între 6 și 26 februarie. Inspectoratele școlare din fiecare județ au stabilit în ce perioadă vor fi vacanță. Astfel:

  • Județele Ilfov și Suceava au stabilit vacanța mobilă în săptămâna 6-10 februarie
  • Alte 10 județe (Bihor, Cluj, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, Gorj, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman și Călărași) au programat vacanța mobilă în perioada 13-17 februarie
  • Restul județelor și municipiul București au stabilit vacanța mobilă în intervalul 20-24 februarie. Județele care vor lua vacanță în această perioadă sunt: Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Arad, Timiș, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Ialomița, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Vâlcea Buzău, Brăila, Galați, Vrancea, Bacău, Vaslui, Neamț, Iași, Botoșani, Constanța, Tulcea, Giurgiu

-Mass-Media

* Începând cu ora 18:00, la Muzeul Național al Literaturii Române din București, Calea Griviței 64-66, are loc vernisajul expoziției cu titlul „In Memoriam ANDO”. Selecția expozițională aduce împreună lucrări de grafică, respectiv caricatură, din mai multe perioade de creație ale regretatului jurnalist, grafician și realizator de emisiuni de televiziune Octavian Andronic – ANDO, alături de fotografii din arhiva familiei Andronic, prezentate prin intermediul a două instalații textile realizate de Andreea Dobranici, respectiv de Alexandru Micloș. De asemenea, proiectul expozițional cuprinde o serie de lucrări de grafică semnate de Ana Ștefania Andronic – BUZU. Având-o curator pe Ana Daniela Sultana, expoziția „In Memoriam ANDO” este însoțită de un album cu reproduceri după caricaturile lui ANDO și poate fi vizitată în perioada 1 – 25 februarie 2023.

– Cultură

* Conferinţă de presă organizată de Muzeul de Artă Recentă privind vernisajul expoziţiei ‘Ce-i de văzut. Fotografia în România după 2000’, eveniment în cadrul căruia va avea loc şi lansarea unei cărţi dedicate fotografiei româneşti post-2000 (8 februarie) – ora 13:00, la sala Auditorium a muzeului

– Vernisajul unei expoziţii de fotografie realizată de şapte persoane fără adăpost, clienţi ai Asociaţiei Carusel (14,00 – în holul Muzeului Munic

* Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează expoziția „Călător în Căutarea Iubirii”, la București-Mall Vitan, în perioada 6 – 19 februarie. Panourile expoziționale redau dialoguri între personajele îndrăgostite sau ilustrează iubiri imposibile. Expoziția, pregătită de echipa de la Muzeul Național al Literaturii Române din București, va putea fi vizitată de luni până duminică, în intervalul 10:00 – 22:00, în București-Mall Vitan (Calea Vitan 55 – 59). Texte prezentate de: Daniela Băbu, Monica Lazăr, Mihaela Stanciu, Loreta Popa, Anni Udrea (muzeografi), Zamfir Bălan (cercetător), Radu Băieșu (redactor). Printre partenerii media ai MNLR: Radio România Cultural

* În perioada 6-17 februarie, Elite Art Gallery găzduiește expoziția personală a artistului ieșean Silviu Parascan. Deschiderea oficială se va ține pe data de 7 februarie, ora 18:00, printr-o intervenție a criticului Marius Tița. Expoziția este curatoriată de Ana Neagoe și reunește o selecție de lucrări ce reflectă activitatea prolifică a artistului din ultimii ani pe o arie tematică ce urmărește, parcă citind printre rânduri, trecerea neobosită a timpului

* Cluj-Napoca: De la ora 15:00, la Club Zipp It, de pe Calea Moților nr. 147 (stația CTP de la USAMV), Sorin Grecu își va lansa cel mai nou volum de poezie, al unsprezecelea (și al nouăsprezecelea din carieră), „Coborârea în lumină”, Ed. DOTA, eveniment ce coincide cu împlinirea de către autor a vârstei de 61 de ani

*Sibiu: Managerul Muzeului Astra Sibiu, Ciprian Anghel Ştefan, prezintă bilanţul instituţiei în anul 2022 – conferinţă de presă – ora 10:00, la Pavilionul Muzeal Multicultural, Sala Auditorium

* Suceava: În perioada 6 – 10 februarie, Muzeul Naţional al Bucovinei derulează proiectul de educaţie muzeală „Povestea scrierii şi a instrumentelor de scris”, atelier de caligrafie. Activităţile se vor desfăşura la Muzeul de Istorie, de luni până vineri, între orele 10:00 – 13:00. Programul de educaţie muzeală, ajuns la a şaptea ediţie, se adresează copiilor din clasele a II-a, a III-a şi a IV-a, doritori să călătorească în timp pentru a cunoaşte istoria scrisului şi a instrumentelor de scris, care sunt curioşi să încerce scrierea din documente medievale, să-şi îmbunătăţească îndemânarea caligrafică, să petreacă vacanţa, din nou, la muzeu. În cadrul activităţilor, elevii se vor familiariza cu noţiuni despre istoria şi evoluţia scrierii şi a instrumentelor de scris şi vor experimenta scrierea pe hârtie specială, utilizând instrumente de scris precum tocul sau pana

