Biserica Greco-Catolică Ucraineană trece la noul calendar

Biserica Greco-Catolică Ucraineană a anunţat că trece la un nou calendar, în care Crăciunul va fi sărbătorit pe 25 decembrie şi nu pe 7 ianuarie. Decizia în acest sens a fost adoptată la o şedinţă desfăşurată în perioada 1-2 februarie. Potrivit unui comunicat remis de reprezentanţii Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, această decizie a fost luată ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea enoriaşilor. Tranziția la noul calendar va începe pe 1 septembrie 2023, urmând să se aplice sărbătorilor cu dată fixă, cum sunt Crăciunul, Sfântul Nicolae sau Nașterea Maicii Domnului. Totodată, Biserica Greco-Catolică Ucraineană a permis parohiilor care doresc să celebreze sărbătorile conform vechiului calendar să poată face acest lucru până în anul 2025. Portalul de ştiri BABEL aminteşte că în mai 2023, Biserica Ortodoxă a Ucrainei va organiza, de asemenea, o reuniune pentru a lua în considerare trecerea la noul calendar./sdan/dsirbu

BABEL – 7 februarie