* Norvegia: Scriitoarea Tatiana Țîbuleac participă, în perioada 6-10 februarie, la o serie de evenimente culturale organizate la Oslo, Trondheim și Bergen, cu ocazia Festivalului de literatură Litfest Bergen 2023. Din program:

  • În datele de 6 și 7 februarie, la Oslo și Trondheim, vor avea loc lansări ale cărții „Grădina de sticlă/Flaskehagen”, cel mai recent roman tradus în norvegiană al autoarei. Romanul a fost câștigător al Premiului Uniunii Europene în Literatură 2019, iar traducerea în norvegiană este semnată de Sindre Andersen. (Discuție despre traducerea norvegiană a romanelor „Vara când mama avea ochii verzi” și „Grădina de sticlă” – 6 februarie, ora 18:00, Last Train Oslo. Participanți: Tatiana Țîbuleac, Sindre Andersen), (Discuție despre literatură și identitate în opera lui Țîbuleac – 7 februarie, ora 19:00, Litteraturhuset Trondheim. Participanți: Tatiana Țîbuleac, Anne Dorte Lunås)
  • Participarea scriitoarei la evenimentele literare din Norvegia este susținută de Institutul Cultural Român din Stockholm, în parteneriat cu editura norvegiană Camino forlag. Evenimentele din Bergen (Alver) sunt organizate în cadrul festivalului de literatură Litfest Bergen 2023 (8-12 februarie)
  • Cu ocazia turneului din Norvegia, Tatiana Țîbuleac va vorbi și de primul ei roman tradus în norvegiană, Vara când mama avea ochii verzi/Sommeren mamma hadde grønne øyne (2020), publicat tot de editura Camino forlag. Cele două romane ale autoarei creează un tablou despre provocările culturale, istorice și lingvistice cu care se confruntă societatea din Republica Moldova

-Sport

* Se dispută meciuri în etapa a 24-a a Superligii de fotbal

  • FC Botoşani – FC Petrolul Ploieşti – ora 17:00, la Stadionul Municipal – Botoşani,
  • FC Farul Constanţa – Universitatea Craiova – ora 20:00, la Academia Hagi – Stadion Central – Ovidiu

*Otopeni:Are loc un meci în Campionatul Naţional de hochei pe gheaţă: CSA Steaua Bucureşti – Corona Braşov – ora 18:30, la  Patinoarul Allianz-Ţiriac – Otopeni

– S-a întâmplat într-o zi de 6 februarie

* Acum 327 de ani (1696) apărea, în tipografia instalată la Mănăstirea Snagov, prima tipăritură, cartea „Orânduiala slujbei sfinţilor Constantin şi Elena”, publicată, cu text grecesc şi românesc, de Mihail Iştvanovici, sub îngrijirea lui Antim Ivireanul şi dedicată lui Constantin Brâncoveanu

* În urmă cu 166 de ani (1857) apărea, la Bucureşti (de două ori pe săptămână, până la 6/18.VIII.1857), jurnalul politic şi literar „Concordia”, oficios al mişcării unioniste, sub redacţia lui C. A. Kretzulescu (6/18)

* Se împlinesc 125 de ani (1898), de când, la Paris, a avut loc prima audiţie a „Poemei Române”, de George Enescu, sub bagheta dirijorului Edouard Colonne. „Poema Română” a fost dedicată, de Enescu, reginei Elisabeta a României

* Acum 104 ani (1919) Adunarea Naţională, rezultată în urma alegerilor din 19 ianuarie 1919, şi-a început lucrările în orăşelul Weimar, urmând să dea Germaniei o Constituţie. După oraşul unde s-au desfăşurat lucrările adunării, au fost denumite ulterior „Republica de la Weimar” (1919-1933) şi constituţia după care se va conduce aceasta – „Constituţia de la Weimar”

* Cu 99 de ani în urmă (1924) era adoptată Legea persoanelor juridice, elaborată de Gheorghe Gh. Mârzescu, în calitate de ministru al justiţiei, prin care s-a creat cadrul juridic pentru dizolvarea unor organizaţii politice antinaţionale

* În urmă cu 78 de ani (1945) apărea Legea nr. 86 privind Statutul Naţionalităţilor Minoritare, potrivit căreia toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi se bucură de aceleaşi drepturi civile şi politice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, limbă sau religie. Statutul prevedea pedepsirea prin lege a manifestărilor urii de rasă sau a naţionalismului

* Acum 71 de ani (1952) avea loc instalarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord (1926 – 2022). La această dată, Regele George al VI-lea se stinge din viaţă, fiind urmat la tron de fiica sa, Elisabeta. Încoronarea a avut loc la Westminster Abbey, la 2 iunie 1953, ceremonia fiind condusă de Geoffrey Fisher, arhiepiscop de Canterbury. Întreaga ceremonie a fost transmisă la radio, însă, pentru prima oară, a fost transmisă şi la televizor în întreaga lume. A devenit, la 9 septembrie 2015, monarhul britanic cu cea mai îndelungată domnie, depăşind-o pe cea a reginei Victoria (1837-1901). La 6 februarie 2017, regina Elisabeta a II-a a devenit şi primul monarh britanic care a sărbătorit Jubileul de Safir – un eveniment ce a marcat împlinirea a 65 de ani de când a urcat pe tronul Marii Britanii

* Acum 33 de ani (1990) a avut loc şedinţa de constituire a Uniunii Elene din România (UER). Printre membrii fondatori se numără: Sotiris Fotopolos, Gh. Vitanidis, Eftimie Antoniadis, George Mularidis, Ion Iasonidis, Atena Demetriad, Nicolae Pavlidis, Gheorghe Foroglu, Pagona Georgescu, Anastasia Vitanidis, Anton Antoniadis, Anastasia Cucuritzis, Chiriacos Manusaridis, Dan Manusaridis, Spiros Vanghelatos, Tănase Nasta, Vasilis Zogas şi Ioana Vanghelatos. UER a fost înregistrată în aceeaşi zi la Judecătoria Sectorului 1. Comisia pentru Minorităţile Naţionale din cadrul Frontului Salvării Naţionale a acordat avizul de înfiinţare nr. 39 la 12.02.1990, iar la 26.02.1990, Uniunea Elenă din România a dobândit şi personalitate juridică

* Tot acum 33 de ani, era înregistrat oficial ca formaţiune politică Frontul Salvării Naţionale (FSN), la Tribunalul Municipiului Bucureşti, prin Decizia nr. 27/6.II.1990 (la 7 februarie a fost dată publicităţii platforma-program a noii formaţiuni politice)

* În urmă cu 27 de ani (1996) se năștea Daniel, primul copil conceput prin fertilizare in vitro în România, procedură realizată de dr. Ioan Munteanu (1938 – 2018), la Centrul de Fertilizare in Vitro din Timişoara, primul din România (inaugurat oficial la 20 mai 1995 și realizat de Crucea Roşie Rhein Neckard Heidelberg)

* Într-o zi de 6 februarie, acum 24 de ani (1999), începea Conferinţa de la Rambouillet (Franţa), convocată de Grupul de Contact, în scopul negocierii unui acord interimar care să prevadă o „autonomie substanţială” pentru Kosovo. Evenimentul s-a încheiat prin acceptarea, în linii mari a proiectului de către cele două părţi. Belgradul a exclus desfăşurarea unei forţe internaţionale în Kosovo, iar albanezii nu au renunţat la pretenţia lor de a organiza un referendum privind independenţa provinciei (6 – 23 februarie 1999)

* În urmă cu 11 ani (2012) premierul Emil Boc şi-a anunţat demisia, declarând, în cadrul unei şedinţe de Guvern, convocate de urgenţă, că a decis să depună mandatul Executivului. Preşedintele Traian Băsescu l-a însărcinat pe Mihai Răzvan – Ungureanu, şef al Serviciului de Informaţii Externe, cu formarea noului Cabinet

* Acum 4 ani (2019) statele membre NATO au semnat, la Bruxelles, un protocol de aderare cu Republica Macedonia (Republica Macedonia de Nord, din 12.II.2019). Astfel, țara balcanică a devenit, în martie 2020, al 30-lea membru al alianței militare

Aniversări – Comemorări

 – Sfinţii Paul Miki şi însoţitorii, martiri (Calendarul Romano-Catolic 2023)

– Tu Bişvat – sărbătoare mozaică (a început după asfinţitul soarelui în ziua precedentă, 5 februarie)

– „Ziua Roşiei Montane”; Roşia Montană (numele latin: Alburnus Maior), cea mai veche localitate minieră din România, apare pentru prima dată menţionată în tăbliţa cerată nr. XVIII, datată 6 februarie 131. Tăbliţele cerate găsite în galeriile sale subterane în secolul XIX reprezintă unul dintre izvoarele principale ale Dreptului Roman internaţional

– 1863: S-a născut tenorul Ion Băjenaru (m. 1921) – 160 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează ca dată a nașterii 11.II.1863

– 1867: S-a născut biologul şi profesorul Dimitrie Voinov; cercetări de histologie şi citologie; are meritul de a fi dezvoltat la Universitatea din Bucureşti o şcoală puternică de citologie umană; membru titular al Academiei Române din 1927 (m. 1951)

– 1889: S-a născut Krikor H. Zambaccian, critic şi colecţionar de artă de etnie armeană; impresionanta sa colecţie de obiecte de artă modernă românească şi franceză a donat-o, în 1947, statului român, deschizând în Bucureşti, la 19 mai acelaşi an, muzeul ce-i poartă numele şi care, ulterior, a fost încorporat în cadrul Muzeului Colecţiilor de Artă; membru corespondent al Academiei Române din 1948 (m. 1962)

– 1891: S-a născut Adrian Maniu, poet, dramaturg, traducător şi publicist; a inaugurat la Radiodifuziunea Română, în anul 1930, „Universitatea Radio”, program pe care l-a condus până în 1933; membru corespondent al Academiei Române din 1933 (m. 1968)

– 1893, 6/20: S-a născut Sandu Teleajen (pseudonimul lui Alexandru P. Morcovescu), poet, prozator, dramaturg; artist societar al Teatrului Naţional din Iaşi (din 1918) şi director al aceluiaşi teatru între anii 1937 şi 1939 (m. 1963) – 130 de ani

– 1896: S-a născut Anastase Dragomir, inginer și inventator din domeniul aviației, care a avut o contribuţie esenţială la securitatea aviaţiei mondiale; este cunoscut pentru invenția unei versiuni timpurii a unui scaun ejectabil, care a fost brevetată la Paris, în 1930 (la care a lucrat împreună cu inventatorul Tănase Dobrescu) (m. 1966)

– 1897: S-a născut medicul Constantin T. Nicolau; şi-a legat numele de aşezarea hematologiei româneşti pe baze moderne; a fost primul profesor de hematologie din învăţământul superior românesc, separând această disciplină de histologie şi de medicina internă; a pus bazele (1953) unei reţele de centre de conservare şi transfuzie; a realizat prima puncţie sternală din România; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1973)

– 1908: S-a născut Geo Bogza, scriitor şi ziarist; considerat părinte al reportajului românesc modern, a creat o formulă unică de reportaj, reportajul poematic; membru titular al Academiei Române din 1955; frate cu scriitorul Radu Tudoran (m. 1993) – 115 ani

– 1913: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Sergiu (Serghei) Malagamba, compozitor, dirijor şi instrumentist (baterist) (m. 1978) – 110 ani

– 1916: S-a născut Gabriel Ţepelea, filolog, istoric literar, scriitor şi om politic ţărănist; membru de onoare al Academiei Române (1993) (m. 2012)

– 1921: S-a născut Dan Constantinescu, poet şi traducător; a scris şi sub pseudonimul Dan Nicoară (m. 1997)

– 1926: S-a născut soprana Zoe Dragotescu (m. 1988)

– 1930: S-a născut părintele arhidiacon Sebastian Barbu-Bucur, muzicolog, compozitor de muzică bizantină şi profesor; a iniţiat şi coordonat, din anul 1989, Formaţia de Muzică Bizantină „Psalmodia” a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti; a întemeiat secţia de muzică psaltică la UNMB (m. 2015)

– 1933: S-a născut Sorin Holban, prozator, poet, dramaturg şi publicist (m. 2004) – 90 de ani

– 1935: S-a născut compozitorul Dan Iagnov (născut Dan Ion Marcu); considerat unul dintre cei mai romantici compozitori de muzică pop ai anilor 1980-2012 (m. 2012)

– 1946: S-a născut artistul plastic Aurel Dan; pictor desăvârșit al satului maramureșean (m. 2019)

– 1949: S-a născut soprana și profesoara Mioara Cortez, stabilită în Canada

– 1953: S-a născut artistul plastic Victor Dima, autorul actualei steme a României – 70 de ani

– 1955: A murit (în închisoarea de la Sighet) Constantin Argetoianu, jurist, medic, diplomat şi om politic liberal; ministru în mai multe rânduri; prim-ministru în perioada 28.IX.-23.XI.1939; sprijinitor al politicii regelui Carol al II-lea (n. 1871). NOTĂ: Unele surse menționează decesul la 6.II.1952

– 1960: A murit medicul chirurg Victor Gomoiu, considerat întemeietorul istoriografiei medicale româneşti moderne şi al muzeografiei medico – farmaceutice (n. 1882)

– 1962: S-a născut poetul și publicistul Sorin Grecu

– 1968: S-a născut interpretul de muzică uşoară Cătălin Crişan – 55 de ani

– 1980: A murit violonistul şi pedagogul Ionel Geantă (n. 1913)

– 1984: A murit inginerul Remus Răduleţ; contribuţii în domeniul teoriei generale a câmpului electromagnetic şi al electrotermiei; coordonator şi autor principal al „Lexiconului tehnic român” (18 volume); membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1966-1974) (n. 1904)

– 1984: A murit compozitorul de origine maghiară Trózner József (n. 1904)

– 1984: A murit compozitorul de muzică uşoară Radu Şerban (n. 1927)

– 1986: A murit arheologul Ion Berciu; contribuţii privind aşezările şi castrele romane de la Drobeta şi Apulum (n. 1904)

– 1992: A murit Caius Iacob, matematician, fizician (contribuţii în mecanica fluidelor, mecanica generală, dinamica gazelor, analiza matematică; precursor al aerodinamicii transonice şi al aproximării hidrografice) şi profesor; om politic ţărănist (senator PNŢCD de Bihor în perioada iunie 1990 – februarie 1992); membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1912)

– 1993: A murit George Ciorănescu, poet, prozator, traducător şi jurnalist; stabilit iniţial la Paris şi apoi la München; redactor şef (1955-1957; 1958-1965) la postul de radio Europa Liberă, unde a deţinut şi funcţia de director adjunct al Departamentului în limba română (1965-1970) (n. 1918) – 30 de ani

– 1993: A murit (la München, în Germania, unde plecase în anul 1980) Ion Negoiţescu, poet, eseist, critic şi istoric literar; arestat în 1961 (pentru „subminare a bazelor literaturii socialiste”), a fost deţinut politic la Jilava până în 1964 (anul eliberării deţinuţilor politici în România) (n. 1921) – 30 de ani

– 1993: A murit compozitorul şi profesorul univesitar Dan Constantinescu; a scris muzică îndeosebi instrumentală (orchestrală, concertantă, camerală), dar şi câteva cicluri de lieduri şi coruri (n. 1931) – 30 de ani

– 1995: A murit medicul Nicolae Simionescu; specialist în biologia şi patologia celulară a sistemului cardiovascular şi în biopatologia glandelor endocrine; împreună cu soţia sa, acad. Maya Simionescu, a fondat Institutul de Biologie şi Patologie Celulară din Bucureşti, care-i poartă numele, punând bazele unei şcoli române în acest domeniu; membru titular al Academiei Române (1991), vicepreşedinte al acestui for (1994-1995) (n. 1926)

– 1998: A murit actorul Constantin Bărbulescu (n. 1917) – 25 de ani

– 2008: A murit jurnalistul Max Bănuş; şi-a început cariera jurnalistică la „Sportul românesc”; a fost arestat în 1958 şi condamnat la opt ani de închisoare pentru criticile aduse regimului comunist; eliberat, după patru ani, la presiunile Occidentului; din 1966 a fost redactor la postul de radio „Europa Liberă” (n. 1926) – 15 ani

– 2014: A murit Elvira Micoş, pictor şi gravor (n. 1914)

– 2015: A murit Mircea Deac, critic și istoric de artă, scriitor, jurnalist și profesor (n. 1921)

– 2018: A murit Radion Cucereanu, profesor de biologie, autor de manuale și publicist; autor al trilogiei „Lacrimile românilor basarabeni” (n. 1927) – 5 ani

– 2019: A murit Ion Brad, poet, prozator, dramaturg, memorialist, editor, publicist, traducător şi diplomat (n. 1929)

– 2021: A murit pictorul și profesorul universitar doctor Zamfir Dumitrescu; considerat unul dintre reperele științei Perspectivei; fost preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România (2002-2007) și al Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori (2004); decanul Facultăţii de Arte Plastice Bucureşti (2000-2004); deputat (2004-2008); a înființat Școala de Arte și Meserii „Dimitrie Paciurea” (n. 1946)

 EVENIMENTE EXTERNE

 – Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE

– Stockholm: Reuniunea informală a miniștrilor competitivităţii din UE (6 – 8 feb.)

– Nicosia, Cipru: Fostul şef al diplomaţiei Ciprului Nikos Christodoulides, susţinut de partidele de centru, s-a impus duminică în primul tur al alegerilor prezidenţiale de pe insula europeană divizată, în faţa unui alt diplomat susţinut de partidul comunist AKEL. Cu 32,04% din voturi, Nikos Christodoulides se va confrunta în turul doi pe 12 februarie cu Andreas Mavroyiannis, care a obţinut 29,58% din sufragii. Averof Neofytou, 61 de ani, iese din cursă. Cu 26,11% din voturi, el a suferit un eşec fără precedent pentru un lider al unui partid la putere, partidul conservator DISY. Pe poziţia a patra, partidul de extremă dreaptă ELAM a obţinut 6% din voturi.

– Lima: Guvernul peruan a extins şi prelungit duminică starea de urgenţă în faţa revoltei împotriva preşedintei Dina Boluarte, care a făcut cel puţin 48 de morţi în două luni, scrie AFP. Şapte regiuni din sudul ţării (Madre de Dios, Cusco, Puno, Apurimac, Arequipa, Moquegua şi Tacna) sunt afectate de măsură, care se va aplica timp de 60 de zile, potrivit Monitorului Oficial. Pe 13 ianuarie, guvernul a prelungit starea de urgenţă cu 30 de zile la Lima, El Callao, Cusco şi Puno. Prelungirea nu priveşte capitala Lima, nici El Callao, unde se află principalele terminale maritime şi cel mai mare aeroport din ţară şi unde starea de urgenţă urmează să se încheie la jumătatea lui februarie. Acest lucru permite armatei să intervină în ajutorul poliţiei pentru a restabili ordinea publică. De asemenea, suspendă drepturile constituţionale precum libertatea de mişcare şi întrunire. Decretul guvernamental instaurează interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii de la orele 20:00 la 04:00 timp de 10 zile în departamentul Puno, epicentru al manifestaţiilor antiguvernamentale, unde 18 civili şi un poliţist au fost ucişi în confruntări pe 9 ianuarie.

– Paris: Întâlnire internațională privind criza din Liban

– Madrid: Prim-ministrul Spaniei, Pedro Sanchez susține un discurs la evenimentul Uniunii Europene organizat de Oficiul Național de Strategie

– Madrid: Ministrul spaniol al economiei, Nadia Calvino, se va întâlni cu ministrul de finanţe portughez, Fernando Medina

– New York: Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, își prezintă prioritățile pentru anul 2023 Adunării Generale

– San José, Costa Rica: Întâlnire între secretarul general al OCDE, Mathias Cormann și președintele republicii Costa Rica, Rodrigo Chaves (6 – 7 feb.)

– Oslo: Premierul norvegian, Jonas Gahr Støre, miniștrii apărării suedez Pal Jonson și Antti Kaikkonen ai Finlandei, precum și diverși șefi militari norvegieni participă la o conferință de două zile dedicată războiului din Ucraina (6 – 7 feb.)

  • Guvernul norvegian își prezintă planul de ajutor pentru Ucraina în fața opoziției

– Bengaluru, India:  Lideri mondiali din domeniul energiei, precum prințul Abdulaziz bin Salman Al-Saud, secretarul general al OPEC, Haitham Al Ghais, premierul indian Narendra Modi, secretarii energiei ai Chinei, Japoniei, Sri Lankăi și Bangladeshului, vor vorbi la Conferința Strategică a Săptămânii Energiei din India (6 – 9 feb.)

– Gaborone: Ministrul Finanțelor din Botswana, Peggy Serame va prezenta bugetul 2023/24

– Helsinki: Guvernatorul general al Canadei, Mary Simon vizitează Finlanda, la invitația președintelui finlandez, Sauli Niinisto. În timpul vizitei, Simon și Niinisto vor călători și în Laponia. Simon se va întâlni și cu premierul finlandez, Sanna Marin (6 – 10 feb.)

-Mew York: Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, îşi prezintă priorităţile pentru anul 2023 în faţa Adunării Generale

– Londra: Sinodul General al Bisericii Angliei (6 – 9 feb.)

– Geneva: Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare publică un raport privind extremismul în Africa sub-sahariană

-Hong Kong: Un mic grup de manifestanţi s-a adunat în faţa tribunalului din Hong Kong, unde a început luni procesul-fluviu a 47 de personalităţi pro-democraţie

– Addis Abeba, Etiopia: Referendum pentru crearea celei de-a 12-a regiuni în sudul Etiopiei

– Regatul Spaniei: Asociaţia Sindicală Andaluză (CCOO) şi Uniunea Sindicală a controlorilor de trafic aerian (USCA) au anunţat, pentru zilele de 6, 13, 20 şi 27 februarie, greve ale controlorilor de trafic aerian. Conform informaţiilor publicate pe pagina oficială a celor două organizaţii, aeroportul San Pablo din Sevilla (provincia Sevilla) şi aeroportul Jerez La Parra din Jerez de la Frontera (provincia Cadiz) sunt vizate de acţiunea sindicală grevistă

– Paris: Procesul unui incendiu mortal în 2019 la Paris, care a făcut zece morți (6 – 24 feb.)

– Londra: Audiere de sentință pentru ofițerul de poliție David Carrick, acuzat de viol în serie (6 – 7 feb.)

– Regatul Unit: Asistentele fac grevă pentru salarii mai mari (6 – 7 feb.)

– Varșovia: Audiere în procesul activistei Justyna Wydrzynska, acuzată că acordă asistență pentru avort

– Nador, Maroc: Drama de la Nador-Melilla – proces în apel al unui grup de migranți condamnați la 2 ani și jumătate de închisoare în primă instanță

-Ankara: Cel puţin 15 persoane au murit în provinciile turce Osmaniye (sud) şi Sanliurfa (sud-est) după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,8 a lovit această regiune. Seismul a avut loc la ora locală 04.17 (01.17 GMT), la o adâncime de aproximativ 17,9 kilometri.Un alt cutremur cu magnitudinea 6,7 s-a produs în centrul Turciei la orele 04.28 (01.28 GMT), la o adâncime de 9,9 kilometri, potrivit USGS. Seismele au fost resimţite în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru

-Los Angeles: Cântăreaţa americană Beyonce a devenit cel mai premiat artist din istoria galei Grammy Awards, după ce a câştigat duminică seară la Los Angeles patru trofee – care au ridicat bilanţul victoriilor obţinute de-a lungul carierei sale la 32 -, în condiţiile în care această ceremonie încă nu s-a încheiat. Cântăreaţa americană, care a primit nouă nominalizări la ediţia din acest an a premiilor Grammy, s-a impus deocamdată la patru categorii: ‘cel mai bun album dance/electronic’ (‘Renaissance’), ‘cea mai bună înregistrare dance/electro’ (‘Break my soul’), ‘cea mai bună interpretare tradiţională R&B’ (‘Plastic off the sofa’) şi ‘cel mai bun cântec R&B’ (‘Cuff It’).

  • Cântăreaţa americană Bonnie Raitt a câştigat duminică seară, la Los Angeles, premiul Grammy la categoria ‘cântecul anului’ cu single-ul ‘Just Like That’.

– Franța: Tenis – turneul ATP de la Montpellier (6 – 12 feb.)

– Córdoba, Argentina: Tenis – turneul ATP de la Córdoba (6 – 12 feb.)

– Dallas, SUA: Tenis – turneul ATP de la Dallas (6 – 12 feb.)

– Courchevel, Franța: Campionatele Mondiale de schi alpin – Courchevel Meribel (6 – 19 feb.)

Aniversări – Comemorări

– 6 – 8.II: „Zilele Mondiale fără Telefon mobil”; marcată prima dată la 6 februarie 2001, la iniţiativa scriitorului francez Philip Marso, autorul primului roman scris sub formă de SMS, campania a fost extinsă, din anul 2004, pe perioada a trei zile – 6,7 şi 8 februarie; scopul manifestărilor este de a atrage atenţia utilizatorilor asupra impactului pe care îl are tehnologia în viaţa cotidiană şi asupra dependenţei de telefoanele mobile şi smartphone-uri

– „Ziua Internaţională de Toleranţă Zero faţă de Mutilarea Genitală a Femeilor” a fost stabilită de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia A/RES/67/146, adoptată la 20 decembrie 2012, cu scopul de a amplifica și direcționa eforturile de eliminare a acestei practici, recunoscută la nivel internațional ca o încălcare a drepturilor omului, o violare a drepturilor la sănătate, siguranţă şi integritate fizică, a dreptului la libertate în faţa torturii şi a tratamentelor crude, inumane sau degradante şi a dreptului la viaţă atunci când procedura duce la moarte. Concentrată iniţial în 30 de ţări din Africa şi Orientul Mijlociu, mutilarea genitală a femeilor este o problemă universală fiind practicată şi în câteva ţări din Asia şi America Latină

– Sărbătoarea naţională a Noii Zeelande; aniversarea semnării Tratatului de la Waitangi, dintre băştinaşi (maori) şi coloniştii britanici, în 1840, care s-a aflat la baza constituirii statului insular

– 1695: S-a născut matematicianul elveţian Nicolaus II Bernoulli (m. 1726)

– 1793: A murit dramaturgul italian Carlo Goldoni; a reînnoit teatrul italian, eliminând din commedia dell’arte miraculosul, improvizaţia şi măştile (n. 1707) – 230 de ani

– 1804: A murit Joseph Priestley, chimist, fizician şi filosof englez; a descoperit oxigenul (la 1.VIII.1774), fenomenul de respiraţie la vegetale, hidrogenul sulfurat, etilena; studii în domeniul opticii şi al electricităţii; liber cugetător, deist, partizan al Revoluţiei franceze, a emigrat, în 1794, în SUA (n. 1733)

– 1873, 6/18: A murit (prins de turci, în 1872, a fost spânzurat la Sofia) Vasil Levski, om politic bulgar; fruntaş al mişcării de eliberare a Bulgariei de sub jugul otoman; participant la organizarea Comitetului Central Revoluţionar Bulgar (creat la Bucureşti, în 1870); s-a pronunţat pentru instaurarea unei republici în Bulgaria (n. 1837) – 150 de ani

– 1898: S-a născut soprana germană de coloratură Erna Sack (m. 1972) – 125 de ani

– 1899: S-a născut Ramón Novarro, actor mexican (m. 1968)

– 1903: S-a născut pianistul chilian Claudio Arrau (m. 1991) – 120 de ani- 1911: S-a născut Ronald Reagan, om politic american republican, al 40-lea preşedinte al SUA (1981-1989); în tinereţe a fost actor de film (1937-1964); ca preşedinte, a propus, în anul 1983, un program de apărare strategică, însoţit de o politică tenace faţă de ţările Tratatului de la Varşovia, determinând, în final, destrămarea URSS şi prăbuşirea comunismului în Europa (m. 2004)

– 1913: S-a născut Mary Leakey, arheolog şi paleoantropolog britanic (m. 1996) – 110 ani

– 1916: A murit poetul, jurnalistul şi diplomatul nicaraguan Rubén Dario (pe numele său adevărat Félix Rubén García Sarmiento); a fost considerat părintele modernismului hispano-american (n. 1867)

– 1917: S-a născut Zsa Zsa Gabor (nume real: Sari Gabor), actriţă americană de origine maghiară (m. 2016)

– 1929: S-a născut Pierre Brice, unul dintre cei mai populari actori francezi în Germania, graţie personajului Winnetou, pe care l-a interpretat într-o serie de filme western de mare succes, lansate în anii ’60 ai secolului XX (m. 2015)

– 1931: S-a născut Rip Torn (nume real: Elmore Rual Torn, Jr.), actor american de film și teatru; star al serialului „The Larry Sanders Show” (m. 2019)

– 1932: S-a născut regizorul şi criticul de film, scenaristul şi actorul francez François Truffaut, figură reprezentativă a Noului Val Francez (m. 1984)

– 1939: S-a născut actorul american Mike Farrell

– 1945: S-a născut Bob Marley, renumit interpret jamaican şi compozitor de muzică reggae (m. 1981)

– 1950: S-a născut interpreta (de jazz, soul, blues), compozitoarea și actrița americană Natalie Cole; fiica celebrului muzician Nat King Cole (m. 2015)

– 1954: S-a născut jurnalistul francez Erik Izraelewicz, specialist în economie; director editorial al publicaţiei „Le Monde” din 2011 (m. 2012)

– 1961: S-a născut Florence Aubenas, jurnalistă franceză, reporter la cotidianul Libération, care a fost ținută ostatică în Irak din 5 ianuarie până în 11 iunie 2005

– 1962: S-a născut Axl Rose, interpret şi compozitor american de muzică rock, component al trupei Guns N’Roses

– 1964: S-a născut Gord Downie, cântăreţ și compozitor canadian, liderul trupei rock „Tragically Hip” (m. 2017)

– 1984: A murit poetul spaniol Jorge Guillén; unul dintre principalii reprezentanţi ai poeziei pure, a fost influenţat de Juan Ramón Jiménez, Paul Valéry şi Stéphane Mallarmé (n. 1893)

– 1989: A murit André Cayatte, regizor, scenarist şi producător francez de film (n. 1909)

– 1995: A murit scriitorul american James Merrill, considerat unul dintre cei mai importanţi poeţi de limbă engleză ai secolului XX (n. 1926)

– 1997: A murit scriitorul vietnamez Duyèn Anh, exilat în Franţa din 1983 (n. 1935)

– 1998: A murit Falco (pe numele adevărat Johann Hölzel), interpret austriac de muzică hip-hop şi rock (n. 1957) – 25 de ani

– 2002: A murit Max (Ferdinand) Perutz, chimist britanic de origine austriacă, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1962, împreună cu John C. Kendrew (n. 1914)

– 2005: A murit pianistul italian de origine rusă Lazar Berman (n. 1930)

– 2009: A murit James Whitmore, actor american (n. 1921)

– 2011: A murit romanciera şi poeta franceză de origine libaneză Andrée Chedid (n. 1920, la Cairo)

– 2011: A murit Gary Moore, chitaristul legendarei trupe rock irlandeze, Thin Lizzy, pe numele său adevărat Robert William Moore; recunoscut ca  legendă a rockului şi bluesului şi ca unul dintre cei mai valoroşi chitarişti de jazz (n. 1952)

– 2012: A murit pictorul şi sculptorul catalan Antoni Tapies; cunoscut datorită pânzelor şi compoziţiilor sale uimitoare, realizate uneori din materiale recuperabile (n. 1923)

– 2015: A murit Assia Djebar (numele real: Fatima-Zohra Imalayen), scriitoare, traducătoare, producătoare de film şi profesoară algeriană; militantă pentru democraţie, a condamnat fundamentalismul islamic şi atrocităţile din Algeria, a contribuit la accentuarea încrederii în sine a femeilor din lumea arabă (n. 1936)

– 2019: A murit scriitoarea britanică Rosamunde Pilcher (pseudonim Jane Fraser); considerată „regina nuvelelor romantice” (n. 1924)

– 2020: A murit dirijorul italian Nello Santi; a fost o autoritate în lumea muzicală, în ceea ce priveşte interpretarea operei italiene, dirijând în special creaţii semnate de Giuseppe Verdi şi Giacomo Puccini (n. 1931)

– 2021: A murit politicianul american George Shultz, unul dintre cei mai mari strategi ai tuturor timpurilor; fost secretar de stat al preşedintelui american republican Ronald Reagan şi arhitect important al diplomaţiei americane de la sfârşitul Războiului Rece (n. 1920)

– 2022: A murit actorul Frank Pesce (n. 1946) – 1 an